Dintr-un gest reparatoriu, dintr-altul de continuitate şi sigur dintr-unul de fraternitate scriitoricească şi poate şi din alte motive mai subtile, ce-mi scapă, scriitorul Nicolae Băciuţ a iniţiat, a adunat, a corectat, a aşezat în pagină şi a publicat pe spezele proprii o carte de eseuri şi memorialistică pentru şi despre George Coşbuc, la ceas aniversar. De ce reparatoriu? Fiindcă, în ultima vreme…, după o logică didactică greu de înţeles, opera lui George Coşbuc a fost pusă pe linie moartă, fiind lipsită de mijlocul cel mai sănătos de menţinere a unei opere în actualitate, existenţa în manualele şcolare şi că această nouă aniversare îl găseşte pe autor aruncat în debaraua literaturii…, după cum menţionează acesta, dar şi din motivul că actuala revistă Vatra veche, pe care Nicolae Băciuţ o realizează şi o conduce la Tg.-Mureş, în regim privat, îşi are rădăcinile în revista Vatra, apărută la Bucureşti între 1894-1896, condusă de Caragiale, Slavici şi Coşbuc, unde de facto acesta din urmă era vioara întâi: …Editorul rămânea răzămat numai în Coşbuc. Ne întâlneam, ce-i drept, adeseori ca să stăm de vorbă, dar acela care muncea era Coşbuc, numai el, şi mai ales mulţumită ostenelilor lui a fost Vatra o revistă ilustrată care poate fi citită şi azi cu plăcere" (Ion Slavici în Amintirile sale). Mai sunt şi alte motive sentimentale ce ţin de structura sa interioară, precum cel al memoriei gestului părinţilor săi, care au participat la Hordou, în satul poetului, în 1966, atunci când s-au aniversat 100 de ani de la naşterea „poetului sentimentului românesc al fiinţei", după cum îl caracterizează Nicolae Băciuţ, aprofundând şi lărgind substanţial sintagma stângistă a lui Dobrogeanu - Gherea, agreată de doctrina comunistă, care a menţionat simplist că George Coşbuc este (doar) „poetul ţărănimii". Desigur, este şi un motiv (poate cel mai important) al esteticii şi forţei de transfigurare a poeziei lui George Coşbuc, care după acesta are suficiente virtuţi care să o impună în continuare în conştiinţa unui public care va şti să ia din această poezie ceea ce e pulbere de aur, lăsând deoparte zgura vremurilor.
Fiecare autor din această carte dă carate de strălucire operei, vieţii şi zbaterilor lui Coşbuc, empatizând cu acesta, post factum, la bucurii şi necazuri.
Dumitru Hurubă pune în antiteză receptarea serioasă, critică, a scriitorilor de prima linie, cu cea postdecembristă, şi mai nou „facebook-istă", demolatoare şi nihilistă, adepta, aceasta din urmă, a unei literaturi „care a coborât ştacheta valorii până la a se autoelimina din istoria literară! ": „…Cât despre Coşbuuuuuc… A, ăla cu Noi vrem pământ, Nunta Zamfirei, Iarna pe uliţă, zis «poetul ţăranilor»? Să apară pe Fesbuc? Hai, mă! Vetust, ca şi ceilalţi!..." . Este multă biografie comentată, analize şi citate ale lui Coşbuc sau despre Coşbuc, aşa cum întâlnim mai la toate textele din prezenta carte.
Lazăr Lădariu scrie şi el de cel care a cântat toate vitejiile neamului, trecându-i biografia şi zbaterile, de la naştere până la moarte, printr-un filtru de 24 de carate.
Dumitru Poptămaş are amintiri de la participarea sa la Hordou, când s-au sărbătorit 100 de ani de la naşterea poetului. Vorbeşte de „marea" de lume participantă, cu drumul de 8 km dintre Salva (unde parcau autobuzele) până la Hordou împânzit de oameni pe toată lungimea şi lăţimea lui… Măreţia ceremonialului matrimonial era în floare, aşa cum poetul îl fixase în nemuritorul poem Nunta Zamfirei. (Atât la 100 cât şi la 150 de ani de la naşterea lui George Coşbuc, întru amintirea sa, se transpusese în viaţa satului poemul amintit.) Fotografiile făcute de Dumitru Poptămaş, acum 50 de ani, aduc şi prin imagine, frumuseţea şi măreţia acelei sărbători.
