„Doamne, ocrotește-i pe români!"

Într-o Românie mereu furată, scoasă la mezat, dată de pământ de incompetența tuturor guvernelor din 1990 încoace, ajunsă într-o stare jenantă, chiar enervantă, dar neluată în seamă de puternicii clipei, se pune întrebarea: „Ce-i de făcut?". Răspunsul, iată, în cei 26 de ani, nu s-a găsit, iar întrebarea rămâne aceeași: „Ce-i de făcut?". Mai ales acum, când se vântură atâtea zvonuri alarmante în jurul României, unele de-a dreptul îngrijorătoare, demne de luat în seamă.

Oare, din 1990 încoace, România, „săraca țară bogată", mai este chiar România cea dorită de cetățenii ei de bună-credință, mulți fiind dintre cei care, până în decembrie 1989, când s-au aplicat primele planuri distructive privind Statul Român, au înălțat această țară, patria lor, acolo unde-i era locul ei între țările europene? Cu ce au început mai-marii zilei, în marea vânzare, postdecembristă, a României? Cu vânzarea bogățiilor subsolului românesc - petrolul, gazul, aurul -, puse, fără nicio reținere, în mâna străinului lacom, nesătul, dornic să ia, dacă ar fi putut, cu o sută de mâini! Apoi, tot în palma străinului au fost puse marile combinate ale României, distrugând, total, o industrie națională, cu care Ceaușescu a plătit toate datoriile noastre externe, până la ultimul dolar, băncile chiar, culminând cu trădarea de țară, cu vânzarea pământului românesc, pentru care înaintemergătorii noștri strămoși au luptat cu sabia, cu arma să-l apere, pentru a rămâne urmașilor!

Din păcate, printre atâtea spectacole penibile, atât de ieftine, ale televiziunilor, fără nicio excepție, legea privind vânzarea pământului românesc s-a strecurat, spre bucuria unora, fără a fi comentată, dezbătută public, cum ar fi fost firesc, fără a fi arătat pericolul vânzării gliei strămoșești, un patrimoniu național al românilor, care, logic, trebuia să rămână neatins, pentru veșnicia neamului românesc. Așa se face că pământul românesc a ajuns (și ajunge, în continuare!) pe mâna străinilor, a celor cu bani mulți. Pământul apărat - cum aminteam -, de acei înaintași, „cu plugul în brazdă și cu mâna pe sabie!". Cei care au pus ochii pe pământul nostru românesc câștigă enorm din vânzarea aceasta, indirectă, a României! Hoție! Trădare! Sfidare! Revoltător! Vând șmecherii! Vând aleșii neamului! Vând toți învârtiții postdecembriști!

Așa s-a ajuns ca 40% din terenul agricol, arabil, românesc, cu pământul cel mai bun, mai productiv, cam 4,5 milioane de hectare, să se afle deja în mâna, în folosul străinului! Sunt suficiente argumente, dar și o logică elementară, care să ducă, urgent, la înlăturarea legii privind vânzarea pământului! De ce? Ea este, de-a dreptul, antiromânească! Mai-marii zic, așa cum ziceau și când, orbește, au votat legea: „N-avem ce face! Așa ne-a dictat Uniunea Europeană!". Minciună! Dar Poloniei, Ungariei, Cehiei, Slovaciei de ce aceeași UE nu le-a dat vreun ordin? Pământul strămoșilor trebuie apărat de români! Fără întârziere! Cu o obrăznicie fără margini, un ins clama: „N-au decât să cumpere, și românii, pământ prin alte țări europene!", confundând vânzarea pământului cu cea a unui apartament. Că nu-i și el proprietate? O tâmpenie! Oare cu ce bani ar putea cumpăra un român, 10 hectare de pământ în Germania, în Franța, în Italia, să zicem. În Ungaria nici vorbă! O lege ungurească nu permite vânzarea pământului. Las' că pe la noi, ei, ungurii, au cumpărat atâta pământ cât au vrut!

Dar pădurile, o bună parte, ale cui sunt? „Ale românilor!" - vor spune cei cu musca pe căciulă, intermediarii care azi au conturi grase prin băncile europene! Pădurile-s tăiate în draci. Rase! Până și nemții au ajuns să se crucească, să fie uluiți văzând ce se întâmplă cu pădurile noastre românești, pe la ei tăierea unui copăcel fiind urmată de o condamnare la închisoare. Tăierea pădurilor românești a devenit o dramă! Și trebuie interzisă! Se taie în neștire și nimeni nu vede? Vai de capul nostru! Cu așa conducători, din 1990 încoace, nu-i de mirare!

Iată că am ajuns să aflăm că se vântură chiar planuri secrete de rupere a României în trei state mici! Amenințările, se spune, vin din afară. Dar și din interior! Despre pericolul din interior am scris de atâtea ori, doar că, din păcate, am cheltuit boabe pentru găini oarbe, deoarece mai-marii clipei nu au timp - zicea unul - pentru aceste „fleacuri". Din 1990 încoace - știm ce s-a întâmplat, la 20 martie 1990, la Târgu-Mureș -, UDMR și acei autonomiști-separatiști, șovini, extremiști și neorevizioniști cer doar drepturi colective (ei nu au, față de România, țara în care s-au născut, a cărei pâine o mănâncă, nicio datorie, nicio obligație?!). Vor doar autonomie teritorială, pe criterii etnice, deși Uniunea Europeană nu o dată le-a trântit ușa în nas, opunându-le visului lor aberant acel NU! necesar în Europa de azi. Pe ei nu-i interesează decât cea de-a doua limbă oficială - maghiara, așa-zisului Ținut Secuiesc autonom, separatism la UMF Târgu-Mureș, denumiri de străzi și bulevarde în maghiară (chiar e nevoie?), drepturi colective, clare privilegii. Totul într-o Românie în care, în articolul 1 din Constituție, Legea fundamentală a unei nații, pe care ei au refuzat s-o voteze, are o prevedere atât de clară: „România este stat național suveran și independent, unitar și indivizibil". Așadar, această atitudine udemeristă, sfidătoare, arogantă, antiromânească, este una din amenințările din interior. Asta să fie clar!

