EVENIMENTELE INTERNAŢIONALE CARE AU CONDUS LA DECLANŞAREA PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL ŞI PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA CONFLAGRAŢIE (XXV)

d) Refacerea (15 ianuarie - 1 iunie 1917)

Înaltul Comandament Rus venea cu propunerea ca reorganizarea tuturor diviziilor care nu se aflau pe linia frontului să se facă în sudul Rusiei, între râurile Bug şi Nistru. STAVKA susţinea că Moldova era plină de refugiaţi şi un milion de soldaţi ruşi, cu cantităţi insuficiente de hrană şi combustibil, greu de aprovizionat pe calea ferată, inadecvată, ruso-română. Ca beneficiu secundar din perspectivă rusească, era că în condiţiile în care misiunea militară franceză însoţea evacuarea, influenţa lui Berthelot pe frontul românesc avea să înceteze. Iniţial, Prezan şi statul său major au luat în serios, şi chiar au început să facă studii preliminare. Berthelot însă s-a opus, motivând că era cu neputinţă să pui în marş pe sute de kilometri mii de soldaţi în aceste condiţii de iarnă, pe aceste drumuri mizerabile. Un alt argument al lui Berthelot mai era faptul că deplasarea aceasta însemna părăsirea ţării pentru un loc ciudat şi dubios, ceea ce avea darul să distrugă moralul armatei şi să determine dezertări masive. Chiar şi ulterior începerii reorganizării armatei în Moldova, ruşii au continuat să facă presiuni pentru punerea în aplicare a ideilor lor, provocând nelinişti în rândul ofiţerilor români. Aceste presiuni au fost însă curmate de izbucnirea Revoluţiei Ruse, ideea evacuării fiind abandonată.

Reorganizarea s-a făcut în cadre dificile: unităţile trimise în interior găseau la destinaţie prea puţine condiţii favorabile. Regimentele erau încartiruite în sătuleţe pentru care concurau uneori unităţi ale armatei ruse. Iniţial soldaţii români au fost înghesuiţi în casele sătenilor, multe dintre ele cu o singură cameră. De pildă, Regimentul 3, format din 3.629 de soldaţi şi 39 de ofiţeri, a fost încartiruit la Todirelu, în 102 case - în medie 35 de soldaţi la o casă. La Bîrnova, regimentul 19 a fost cu ceva mai puţin înghesuit, cei 4.482 de soldaţi şi ofiţeri fiind înghesuiţi în 200 de case… În cele din urmă li s-au construit barăci, dar rămâneau precare condiţiile igienico-sanitare. În primele luni ale lui 1917 se acordase prioritate forţelor ruse în rechiziţionările făcute la nivel local. Din păcate, ruşii au continuat să monopolizeze alimentele disponibile datorită faptului că intendenţii lor ofereau preţuri mai mari proprietarilor români. Berthelot constata că soldaţii ruşi sunt „puternici, rumeni, graşi ca nişte porci", iar românii nişte „schelete".

Pe timpul restructurării Armatei a II-a, privaţiunile au fost similare celor suferite de viitoarea Armată I, dar au fost amplificate de necesitatea fortificării şi înzestrării cu efective a unei linii a frontului situate pe un teren muntos, acoperit cu multă zăpadă. Colonelul francez Gabriel Landrot raporta că diviziile 11 şi 12 de infanterie sufereau de frig, o stare proastă a încălţămintei lor, precum şi o lipsă a cămăşilor şi pantalonilor. S-a ajuns la situaţia disperată ca generalul Dumitru Stănilescu, comandantul diviziei 12 Infanterie, să propună rechiziţionarea de izmene şi pantaloni de la populaţia civilă. Clothilda, soţia generalului Averescu, le-a organizat pe femeile din Bacău pentru a coase haine. Aceste iniţiative locale erau de puţin ajutor, dar, evident, situaţia se îndrepta.

Lipsa de hrană, igiena precară, îmbrăcămintea şi adăposturile total neadecvate au făcut posibilă izbucnirea holerei încă din prima lună de război - „năpasta Balcanilor". În situaţia dată, guvernul i-a dat puteri depline în această problemă doctorului epidemiolog Ioan Cantacuzino. Acesta i-a mutat pe internaţi, a instituit carantina şi a convins MCG să izoleze Divizia 5 Infanterie şi să amâne transferul ei până la încheierea perioadei de incubaţie. În această mare unitate se constataseră 120 de cazuri printre soldaţi care refuzaseră vaccinul. În cursul iernii 1916/1917 a apărut şi epidemia mai puternică de tifos exantematic pentru care nu exista tratament. Ea a fost însoţită şi de alte boli debilitante: febra tifoidă, febra recurentă, dizenteria, gălbinarea şi gripa contagioasă. Datele statistice provenite de la Corpul I de Armată (DI 2, DI 4 şi DI 11), aflat în reorganizare la sud de Iaşi, confirmă evoluţia epidemiei. Numărul total al morţilor din decembrie până în mai a reprezentat 23 % din efectivul corpului. În cazul DI 2, el a ajuns la 33 % - procente care au egalat sau chiar depăşit pe cele ale pierderilor suferite în luptă. Pentru armata română în ansamblu neexistând date statistice, pierderile au fost estimate la peste 100.000 de oameni. Înfrângerea, privaţiunile şi epidemiile au demoralizat mult trupa, iar conducătorii militari precum şi multe personalităţi ale literaturii: Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, Barbu Delavrancea şi Radu Rosetti scriau regulat în ziarul România care a fost fondat de MCG special în scopul ridicării moralului armatei. Între aceştia s-a aflat şi violonistul George Enescu care cânta prin spitalele militare. Regina Maria în persoană a vizitat neobosită spitalele, încurajându-i pe bolnavi şi consolându-i pe muribunzi. Slujbele religioase serveau aceluiaşi scop.

Reorganizarea armatei avea în vedere şi instrucţia: procesul de instrucţie se făcea din iniţiativa şi sub îndrumarea MMF, care, pe 15 februarie, se mărise la 400 de ofiţeri şi câteva sute de subofiţeri şi tehnicieni care activau la toate nivelurile, de la regiment în sus, instruindu-i nu doar pe cei proaspăt recrutaţi, ci şi pe veterani ai campaniei din 1916 în folosirea armelor şi tacticilor noi.

va urma

Lasă un comentariu