În logica politicianului Gâgă… România e prea mare, pentru a avea și… bunăstare!

La un post de televiziune, un invitat din așa-zisa „societate civilă" făcea, recent, o remarcă ce poate da de gândit. După numeroasele arestări, pentru spălare de bani, luare și dare de mită, respectivul invitat spunea că „oricine s-ar afla la Putere, toți sunt o adunătură de indivizi care nu urmăresc decât propria îmbogățire."

Desigur, generalizările după cazuri particulare (primari, președinți de consilii Județene etc.) sunt nu doar nerecomandabile, ci și greșite, orice generalizare fiind ea însăși o greșeală. Ceea ce nu înseamnă că remarca invitatului societății civile nu conținea un sâmbure de adevăr. Și încă un „sâmbure" mare. Chiar dacă, în replică la remarcile reprezentantului societății civile, alt invitat (lider al fostului PDL, fost la guvernare) declara că: „PDL - acum «topit» în noul PNL - a fost singurul partid care a adoptat un cod etic și care, între altele, prevede îndepărtarea din partid a celor care trag după ei zăngănelile penale și acte de corupție."

Nu știm, într-adevăr, dacă respectivul cod a fost o fumigenă, pentru ca la adăpostul unor perdele de fum (și) în PNL să se fi oploșit cazuri grave de corupție! Știm încă că partidele fac ca ăia doi ardeleni care stăteau la cârciumă și ciocneau: „Rău!", zice primul ardelean. „Rău să fie! C-așa e bine la casa omului", zice al doilea.

Lăsând gluma la o parte, un comentator se întreba, tot la o televiziune: „Știți care e diferența dintre un guvern grec și unul de-al nostru?" Al lor măcar a furat pentru popor. Legendarul funcționar grec plătit ca un semizeu a scandalizat occidentul, dar noi putem înțelege fenomenul: politicienii lor au promis și au dat, spre deosebire de ai noștri care au promis și ne mai iau și-acum."

Am făcut sublinierile de mai sus pentru a ilustra, dacă mai era nevoie, un adevăr de necontestat: că una e să-ți propui ceva (inclusiv să adopți un cod etic) și, cu totul altceva este să și faci ce ți-ai propus. Or, că la noi, în România, acest lucru nu s-a prea întâmplat, în întreaga perioadă postdecembristă, denotă sărăcia ce a cuprins România. Căci, iată, ce ne spun statisticile: România continuă să ocupe penultimul loc în UE după produsul Intern Brut (PIB) pe locuitor la standardul puterii de cumpărare, cu 45% din media Uniunii, mai puțin decât în țări care încă nu au aderat, precum Croația și Turcia, potrivit Eurostat. Cu toate acestea, România este singura țară din UE în care Guvernul a recurs la cele mai dure măsuri de austeritate.

Spre deosebire de alte țări, în logica guvernanților coordonați, până recent de la Cotroceni, România anului 2016 e prea mare (deși populația a scăzut și pentru că mulți români și-au luat… lumea-n cap!). Ar trebui să aibă doar câteva sute de pensionari (nu peste 5 milioane), iar bugetarii

n-ar trebui să numere mai mult de vreo patrujdemii. În bună măsură, neamuri, prieteni, clientelă. De aceea, drama lor nu e criza. Drama lor e că trebuie să rabde populația asta prea mare, pe care ei trebuie s-o mintă, s-o aburească în alegeri, cu care trebuie să arate că-și bat capul. Când, de fapt, cred că totul li se cuvine.

Lasă un comentariu