Anual, în lume, MOR 1,25 MILIOANE DE OAMENI ÎN ACCIDENTE RUTIERE!

Distribuie pe:

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertizează că, în cazul în care nu se iau măsuri, până în anul 2030, accidentele rutiere vor deveni a șaptea cauză de deces din lume, în prezent, numărul persoanelor care mor, anual, în accidente fiind de... 1,25 de milioane de persoane.

„90% din decese se petrec pe căi de acces din țări cu un venit al populației minim sau mediu, iar jumătate dintre aceste persoane sunt utilizatori vulnerabili ai drumurilor, precum pietoni, bicicliști și motocicliști. În plus, rănile cauzate de accidentele rutiere sunt principala cauză a morții persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani. Între 20 și 50 de milioane de persoane suferă accidente neletale, multe dintre acestea ducând la dizabilități.

Ne propunem ca, prin recenta Agendă pentru Dezvoltare Sustenabilă să înjumătățim numărul global de decese și răniri din cauza accidentelor rutiere, până în 2020.

Accidentele rutiere le cauzează și pierderi economice importante victimelor, familiilor acestora și națiunilor din care fac parte", afirmă OMS.

Aceeași sursă estimează că accidentele rutiere reduc cu aproximativ 3% PIB-ul țărilor, cifră care în cazul unor state se ridică până la 5%.

Cei mai importanți factori de risc de deces în accidente rutiere sunt viteza, consumul de alcool, nepurtarea căștilor de protecție și a centurii de siguranță, distragerea atenției șoferilor, indisciplina pietonilor și ignorarea pericolelor la care se expun, atât șoferii, cât și pietonii.

Lasă un comentariu