Amenzi de până la 100.000 de lei pentru recuperatorii care îi hărțuiesc pe datornici!

Distribuie pe:

Vineri, 30 septembrie 2016, intră în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, apărută în Monitorul Oficial nr. 727, din 20 septembrie a.c., act normativ prin care le sunt impuse recuperatorilor de datorii mai multe interdicții privind contactarea cetățenilor și comunicarea cu aceștia.

„Contactarea datornicilor la locul de muncă, precum și comunicarea cu ei între orele 20:00 - 09:00 vor fi interzise. Interzisă va fi și contactarea, în legătură cu recuperarea creanțelor, a oricărei altei persoane diferite de consumator (debitor), succesorii legali, avocatul sau împuternicitul acestuia, creditorul, avocatul sau împuternicitul creditorului.

Recuperatorii de datorii nu vor avea voie să folosească tehnici de hărțuire sau abuz și nici amenințări sau alte tehnici agresive, cu scopul de a vătăma fizic ori psihic consumatorul ori rude ale acestuia, ori de a-i afecta reputația sau proprietatea", prevede documentul.

În plus, în afară de actele de procedură ce trebuie afișate la cererea executorului judecătoresc sau a instanței, recuperatorilor de creanțe le va fi interzis să afișeze, la ușa apartamentului sau a blocului, notificări, somații sau adrese în legătură cu recuperarea creanțelor. De asemenea, recuperatorii nu vor putea să perceapă comisioane, dobânzi și dobânzi penalizatoare (în afară de dobânzile penalizatoare legale) și nici să perceapă costuri pentru activitatea de recuperare (în afară de costurile procedurilor de executare silită).

Totodată, recuperatorii de creanțe vor fi obligați să atenționeze cetățenii că sunt îndreptățiți să conteste, atât existența datoriei, cât și cuantumul acesteia, contestație care poate fi transmisă în cel mult 30 de zile calendaristice de la primirea notificării.

Încălcarea acestor prevederi va fi sancționată de către reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, la sesizarea cetățenilor sau din oficiu, cu amenzi cuprinse între 10.000 și 80.000 de lei, iar dacă este vorba de un credit pentru un bun imobil, amenda va fi cuprinsă între 20.000 și 100.000 de lei.

Ordonanța de Urgență nr. 52/2016 mai dispune că, începând cu 1 ianuarie 2017, doar recuperatorii de datorii înregistrați la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor vor putea să funcționeze în mod legal.

Lasă un comentariu