Lecție de patriotism și curaj - POVESTEA UNUI VETERAN DE RĂZBOI, LA VÂRSTA DE 96 DE ANI (II)

Strămoșul meu Solomon ne spune: IOAN SOLOMON, din Târnăveni era originar din Munții Apuseni și a fost un apropiat a lui Avram Iancu, participant la mișcările revoluționare din zona Orăștiei. După înfrângerea revoluției, el s-a stabilit în satul Cuștelnic, satul meu de baștină. Veteranul de război Ioan Solomon, vecinul meu, este mândru că în anul 1943 a făcut parte din Divizia 20 Infanterie Alba Iulia, comandată de generalul Corneliu Serghievici, care apoi, în aprilie 1944, își exercită misiunea de luptă pe frontul din Moldova, cantonamentul plutonului meu fiind în apropierea generalului Serghievici, cu misiunea expresă de a-i scoate pe ruși din amplasamentele ocupate, și de a-i alunga dincolo de Prut. Vociferând și împotriva acestui ordin pe motivul real că nu dorește să vadă și să participe la un măcel al soldaților români, din cauza dotării precare cu armament, generalul a fost înlocuit, pentru ca apoi să se sinucidă prin împușcare, înmormântat fiind în mare secret în cimitirul mănăstirii din Războieni.

Importantă este prietenia mea cu generalul Leonard Mociulschi, comandantul Corpului Vânători de Munte prin participarea efectivă a acestuia pe frontul din Rusia, decorat cu ordinal „Mihai Viteazul" și apoi, după război, împroprietărit cu 12 ha de pământ și o casă în orașul Codlea, ulterior ridicat de securitatea comunistă și dus la Canal. Soția generalului și sora ei au fost evacuate și trimise cu domiciliu forțat la Blaj, găzduite mulți ani de sora soției mele, Ancuța Balasel, și înmormântate în cavoul familiei Balasel. Soarta generalului Mociulschi și a familiei sale, ca și a generalului Serghievici, a fost tragică, acuzați de participare la război împotriva rușilor. Generalul Mociulschi, ulterior, a fost reabilitat de către Ministrul Forțelor Armate Leontin Sălăjan, drept urmare a prieteniei acestuia cu Charles De Gaulle, președintele Franței, care cu ocazia unei vizite în România s-a interesat: „Ce mai face generalul Mociulschi?" Sunt lucruri despre care nu s-a scris și nu prea se știu!

După eliberarea de la construcția canalului Dunare-Marea Neagră, cu prilejul unei vizite la cumnata mea, l-am întâlnit pe general sub nucul din grădină la o cană de vin. Discuțiile dintre noi au fost afective, subiectul principal fiind războiul la care am participat amândoi. Ne-am întâlnit apoi în fiecare an la culesul viei cumnatei mele Ana Balasel din Blaj. Generalul a murit la 90 de ani (1979) exprimându-și dorința, înainte de moarte, să fie incinerat, iar cenușa să îi fie împrăștiată la poalele munților pe care i-a iubit atât de mult.

Puțini oameni care au luptat pe front mai sunt în viață, care te uimesc, te impresionează profund prin experiență, curajul și spiritul lor de sacrificiu, vitejia lor: veteranii de război, depozitarii înțelepciunilor de care societatea are nevoie. Potrivit unui vechi proverb din popor, există patru mari surse de rost pe lumea asta mare: bătrânii, pământul, limba și credința. Veteranii de război reprezintă istoria reală, patriotismul, sacrificiul și onoarea de a fi român, sacrificiul pe care aceștia l-au adus patriei, prin luptă și jertfa lor pentru neam și țară, riscându-și tinerețea și viața pe front. Aceștia reprezintă adevărate repere morale, revenindu-ne obligația să îi onorăm așa cum se cuvine. Soldații, gradații și ofițerii care au supraviețuit războiului și care au scris istoria patriei cu sângele lor sunt acum bătrânii trecuți de 90-95 de ani, firavi și cu pasul nesigur, pe deplin conștienți de misiunile pe care le-au îndeplinit, apărând hotarele și demnitatea țării noastre.

„Tinerii de azi nu mai sunt patrioți. Sunt numai vorbe și nu fapte. Nu mai sunt așa cum eram noi. Noi știam că mergem la război și o să mai venim, sau nu o să mai venim înapoi. Nu știu câți dintre tinerii de azi ar merge astăzi în război pregătiți să înfrunte moartea. Nu prea cred că sunt!.. Patriotismul în România de azi nu mai înseamnă aproape nimic! Tinerii zilelor noastre nu pot să conceapă că ar putea să izbucnească oricând un război. Ei trăiesc în liniște și pace, se distrează, dar nu se gândesc că noi am luptat pentru pacea lor, ca să le fie lor bine" Fata veteranului nostru de război ascunde o tristețe plină de înțelesuri (…)

Viitorul ar putea fi mai bun, în opinia sa, dacă țara ar fi condusă de oameni cinstiți. Nonagenarul e convins că avem o țară cu resurse bogate, dar care a fost prădată după anul 1989 de „hapsânii" hulpavi care s-au perindat la putere. Lucrurile se vor îndrepta numai când sunt stârpiți hoții și corupții. Răutatea oamenilor în mijlocul cărora suntem „condamnați" să trăim a atins cote nemaiîntâlnite până acum, încât greu poți trăi în pace și liniște. Deie Dumnezeu să vină vremuri mai bune de acum încolo, pentru generațiile care vin după noi.

(va urma)

Lasă un comentariu