Bătălia dată aici s-a numit „de la Argeș" sau „de la București" și a fost prima mare bătălie a noastră unde s-au putut strânge forțe suficiente care să permită executarea cu iuțeală a manevrelor, înlocuind celelalte multe lipsuri ale armatei noastre. Planul nostru de detaliu a fost următorul: în timp ce grupul apărării Dunării (Divizia 18, Divizia 2 Cavalerie și cu Artileria) ajutat de Divizia 21 luptau de front pe Neajlov și Argeș, Diviziile 9/19, 2/5 și Divizia 1 de cavalerie, să intre în intervalul dintre armatele Kosch și Kuehne și să atace, de la nord la sud, flancul stâng al lui Kosch și să-i taie direcția Zimnicea și astfel să împingă această întreagă armată în Dunăre, distrugând-o. Două divizii rusești trebuiau să ia parte la luptă atacând dinspre est aripa dreaptă bulgară. În același timp, Armatele I și II Române trebuiau să reziste pe poziții cu orice sacrificiu, pentru a permite încheierea manevrei contra lui Kosch.
Bătălia a început în zilele de 16-17 noiembrie, când dușmanul a atacat grupul apărării Dunării, dar trupele noastre i-au respins, inamicul înregistrând morți de ordinul miilor. În cursul zilei de 19 Divizia 9/19 a măturat inamicul întâlnit în drum, ocupând satele Bălăria și Velea, înaintând mai apoi spre Stâlpul și Epurești, capturând peste 20 de tunuri, aproximativ 45-50 de mitraliere și au luat circa 5.000 de prizonieri. Bucuria victoriei însă, a fost de scurtă durată, deoarece în noaptea de 20/21 noiembrie, Divizia 2/5 a fost atacată de forțe mari și, surprinsă, începe o retragere precipitată și în dezordine. Ea era situată la dreapta Diviziei 9/19 și trebuia ca prin măsurile luate să țină pe loc trupele inamice semnalate că sosesc dinspre vest și nord-vest pentru a da răgazul necesar celorlalte forțe ale noastre să desăvârșească victoria. Dimpotrivă, primele atacuri ale inamicului a luat-o prin surprindere și pe deasupra comandantul - fostul general Socec - era plecat într-o cu totul altă parte decât unde i-o cerea datoria. Astfel au fost rupte rândurile și totul s-a transformat într-o masă de oameni care a încurcat și acțiunile trupelor Diviziei 9/19, până atunci victorioase și chiar le transmite mișcarea de retragere dezordonată - și doar cu o zi înainte bătălia se anunțase ca fiind o mare victorie românească.
În timpul bătăliei de la Argeș, în primele zile, până la data de 19 noiembrie totul a decurs conform planului comandamentului român: Armata I rezistă, înregistrând pierderi minime de teren, luptele contra Armatei lui Kosch mergeau bine; rezervele, Diviziile 9/19 și 2/5 își începuseră acțiunea de atac cu succes, dând speranțe în perspectivă. Golul dintre armata Kosch și armata Kuehne se mărea și mai mult.
Armata Kosch era în pericol datorită izolării sale și exista riscul să fie distrusă de forțele române care i se opuneau. Salvarea sa a venit dintr-o întâmplare cu totul neprevăzută - doi ofițeri români de stat major ai Diviziei 8 au căzut prizonieri în seara de 18/19 noiembrie, și asupra lor s-a găsit ordinul de operațiuni al grupului de armată. Generalul Falkenhayn vede imediat pericolul în care se găsea colegul său Kosch și atunci împarte imediat armata Koehne, de la aripa sa dreaptă, în 2 părți: una să-și continue misiunea de a ataca stânga Armatei I, iar cealaltă compusă din divizia 11 bavareză, o parte din divizia 109 germană și cu majoritatea cavaleriei lui Schmetow să coboare spre sud și sud-est și să atace în flancul drept și în spate trupele române ce ar opera contra armatei lui Kosch.
(va urma)