Azi, când pe internet circulă fel de fel de „eseuri profetice", despre ce ne așteaptă, ca români, despre puteri malefice, în urma unei crize ducând, atât la sărăcia financiară, cât și la cea spirituală, printr-un soi de satanism al lui Cain, ucigașul fratelui Abel, nu poți rămâne nepăsător. Cu toate că, iată, Constituția, Legea fundamentală a țării, precizează că România-i „stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil", unii români, în fața unor amenințări, se întreabă: oare, ea mai poate fi, după atâtea pregătite lovituri, chiar „stat unitar și indivizibil"? Din partea celor care vor rupere, prin autonomia așa-zisului Ținut Secuiesc, dar și a Partium-ului, pe „ traseul" Diktatului de la Viena, din 30 august 1940, când nordul Ardealului a fost dat, de Hitler și Mussolini, Ungariei horthyste și fasciste, este o gravă imixtiune. Unei amenințări, căreia i se adaugă, în ultima vreme, imixtiuni din afară, cum este cea a Rusiei, poți oare, rămâne indiferent? Nu Putin vorbește despre „pericole la granițele României"? Trebuie, însă, făcută o precizare absolut necesară: azi, în acest „război nevăzut", agresiunile nu sunt doar militare! Agresiunile cele mai distructive sunt cele ale războaielor economice!

Și dacă ar fi așa? În cazul unui atac militar, ce ar mai putea face mai-marii clipei? Avem noi, românii, o puternică armată care să ne apere? În cazul unei mobilizări generale, cine ar fi cei care să îmbrace haina militară și să ia arma în mână? Ar fi militarii de carieră, acei buni români și patrioți, și rezerviștii. Tinerii sunt plecați, majoritatea, afară, cei rămași sunt nepregătiți din punct de vedere al necesarelor cunoștințe militare. Ei n-au făcut armata. Polonezii reintroduc serviciul militar obligatoriu. Este necesar și logic. Așadar, cine ne-ar putea apăra?

Ce fac mai-marii momentului? Nimic! Acum, când ne-am încurcat în ițele parșive ale unor tratate bilaterale, zadarnic este să-i mai întrebi pe puternicii clipei de ce nu acționează. Parlamentarii? Îi doare undeva de situația aceasta pe muchie de cuțit. Numai gândul acesta nu-l au! Cu clanța dau, dar, de fapt, de făcut nu fac nimic, deși o parte are azi 60% majoritatea în Parlament (PSD-iștii și aliații!). De ce nu acționează până nu-i prea târziu? Chiar doresc ei, în fața acestor adevăruri, să devenim, încetul cu încetul, un stat învins? Pentru ei, din păcate, nu mai contează, nu mai există nici măcar eroii acestui neam! Continuând așa, încetul cu încetul, România devine o pradă ușoară în colții tuturor rechinilor!

Uniunea Europeană și NATO ar trebui să aibă în vedere aceste delicate aspecte discutate și la recentul summit de la Bratislava. O anumită comisie a UE începe să prindă contur, în situația în care Lituania, Letonia, Estonia, deci Țările Baltice, dar și Polonia, sunt tot mai amenințate de Rusia lui Putin, chiar și România simte, uneori, focul amenințărilor. Integrarea militară a țărilor membre ale UE, cu un buget comun, pentru a răspunde amenințărilor la adresa securității, este necesară. O unire a armatelor naționale, coordonate de la un singur cartier general european, după acel model „Eurocorpus", format din Germania, Franța, Belgia, Spania, Luxemburg, țări care susțin, mai ales Franța și Germania, ideea unei armate comune. O spunea și ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen: „Este timpul să mergem mai departe cu o Uniune Europeană de apărare, care să răspundă amenințărilor la adresa securității."

Un sondaj, efectuat de o televiziune, relevă că, în fața unor amenințări, 76,7% dintre români spun că nu va reuși scenariul spargerii României, că „Nu vom ceda o palmă de pământ, / Chiar de vom intra-n mormânt!". Îi îmbrățișez, frățește, și mă bucur, odată cu ei, cei care cred în viitorul, în dăinuirea României, rugându-mă: „Doamne, ocrotește-i pe români!". Doamne, nu uita de noi, neam creștin, așezat aici, la Porțile Răsăritului, în calea tuturor vitregiilor și răutăților. Și pentru noi acel așteptat Răsărit trebuie să vină. Așteptăm acea înviere a acestui neam atât de răbdător, de blând, de iertător, de care cam toți, cum au vrut, și-au bătut joc. Sub privirea Părintelui Îndurărilor, suntem convinși, va veni și ziua izbăvirii. A trezirii și a Învierii naționale! Altfel, nimic nu ar mai avea vreun sens!

Lasă un comentariu