Românii își acoperă tot mai greu cheltuielile curente

Distribuie pe:

Din studiul „Condițiile de viață ale populației în anul 2015", dat publicității de Institutul Național de Statistică (INS), aflăm că 32,2% din gospodăriile din România nu reușesc să își acopere din veniturile lunare cheltuielile importante (întreținerea locuinței, rate, plata utilităților).

Cele mai mari restanțe s-au înregistrat la plata facturilor de energie electrică și abonament radio (54,6%), întreținerea locuinței (53,2%) și abonamentul telefonic (34,1%).

Pentru a rezista, mulți dintre români „își rup de la gură", nu mai puțin de 21% din gospodăriile populației nepermițându-și să consume cel puțin un fel de mâncare cu carne sau pește o dată la două zile. 13,1% din gospodării nu și-au permis menținerea unei temperaturi adecvate în locuință, iar 69,2% nu și-au permis plata unei săptămâni de vacanță.

În situația cea mai dificilă se află gospodăriile conduse de șomeri (49,3%), fenomenul restanțelor fiind mai răspândit în cazul gospodăriilor cu copii și mai ales al celor monoparentale (48,8%) sau în cazul gospodăriilor de doi adulți cu trei sau mai mulți copii în întreținere (46%).

În raportul INS, se atrage atenția că aproape jumătate din gospodării (46,6%) suportă cu dificultate sau cu mare dificultate cheltuielile curente ale vieții, iar dacă se iau în considerare și cele care declară o oarecare dificultate în acoperirea cheltuielilor de zi cu zi, se ajunge la 85,2% din totalul gospodăriilor.

„Doar pentru una din șapte gospodării cheltuielile curente nu pun probleme deosebite, acestea fiind depășite destul de ușor, ușor sau chiar foarte ușor", precizează INS.

Printre tipurile de gospodării care fac față cu dificultate sau cu mare dificultate cheltuielilor curente se numără cele conduse de femei (56,8%) sau de persoane cu vârsta de peste 65 ani (52%), precum și gospodăriile formate din doi adulți cu trei sau mai mulți copii în întreținere (67,6%). În această situație se regăsesc și 83,6% din gospodăriile al căror cap are statutul ocupațional de șomer și 62% dintre cele conduse de un agricultor.

Analiza INS a inclus toate persoanele cu domiciliul stabil în centrele de cercetare (urbane și rurale) selectate, fiind înregistrați toți membrii gospodăriei, inclusiv persoanele plecate pentru o perioadă îndelungată, dar nu mai mult de 6 luni, dacă acestea păstrează legături cu gospodăria din care fac parte.

Nu intră în sfera de cercetare persoanele care locuiesc permanent în unități de locuit în comun: hoteluri, centre rezidențiale pentru persoane vârstnice, de persoane cu dizabilități, cămine muncitorești sau sanatorii.

Lasă un comentariu