c) Retragerea (5 noiembrie - 20 decembrie)
Armata lui Kosch, adunată la sudul Dunării între Șistov și Rusciuk, având majoritatea forțelor spre Șistov, a început trecerea Dunării pe la Șistov-Zimnicea în noaptea de 9/10 noiembrie, când și Armata I Română ajunsese la Olt apărând malul stâng al acestuia împotriva armatelor lui Falkenhayn. Primele trupe inamice care trec Dunărea sunt unități din divizia 17 germană. În faza de început, bulgarii au stat în spatele forțelor germane, ulterior preferând să traverseze prin punctele unde pericolul era mic sau atunci când românii ar fi mult angajați în lupta cu germanii.
Germanii au stat timp de 3 zile în împrejurimi și la nord de Zimnicea acoperind singuri trecerea celorlalte trupe, respectiv: divizia 5 cavalerie germană, divizia 12 bulgară și 26 turcă. Pe la Samovit - Turnu-Măgurele a mai trecut un detașament bulgar, iar în 14-15 noiembrie, pe la Rusciuk - Giurgiu a trecut divizia 1 bulgară în timp ce Oltenița și alte puncte de pe malul stâng al Dunării erau bombardate cu înverșunare. În acest timp, corpul de cavalerie Schmetow, care trecuse Oltul pe la Caracal - Stoenești a ajuns cu primele sale subunități la Roșiorii de Vede, iar flancul și chiar în spatele puținelor noastre trupe încleștate în luptă la sud de Alexandria spre Zimnicea. În tot lungul Dunării, de la Turnu-Măgurele până la Oltenița, se aflau numai trupele Diviziei 18 Română și care aveau în spatele aripei lor stângi, nord de Oltenița, Divizia 2 de Cavalerie Română. Forțele noastre înșirate de-a lungul Dunării, atingeau 25-30000 de luptători, iar dușmanul trecut pe teritoriul nostru național, adică cele 5 divizii însuma 80-90000 de luptători fără a mai pune la socoteală trupele de cavalerie și cele 2 divizii germane ale armatei Kuehne ajunse la Roșiorii de Vede. În această situație cumplit de grea, s-a ordonat retragerea Diviziei 18, o retragere treptată și mereu în contact cu inamicul. Direcția de retragere spre București urma linia generală Zimnicea - București și Giurgiu - București.
Mareșalul Mackensen a preluat conducerea tuturor forțelor lui Falkenhayn, ale lui Kosch și a celor din Dobrogea. Planul imaginat de el la început a fost următorul: armata Kosch, aceea care trecuse Dunărea la Zimnicea și Giurgiu, să atace spre București și să atragă asupra sa cât mai multe forțe române. În acest timp armata Krafft von Delmensingen dinspre Râmnicu-Vâlcea - Curtea de Argeș și cu stânga armatei Kuehne dinspre Slatina să atace de front Armata I Română, în timp ce dreapta armatei Kuehne și cu corpul de cavalerie Zmetov dinspre sud de Slatina și Roșiorii de Vede să învăluie stânga acestei armate, să o rupă de București și să o arunce spre nord, în spatele Armatei II Română. Armata Morgen împreună cu restul forțelor lui Falkenhayn urmau să atace puternic de front Armata II Română pentru a o fixa. Reușita acestui plan însemna terminarea dezastruoasă, ireparabilă a campaniei noastre. Planul acesta însă a fost dat peste cap de greșeala de a fi lăsat armata Kosch izolată total de celelalte forțe; rezervele române au profitat din plin și la timp de intervalul mare lăsat între stânga lui Kosch și dreapta lui Kuehne.
(va urma)
