Credința - factor de păstrare a conștiinței de neam pe Valea Mureșului Superior

Un rol important în menținerea conștiinței de neam a românilor de pretutindeni, precum și a celor de pe Valea Mureșului Superior, l-a jucat însăși credința înrădăcinată a vechimii poporului român în spațiul său istoric, credința unor oameni ale căror legături permanente treceau prin inima carpatică a etniei lor. Erau oameni vorbitori de aceeași limbă, aveau aceleași obiceiuri și în a căror varietate pe un fond comun vedem astăzi tocmai frumusețea existenței istorice a poporului român. Cu toate că fiecare sat își avea obiceiul său, tradiția ne spune, și realitatea o confirmă, locuitorii acestora la fel își cântau durerea, bucuria, ca și speranța într-o viață mai bună, încrederea în dreptate. Plaiurile munților au fost drumurile spre existență ale spiritualității românești străvechi, modul de a fi și exista în timp. Istoria acestui pământ românesc s-a menținut prin conștiința autohtonilor și nu prin înscrisuri ale administrației feudalismului ostil, prin vatra păstrată ca simbol ancestral al continuității și nu prin părăsirea ei. Focul nestins din vetre este legat de cultul străbunilor, de apropiata prezență a acestora. Lângă vatră omul își petrecea o parte din viață. Era și un simbol al stabilității. La focul vetrelor se reînnoia mereu, ca o lecție de istorie împrospătată cu fapte mai recente, imaginea timpurilor trecute, mitizată pe măsură ce se pierdea în ceața vremii. Oamenii simpli își conservau propria lor istorie, conștiința că aparțin unui anumit neam, că neamul lor s-a format de multă vreme și se găsește și astăzi în spațiul în care s-a zămislit.

Nu trebuie să trecem cu vederea nici faptul că începând cu domnia Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, probabil chiar mai timpuriu, în estul Transilvaniei se construiesc o serie de mănăstiri. La Filea, Vătava, Rușii Munți, ca și în alte părți ale Văii Mureșului, au existat asemenea lăcașuri de cult atestate prin toponimicul „La mănăstire", cu toate că nu întotdeauna în teren apar urme evidente. Ar putea să fi fost simple schituri.

Ele însă au avut și rolul de a contribui la menținerea unității spirituale românești între versanții Carpaților.

Pătrunderea austriecilor în Transilvania a însemnat nu numai înlocuirea jugului de lemn cu cel de fier, o înăsprire a exploatării țărănimii iobage în majoritate, ci și importante transformări în viața populației românești din Principat. Aceasta avea de înfruntat capriciile nobilimii maghiare care nu voia să-și piardă pozițiile economice și politice în favoarea iobagilor români și a imperialilor.

Politica de catolicizare a românilor nu va rămâne însă fără urmări în redeșteptarea spiritualității unui popor oropsit de veacuri, în amplificarea luptei sale pentru libertăți sociale și naționale. În politica lor expansionistă, imperialii aveau nevoie de sprijinul politic al Vaticanului, în timp ce iobagul român spera într-o emancipare socială, o recunoaștere a ființei sale naționale. Prezența pe Valea Mureșului a călugărului Sofronie, care timp de cinci luni va duce o campanie puternică împotriva unirii cu Roma și aceasta cu succes, spune foarte multe. Faptul va nemulțumi Viena, care îl va trimite pe generalul Bucow să liniștească spiritele. Reacția populației românești ortodoxe față de unirea cu Roma, față de catolicizare, este cea scontată: refuzul acceptării. Așadar, unirea nu a fost acceptată.

Tot aici trebuie să menționăm păstoria lui Sava Brancovici, care, deși a fost îndelungată, a fost mult tulburată de acțiunea prozelitistă calvină, care se ducea printre românii ortodocși, promovată de înșiși principii Transilvaniei, dar și de războaiele și schimbările politice petrecute atunci. Se spune că mitropolitul Sava al Transilvaniei ar fi fost ucis aici, pe Valea Mureșului Superior, în castelul de la Brâncovenești, pe locul fostului castru roman, această informație nefiind însă sigură, totul reducându-se la ipoteze.

Secolul al XVIII-lea marchează și o puternică pătrundere în zonă a cărții de cult, provenită din toate cele trei provincii românești, fie în scopul de a susține unirea, fie de a o combate, dar cu influențe asupra vieții spirituale a populației. În zonă au existat și străvechi lăcașuri de cult: biserici și mănăstiri în care se făcea și școală, de exemplu la Deda, Solovăstru, Huduc, Râpa, Rușii Munți.

O mănăstire de dimensiuni impunătoare pentru acele vremuri a existat la Bistra Mureșului, la 4 km în amonte de râul Mureș. E o construcție ce datează din secolul al XV-lea sau începutul secolului al XVI-lea, după părerea cercetătorului clujean Marius Porumb. Săpăturile efectuate în toamna anului 1981 înclinau spre aceeași perioadă. S-au scos la iveală două porțiuni din zidul de temelie al incintei - latura nordică și sudică - și parțial intrarea în mănăstire. Mănăstirea de la Bistra Mureșului sau a Dedei, cum e cunoscută în literatura de specialitate, era subordonată Mănăstirii Neamțului. Prin acest vestit locaș de cultură spirituală conform tradiției populare, se asigură „schimbul" de călugări pe plaiul Călimanilor. Era o relație de cultură, de neam, de legătură spirituală între părțile aceluiași popor.

În secolul al XVII-lea, dar mai cu seamă în cel de-al XVIII-lea, ca reacție a Bisericii Ortodoxe față de politica austriacă de catolicizare a românilor, are loc o masivă pătrundere în zonă a cărții de cult.

Acestea sunt doar câteva crâmpeie din viața spirituală extrem de zbuciumată a Mureșului Superior, precum și a Transilvaniei întregi. Vorbind despre credință, vorbim despre temelia edificiului nostru spiritual. Dacă fundamentul e slab, toată casa se dărâmă. Dacă rădăcina e putredă, planta se ofilește și moare. Credința e asemenea ancorei corabiei, un sprijin puternic prin care creștinul rămâne mereu tare și neschimbat în mijlocul furtunilor vieții și al erorilor de tot felul. Credința ne arată drumul pe care să-l facem pentru ajungerea fericirii noastre veșnice.

 

Lasă un comentariu