„CUGETĂRI FILOCALICE"

„Sufletul omenesc, în special cel creştinesc, este supus multor ispite şi încercări din partea vrăjmaşului diavol. O astfel de ispită sau luptă este împotriva duhului mândriei. Aceasta este foarte cumplită şi mai sălbatecă decât multe alte ispite. Ea războieşte mai ales pe cei desăvârşiţi, pe cei ce s-au urcat până aproape de culmea virtuţilor, încercând să-i prăbuşească. Şi precum ciuma cea aducătoare de stricăciune nimiceşte nu numai un mădular al trupului ci întreg trupul, aşa mândria nu strică numai un mădular al sufletului ci tot sufletul. Patima mândriei nu numai întunecă sufletul dar îl şi prăbuşeşte în cea mai adâncă prăpastie".

Sfântul CASIAN ROMANUL

„FILOCALIA" vol. I, pag. 121

***

„Îmbuibarea stomacului se sârguieşte să strice înfrânarea; desfrânarea să strice curăţia; iubirea de argint să strice sărăcia; mânia să strice blândeţea şi tot aşa mai departe şi cu celelalte virtuţi. dar păcatul mândriei, când pune stăpânire pe bietul suflet, ca un tiran prea cumplit care a cucerit o cetate mare şi înaltă, îl dărâmă în întregime şi îl surpă până la temelii. Mărturie despre aceasta este îngerul acela, care pentru mândrie a căzut din cer. Căci fiind zidit de Dumnezeu şi împodobit cu toată virtutea şi înţelepciunea, n-a voit să le recunoască pe acestea venite din darul lui Dumnezeu Creatorul, ci din firea sa. S-a socotit pe sine întocmai cu Dumnezeu. Dar proorocul îi spune: «Ce te făleşti întru răutate, făţarnice? Nu uita că duhul mândriei este purtător de moarte!»"

Ibidem, pag. 122

***

„Mântuirea ne vine prin harul şi mila lui Dumnezeu. Despre aceasta ne dă mărturie adevărată tâlharul acela de pe cruce, care a primit Raiul nu ca preţ al virtuţii, ci prin harul şi mila lui Dumnezeu. Acestea ştiindu-le Părinţii noştri sfinţi, toţi cu un glas au învăţat, că nu putem ajunge într-alt fel la desăvârşirea virtuţii, numai prin Dumnezeu. Iar aceasta se naşte din credinţă, din frica de Dumnezeu din blândeţe şi din sărăcia desăvârşită, prin care ne vine şi dragostea desăvârşită, cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia se cuvine adevărată slavă, şi nicidecum oamenilor păcătoşi, cărora Apostolul Pavel le spune: «Ce ai tu, ce nu ai luat? Iar dacă ai luat, ce te lauzi ca şi cum n-ai fi luat şi te făleşti ca de ale tale?»"

Ibidem, pag. 123

P.S. Să nu uităm de cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi nici ziua nici ceasul..." şi „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece".

„COMORI FILOCALICE" vol. II

 

 

            

Lasă un comentariu