„Ani de zbucium", la Casa Iancului

Distribuie pe:

Evenimentul de miercuri, 21 septembrie, de la „Casa Iancului" din Târgu-Mureș, a marcat o premieră în activitatea filialei mureșene a Societății Cultural - Patriotice „Avram Iancu": așezământul a găzduit - după cum remarca Ioan Berța, președintele filialei - prima lansare de carte, în prezența și la dorința expresă a autorului însuși.

Ilie Șandru - căci despre venerabilul cărturar și publicist este vorba - a explicat celor prezenți că, după evenimentele similare de la bibliotecile din Toplița Română și Reghin, nu putea să „rateze" tocmai „Casa Iancului" pentru a prezenta publicului iubitor de istorie cel mai recent roman al său, Ani de zbucium, o poveste despre oameni și fapte legate de contextul revoluționar pașoptist din Transilvania.

Despre carte și autorul ei au vorbit domnii: Lazăr Lădariu, redactor-șef al ziarului „Cuvântul liber" și președinte al ASTREI mureșene, dr. Valentin Marica, scriitor și publicist, și dr. Nicolae Băciuț, directorul Direcției Județene pentru Cultură Mureș, relevând, în esență, calitățile de cercetător al fenomenului istoric și cele de prozator ale autorului.

„Un luptător pe baricada adevărului și a interesului național, pentru ca acolo, la Toplița Română, unde și-a făcut datoria cu vârf și îndesat, limba română să rămână acasă, într-un spațiu mereu neprielnic" - arăta, în cuvântul său, Lazăr Lădariu, descriind volumul drept „un roman istoric, o poveste plină de zbucium și de învolburări, dublată de o frumoasă și neîmplinită poveste de dragoste", iar dr. Valentin Marica observa - din perspectivă critică - faptul că Ani de zbucium este o carte importantă și necesară, „care trezește spiritul, o carte a adevărului, al cărei autor îl are pe Dumnezeu în suflet și poartă adevărul în minte, scriind în numele neuitării și atingând, totodată, mizele romanului: tragicul, istorisirea, sublimul naturii, călătoria în timp".

La cei peste 80 de ani de viață, Ilie Șandru - afirma, la rândul său, dr. Nicolae Băciuț - „este, fără îndoială, scriitorul emblematic al Văii Superioare a Mureșului, într-un spațiu ostil neamului și limbii române. Tinerețea, forța, prospețimea rostirii dau credibilitate romanului istoric și sunt tot atâtea dovezi că niciodată nu trebuie să te oprești dacă ai ceva de spus".

Volumul a fost tipărit la Editura Vatra Veche și poartă numărul 24 din seria de 100 de cărți de autori mureșeni, proiect prin care directorul Editurii, dr. Nicolae Băciuț, se ambiționează să marcheze, în 2018, Centenarul Marii Uniri.

Prefața cărții aparține doamnei Mariana Cristescu - scriitor și publicist, șef secție Cultură a cotidianului „Cuvântul liber" - care plasează, surprinzător și lapidar, demersul scriitoricesc al lui Ilie Șandru sub semnul hemografiei, termen pe care îl definește drept „scrierea cu sine, cu propriul «sânge», ieșirea din matrix cu întreaga ființă, cu verticalitate, cu orice risc, în numele Adevărului așezat sub arcul de lumină al superbului îndemn astrist: Nimic pentru tine însuți, totul pentru Credință, Neam și Țară".

Evenimentul de miercuri a fost organizat în colaborare cu Despărțământul Central Județean al Astrei, iar autorului i-a fost înmânată, de către președintele Filialei Mureș a Ligii Scriitorilor Români, Mircea Dorin Istrate, „Diploma de suflet" pentru prodigioasa lui operă, ce cuprinde, pe lângă cele 20 de cărți de autor, o remarcabilă activitate publicistică.

Manifestarea a stârnit interesul unui numeros public iubitor de istorie și de literatură, în rândul căruia s-au numărat, printre alții, părintele dr. Gheorghe Șincan, prof. univ. dr. Ioan Sabău, președintele Forumului Civic al Românilor din Harghita, Covasna și Mureș, ing. Florin Oproiescu, președintele Vetrei Românești, prof. dr. Ilie Mileșan, istoricul dr. Felician Suciu, publiciștii Ilarie Opriș și Kocsis Sandor, prof. Mihai Monoranu, prof. Traian Dușa, alte personalități ale vieții culturale mureșene.

Lasă un comentariu