Un preot vorbea la o predică enoriașilor săi despre viața unui bătrân călugăr. Despre acesta se povestește că trăia într-o chilie mică și întunecoasă, petrecându-și timpul în posturi aspre și rugăciuni prelungite, până la miezul nopții. Într-o zi, au venit în vizită prin acel loc câțiva turiști, care au auzit vorbindu-se despre călugăr și erau curioși să vadă cum trăiește într-un asemenea loc. Aceștia, după mai multe încercări de a vorbi cu acel călugăr, reușesc să-i pună câteva întrebări:
- Cum poți să reziști și să trăiești în felul acesta? Ce te ajută ca să trăiești mereu în liniște și pace? Noi nu am putea să trăim în felul acesta, nici măcar o zi.
Călugărul le-a zis:
- Apropiați-vă de fereastra chiliei și veți înțelege.
Turiștii s-au apropiat de fereastră, au privit și au spus:
- Undeva, acolo departe se vede un colț de cer cât o palmă.
Și călugărul le spune mai departe:
- Tocmai acel colț de cer mă ajută să rămân statornic în jertfele mele. Ori de câte ori tristețea mă încearcă, îmi îndrept ochii spre fereastră și privesc la cer. Știu că acolo este Cerul, acolo mă voi întâlni cu Hristos, Mântuitorul meu. Împărăția lui Dumnezeu Tatăl pe care o aștept îmi dă putere și curaj în viața mea de rugăciune și pocăință.