Scriitorul Romulus Rusan aduce şi el în atenţie judecata pripită făcută de către unii contemporani despre acest „descălecător peste Carpaţi". El vorbeşte despre minimalismul care a cotropit generaţia de azi şi (care-n.m.) tinde să pătrundă în educaţie", nu ca „o formă de raţionalitate (cum s-ar vrea), ci (ca-n.m.) una de suficienţă şi lene intelectuală. Şi dă un exemplu. „Ce mai caută Coşbuc în manualele secolului XXI?", se întreba o mamă intrigată, într-o emisiune de televiziune. „Copiii se vor plictisi şi nu-l vor gusta. Cine, totuşi, îl vrea, îl găseşte pe internet". Dar şcoala este făcută oare ca să te distrezi, nu ca să te instruieşti?", este replica fără echivoc a acestuia. Aşadar „Like pentru Coşbuc".
Mircea Daroşi vorbeşte despre actualitatea lui Coşbuc şi despre studiul lui Gavril Istrate, intitulat „Coşbuc - în ultimii 50 de ani", „pledând cu consecvenţă pentru permanenţa lui Coşbuc în rândul cititorilor de toate vârstele", pentru ca acelaşi autor să se regăsească şi în materialul Aspecte lingvistice în poezia lui George Coşbuc din pespectiva unui coşbucist, acelaşi prof. univ. dr. doc. Gavril Istrate, în cele peste 30 de studii şi articole scrise în decursul anilor…, inclusiv în teza de doctorat cu tema „Limba poeziei lui George Coşbuc".
Marin Iancu îşi susţine pledoaria sub titlul G. Coşbuc şi „resuscitarea arhaităţii unei lumi", comentându-l pe poet şi din perspectiva activităţii sale de „gazetar la Sibiu", unde, în paginile revistei Tribuna, publică şi Nunta Zamfirei (1889).
Un foarte serios şi doct material, intitulat Istoria românilor în creaţia poetică a lui George Coşbuc, îl are ca autor pe acad. Ioan-Aurel Pop. Acesta menţionează, printre multe lucruri de frumuseţe şi consistenţă, următoarele: „George Coşbuc nu a văzut cu propriii ochi Marea Unire în deplinătatea sa şi nici România Mare în toată rotunjimea sa. El nu a fost niciun luptător pe baricade pentru înfăptuirea statului unitar român, dar a făcut, poate, mult mai mult decât atât. A transpus în versurile sale istoria naţională de la daci până la Războiul de independenţă din 1877-1878 şi a descifrat sufletul ţăranului român prin mijlocirea imaginilor artistice, dând la iveală un adevărat portret al poporului nostru, prin ritm, rimă şi măsură"; „George Coşbuc trăieşte, în ciuda nimicniciei vremurilor şi a detractorilor lui, spre lauda vieţii sale închinate neamului românesc...". Tot despre Poezia de inspiraţie istorică scrie şi Mariana Iancu, menţionând că în întregul volum Cântece de vitejie, eroismul cotidian este văzut în esenţa lui populară, cu înscenări dramatice. Aceasta ia pe rând, ca şi exemple, versuri din Decebal către popor, Moartea lui Gelu, Paşa Hassan, Trei, Doamne, şi toţi trei, O scrisoare de la Muselim-Selo etc.
Ecaterina Ţarălungă analizează Semnul lui Coşbuc sub sfera semnificatului şi semnificantului. Spune aceasta: „Gama de adâncime a poeziei sale a rămas mitologia populară şi istoria neamului. În perspectiva timpului, putem considera că acesta este şi semnificatul întregii activităţi desfăşurate de Coşbuc, în toate domeniile pe care le-a abordat. Semnificantul pe care a reuşit să-l construiască deasupra unui astfel de fundament este cu totul impresionant, iar faţetele lui încă n-au fost puse şi analizate împreună spre a vedea luminile multiple ale acestei personalităţi".
