CONCURSUL PENTRU DIRECTORII DE ȘCOLI, SABOTAT?!

Distribuie pe:

Mircea Dumitru, ministrul Educației, a afirmat că directorii de școli îi împiedică pe profesori să se înscrie la concursul pentru ocuparea funcției de director și director adjunct, programat în această perioadă.

„Am primit mesaje de la profesori care doresc să se înscrie la concurs și care spun că sunt împiedicați să se înscrie. Fie sunt împiedicați să își definitiveze dosarul de concurs, pentru că nu au acces la documentele necesare, fie sub forme psihologice subtile, prin care se încearcă determinarea lor de a nu se înscrie la concurs. Aș solicita ferm directorilor în funcții să pună la dispoziție documentele necesare. Dacă vom primi mesaje în continuare că aceștia sunt împiedicați, nu vom ezita să apelăm la autoritățile statului pentru a aduce legea în școli.

Inițiativa depusă la Senatul României, de a se introduce un paragraf astfel încât să fie amânat concursul până în vară, mi se pare o continuare a unei politici de subordonare unor interese de partid. Respingem această metodă de a conduce școlile.

De pe 13 septembrie, de când a început perioada de depunere a dosarelor pentru concurs, s-au înscris peste 1.300 de profesori. Potrivit calendarului, proba scrisă va fi pe 12 octombrie, iar interviul și evaluarea CV-ului se vor desfășura în perioada 17 octombrie - 17 noiembrie", a declarat ministrul Educației, citat de Agerpres.

De menționat în plus este faptul că, recent, Ecaterina Andronescu, președintele Comisiei de Învățământ din Senat, a propus amânarea concursurilor pentru ocuparea funcției de director școlar până în vara anului 2017, iar comisia a dat aviz favorabil, motivarea fiind că aceste concursuri desfășurate în toamnă ar da peste cap anul școlar.

Numai că raportul apare semnat de către președintele comisiei, Ecaterina Andronescu (PSD), și de către secretarul Dumitru Oprea (PNL). Însă acesta din urmă reclamă faptul că semnătura care a apărut pe raport nu îi aparține. În cele din urmă, Senatul a retrimis proiectul de lege înapoi în Comisie, iar PNL va depune plângere penală pentru a afla cine a falsificat semnătura. 

Lasă un comentariu