Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice (I)

În fiecare an, la data de 1 octombrie, în întreaga lume sunt sărbătorite persoanele vârstnice. Anul acesta se împlinesc 26 de ani de la prima celebrare a Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice.

Primul plan de acţiune privind ajutorarea persoanelor în vârstă a fost elaborat de ONU în 1982. Printr-o serie de rezoluţii ulterioare, Adunarea Generală a ONU şi Consiliul Economic şi Social (ECOSOC) au cerut guvernelor statelor membre ONU să elaboreze cu prioritate programe vizând sprijinirea persoanelor de vârsta a treia. În acest sens, în cadrul guvernelor statelor lumii au fost înfiinţate departamente specializate pe acest gen de probleme.

În februarie 1991, ONU consacra ziua de 1 octombrie ca zi internaţională a persoanelor în vârstă, iar câteva luni mai târziu, pe 16 decembrie 1991, Adunarea Generală a ONU adopta rezoluţia 46/91 cu titlul „Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârstă destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câştigaţi". Aceste principii consacră dreptul persoanelor vârstnice la hrană, condiţii de locuit şi îngrijire medicală, libertatea de a decide asupra vieţii personale şi profesionale, dreptul de a se exprima şi de a participa în activităţi sociale după pensionare, precum şi accesul la oportunităţi de învăţare adecvate vârstei.

În anul 2002, la Madrid, Adunarea Generală a ONU a adoptat Planul Internaţional de Acţiune privind Îmbătrânirea care stabileşte obiectivele prioritare şi angajamentele statelor membre cu privire la politicile destinate populaţiei vârstnice, în principal cele din domeniul protecţiei sociale, ocupării, sănătăţii şi participării persoanelor de vârsta a treia la toate aspectele economice, sociale, culturale şi politice ale societăţii.

Potrivit aprecierilor Oficiului European de Statistică (Eurostat), aproape o treime din cetăţenii UE vor avea vârsta de peste 65 de ani până în 2050. Procentul persoanelor de peste 60 de ani va depăşi actual valoarea de 17,1%, ajungând la 33%, în 2050. Populaţia în vârstă de 80 de ani va creşte de la 4,4% în prezent până la 11,4%, în 2050.

În România, persoanele în vârstă de 60 de ani şi peste reprezentau, în 1990, 10,3% din totalul populaţiei, în 2000 - 18,7%, în 2003 - 19,9%, iar pentru anul 2030 se preconizează un procent de 22,9%. Studiul arată că România va cunoaşte o îmbătrânire a populaţiei, în condiţiile în care numărul de persoane încadrate în categoria de vârstă 0-14 ani se va reduce de la 3,5 milioane în 2004, la 2,1 milioane în 2050. În segmentul populaţiei vârstnice se va înregistra o tendinţă de creştere de la 3,1 milioane în 2004 la 5 milioane în 2050.

La nivel European, speranţa de viaţă atinge valoarea medie de 81 de ani la femei şi 75 de ani

la bărbaţi. În perspectivă, specialiştii în demografie preconizează că va dispărea diferenţa de şase ani existentă între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte speranţa de viaţă.

Principiile ONU şi obiectivele Planului Internaţional de Acţiune privind Îmbătrânirea sunt dezvoltate de UE într-un registru adaptat tendinţelor demografice actuale, punându-se accentul pe îmbătrânirea activă, prin care persoanele vârstnice sunt încurajate să rămână, cât mai mult timp posibil, în câmpul muncii pentru a-şi împărtăşi bogata experienţă profesională şi de viaţă, să joace în continuare un rol activ în societate, în comunitate şi în propria familie, să ducă o viaţă cât mai sănătoasă şi împlinită. În plus, într-o societate în care numărul persoanelor vârstnice este în creştere continuă, îmbătrânirea activă este direct corelată cu solidaritatea dintre generaţii. Guvernele au datoria de a crea condiţiile favorabile îmbătrânirii active şi asigurării unui mod de viaţă autonom, prin asigurarea pensiilor, menţinerea lucrătorilor vârstnici pe piaţa muncii, acordarea unor servicii medicale, de îngrijire şi asistenţă socială echitabile şi de calitate, încurajarea învăţării pe tot parcursul vieţii, sprijinirea implicării în activităţi de voluntariat, adaptarea locuinţelor la nevoile persoanelor vârstnice, crearea unui mediu de viaţă prietenos, facilitarea accesului la utilizarea tehnologiilor informatice.

În România, problematica persoanelor vârstnice este în directă competenţă a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin mai multe canale de intervenţie, cum este protecţia socială, prin asigurări sociale şi asistenţă socială, şi susţinerea participării persoanelor vârstnice în societate şi în forţa de muncă.

Persoanele vârstnice sunt beneficiare ale măsurilor de protecţie socială susţinute de două sisteme: sistemul de asigurări sociale care acoperă riscul de bătrâneţe prin pensii, şi măsuri de asistenţă socială pentru situaţii de dificultate sau vulnerabilitate individuală, ca dizabilitate, situaţiile de dependenţă, sărăcia. Măsurile de asistenţă socială constau în beneficii de asistenţă socială, servicii sociale şi facilităţi susţinute financiar din bugetul de stat, bugetele locale, precum şi din bugetele de asigurări pentru anumite categorii de facilităţi şi servicii.

Persoanele vârstnice dependente, respectiv persoanele care şi-au pierdut autonomia funcţională fizică, psihică, intelectuală, beneficiază, conform Legii nr. 263/2010 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, cu modificările şi completările ulterioare, de servicii sociale de îngrijire şi asistenţă acordate la domiciliu, în centre de zi şi centre rezidenţiale - cămine pentru persoane vârstnice.

(Va urma)

Lasă un comentariu