DASCĂLI MUREȘENI - Prof. MIA-FLORICA NISTOR (1957-2016)

Distribuie pe:

S-a născut la 26 august 1957, în localitatea Milcoveni, județul Caraș-Severin, din părinții: Ionel și Maria Mutașcu. Școala elementară - ciclul primar și gimnazial - le va urma la Oravița, unde se stabilește familia. Tot aici urmează și cursurile Liceului Teoretic, fiind premiantă în toți anii de studiu.

În anul 1976 devine studentă a Universității „Babeș-Bolyai" - Facultatea de Istorie și Filosofie, specializarea Filosofie, pe care o va termina în 1980 cu media 10 (titlul lucrării de diplomă fiind: Paul Henri d'Holbach și concepția sa filosofică), ceea ce îi dă posibilitatea să opteze pentru unul din cele două posturi didactice de științe sociale repartizate prin ordin guvernamental în două mari orașe: Arad și Târgu-Mureș, atunci închise. A ales municipiul Târgu-Mureș și în același an devine profesoară la Liceul Industrial nou-înființat în Cartierul Dâmbul Pietros, actualmente Grupul Școlar „Gheorghe Șincai", unde un timp a fost și director adjunct, responsabil cu activitățile educative. Aici va preda discipline sociale (filosofie, logică, economie, istorie, istoria religiilor, educație antreprenorială etc.) vreme de peste 33 de ani, până în 2013, când s-a pensionat de boală.

În cursul îndelungatei sale cariere didactice a mai predat discipline socio-umane și la alte licee și grupuri școlare din Târgu-Mureș sau a fost cooptată în comisiile de bacalaureat ale acestora, precum: Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian", Colegiul Agricol „Traian Săvulescu", Colegiul Pedagogic „Mihai Eminescu", Grupul Școlar „Avram Iancu", Liceul Sanitar, Liceul Economic ș. a.

După o tentativă eșuată de a-și întemeia o familie, inițiată în vremea facultății, divorțează. În anul 1987 se recăsătorește cu scriitorul, editorul, cercetătorul și profesorul Eugeniu Nistor, strângând laolaltă copiii rezultați anterior din ambele părți: Andreea și Robert; în anul următor se naște mezinul Alexandru și astfel s-a întemeiat o familie care a rezistat vreme de 30 de ani la toate intemperiile și greutățile vieții.

Profesoara Mia-Florica Nistor se îmbolnăvește grav în anul 2013 și începe, pentru ea și pentru familie, epopeea dramatică a spitalizărilor și a tratamentelor chimioterapeutice și cu raze, la Târgu-Mureș și, în ultima vreme, la Cluj-Napoca. Din păcate, în iunie 2015 cancerul a recidivat și, cu toată dârzenia ei de luptătoare și cu toate eforturile disperate ale familiei și ale unor prieteni apropiați din lumea medicală, nu a putut fi stăvilit. S-a stins din viață miercuri, 17 august 2016, lăsând în urmă un gol enorm: pentru familie, pentru rude, pentru prieteni și cunoscuți, pentru colegii de catedră și pentru mulți dintre foștii ei elevi.

Lasă un comentariu