Prof. Rozalia Truţă, sub titlul - întrebare Un farmec şi-n izvoare? (Eu fraze nu ştiu să-nvârtesc) vorbeşte de cel care a fost durutul din ranele neamului, pe care l-a considerat izvor şi ţintă a totul ce cânt şi care a conştientizat că viaţa-i luptă şi datorie grea şi a luptat pentru ea aşa cum ne-a învăţat şi pe noi cu dragoste şi cu dor. La rândul ei, Maria-Daniela Pănăzan este de părere că George Coşbuc este un poet care se cere recitit şi reanalizat hermeneutic, iar prof. Codruţa Băciuţ face o paralelă comparativă, sub spectrul elogiului, mamei din poezia lui George Coşbuc şi mamei din poezia lui Grigore Vieru. Pentru ca în final „să-i împace" pe cei doi, din lupta nicicând dusă, sub pavăza versurilor unui poet contemporan: „mamă frumoasă, primul meu rai…" (C.V. Tudor).
Alina - Camelia Stanciu, elevă la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna" din Braşov, s-a oprit îndrăzneţ la Nunta între tradiţie şi spectacol, începându-şi pledoaria cu un înscris al „poetului pătimirii noastre", Octavian Goga: Mai întâi a fost satul şi după aceea au venit dealurile din jur, ca să păzească frumuseţea asta. Cadrul de desfăşurare fiind astfel creionat, vorbeşte despre Nunta Zamfirei, ca şi cadru general şi particular, în acelaşi timp. Ca la sfârşit să concluzioneze: Poezia Nunta Zamfirei este un spectacol cu final deschis!
În eseul George Coşbuc şi Elena, Mihai Ştirbu se referă la poet din perspectiva biografiei lui, insistând şi pe momentul căsătoriei din 1895, cu Elena, fiica unui comerciant bogat din Braşov, George Sfetea, dar şi sora editorului C. Sfetea. Un moment trist, amintit de mai multe ori în carte, este cel al morţii unicului său fiu, Alexandru, un tânăr supradotat, mort la 20 de ani, ca urmare a unui tragic accident de automobil. Nici analiza lui George Coşbuc din alte perspective nu este neglijată. Cea a poetului care a fost, a gazetarului, a traducătorului, a academicianului.
Ca postfaţă sunt şi două materiale, scrise de Nicolae Băciuţ, unul despre Casa Memorială „George Coşbuc" din Hordou, iar al doilea, ca şi un gând, „150, la umbra unui Centenar falnic!". Primul este despre casa pe care autorul acestei antologii a văzut-o înainte de a o vedea, din poveştile chintelnicenilor lui (Nicolae Băciuţ s-a născut în în 1956, la Chintelnic, Bistriţa- Năsăud), care au fost la Centenarul Coşbuc din 1966 (17-19 septembrie), iar a doua dintr-o dezamăgire recentă, când custodele de acum al muzeului, interpelat telefonic de către acesta pentru a i se cere concursul în vederea organizării de către mureşeni în muzeu a unui eveniment cultural omagial, la 18 septembrie 2016, cu ocazia sărbătoririi lui Coşbuc la 150 de ani de la naştere, şi-a exprimat neîncrederea că muzeul va fi deschis, deoarece „se lucrează încă, se fac amenajări". Scepticismul autorului, probat de atâtea alte dăţi, era/este că exasperant că puţine instituţii de cultură îşi mai înţeleg în ziua de azi menirea, pentru a organiza evenimente în memoria marilor personalităţi culturale, evenimentelor culturale, evenimentelor livreşti, etc. Deci, inclusiv în ceea ce-l priveşte pe Coşbuc. Sau cer eu prea mult, am aşteptări prea mari?, spune acesta, bulversat de ignoranţă, inclusiv a celor plătiţi de la buget pentru a face activităţi culturale, dar nu fac mai nimic. Dar asta este o altă poveste.
Cartea se încheie cu fotografii ale poetului Firelor de tort şi Cântecelor de vitejie, cu fotografia medaliei jubiliare de la Centenar, cu afişe ale omagierii poetului la 150 de ani, gândite şi organizate de Nicolae Băciuţ şi, de asemenea, cu câteva poezii de-ale lui Coşbuc, „afinităţi elective" ale autorului antologiei.
Prin această carte, cel puţin mie, mi s-a întărit mai mult sentimentul că Sunt suflet în sufletul neamului meu….
