Înainte Ungaria, înainte unguri (!?)

Distribuie pe:

Vom fi sclavi sau vom fi liberi? Înainte Ungaria, înainte unguri!". Aşa şi-a încheiat Viktor Orban, premierul Ungariei, discursul său din 15 martie a. c., cu prilejul zilei naţionale a acesteia. Un text, bine centrat pe problematica naţionalistă, chiar iredentistă. Un atac furibund şi direct la adresa Uniunii Europene, dar care transcende dincolo de limitele acesteia, pentru că printre rânduri se poate citi cu claritate şi nemulţumirea generală a Ungariei şi a ungurilor faţă de actuala ordine europeană, pe care ei doresc să o schimbe cu orice preţ, considerând astfel că îşi vor putea împlini vechile şi himericele lor visuri de mărire. De altfel, trebuie spus că Ungaria nici n-a vrut să intre în UE, o urăşte din capul locului, pe care n-a vrut să o accepte nici ca idee, tocmai pentru faptul că, odată intrată în ea, i se vor nărui pentru totdeauna acele visuri pe care le ştim cu toţii.

Am publicat, pentru a doua oră discursul, belicos, ameninţător şi provocator al premierului ungar, în ziarul din 22 septembrie 2016, tocmai pentru a putea desluşi mai bine direcţia pe care acesta o imprimă naţiunii maghiare, de când se află în fruntea ei, ca, de altfel, întregii maghiarimi, pe termen lung, şi pe care o invită la luptă pentru schimbarea propriului destin, folosind ca puncte de îmbărbătare şi de referinţă exemple din recuzita anilor 1848 şi 1956. Iată ce spune premierul: „ Maghiari, în 1848 era scris în cartea destinului că nimic nu se poate face împotriva Imperiului Habsburgic. Dacă atunci ne-am fi resemnat, soarta ne-ar fi fost pecetluită, iar marea germană i-ar fi înghiţit pe unguri. În 1956 era scris în cartea destinului că trebuie să rămânem o ţară ocupată şi sovietizată, până când patriotismul se va fi stins în fiecare maghiar. Dacă atunci ne-am fi resemnat, soarta ne-ar fi fost pecetluită, iar marea sovietică i-ar fi înghiţit pe unguri". Aceste două exemple, deşi nu singurele similare din acest discurs, sunt suficient de clare pentru a ne dovedi încotro bate înflăcăratul îndemn al domnului Orban, care seamănă mai puţin cu un mesaj către naţiune şi mai mult cu un cuvânt de îmbărbătare a trupei de către un general de armată aflat pe câmpul de luptă înaintea unui nou atac. Nu ştim în ce măsură această buturugă mică a hungarismului este conştientă la ce-i înhamă pe unguri în intenţia de a răsturna carul mare, dar ceea ce cunoaştem deocamdată este că Ungaria poartă un război mediatic şi propagandistic, de hărţuire, cu toate ţările vecine în care locuiesc maghiari. A extinde această gâlceavă la nivelul Uniunii Europene constituie o adevărată nebunie. O nebunie, care neluată în seamă, ar putea aduce grave prejudicii comunităţii europene, liniştii continentului, pentru că, în drumul său spre nu ştim exact ce, premierul Orban nu este un lup singuratic, ci şi-a ales drept aliat, şi nu întâmplător, un alt neliniştit al Europei şi ameninţător al păcii mondiale, pe nimeni altul decât pe Putin al Rusiei.

Fiecare popor are dreptul să-şi scrie istoria aşa cum îi convine. Referitor la cele două momente din viaţa naţiunii maghiare nu-i putem împărtăşi părerea pentru că, din păcate, revolta ungurilor de la 1848 n-a fost instrumentată de dragul progresului Europei, nici al răsturnării imperiilor, ci cu intenţia clar dovedită, de a-şi resuscita vechiul imperiu, de pe vremea lui Matei Corvin, aflat oarecum în conservare, devenit inoperabil, din cauza celor peste 340 de ani de dependenţă «173 de ani de ocupaţie turcească (1526-1699) şi a altor 168 de ani de tutelă austriacă (1699-1867)». Marea revoltă a rezultat nu din principii umanitare, ci din dorinţa specifică de a-i subjuga pe alţii, cu osebire pe românii transilvăneni, într-o manieră nemaiîntâlnită, mergându-se până la asimilarea totală a acestora în marea naţiune maghiară, lucru pe care austriecii nu l-au conceput la acest nivel. Iar în privinţa evenimentelor din 1956, este ştiut că, conform înţelegerilor de la Yalta şi Teheran din 1944 dintre marile puteri câştigătoare, Ungaria a intrat în sfera de ocupaţie sovietică doar cu un procent de 50 la sută, cealaltă jumătate de influenţă revenind puterilor occidentale, în vreme ce România avea un grad de dependenţă sovietică de 90 la sută. Această stare de fapt le-a oferit o libertate mult mai mare faţă de cizma rusească, pe care şi-au permis să o persifleze la un moment dat, cu riscurile de rigoare.

Discursul premierului Orban merită a fi pus pe masa de disecţie şi analizat temeinic pentru că tonul lui, cât şi ingredientele folosite de el ne aduc aminte de „patrioticele" discursuri ale marilor dictatori ai lumii: Mussolini, Hitler, dar şi Horthy care şi-au „înfierbântat" propriile naţiuni, până la delir, făcându-le apte pentru cele mai agresive gesturi. Întrebarea pe care ne-o punem este ce mesaj doreşte să transmită domnul Orban alor săi, adică celor 14 milioane de unguri din Ungaria şi din afara graniţelor prin îndemnul: „Înainte Ungaria, înainte unguri!", de parcă chiar ne-am afla într-un teatru de operaţiuni militare. Recitindu-i abordarea, ne vine în minte conţinutul mesajului primului-ministru al Ungariei de la începutul Primului Război Mondial, când Germania şi aliatul austro-ungar obţineau succes după succes în lupta cu aliaţii. Acesta nu putea să se abţină, vorbind maghiarilor de pretutindeni, celor de pe front, cu încurajările de rigoare, despre „marea misiune a naţiunii maghiare triumfătoare în civilizarea Europei". N-a fost să fie aşa şi sperăm că nici de acum înainte nu va fi, lucru însă care nu-i împiedică pe unii să creadă şi chiar să încerce.

N-am insista asupra subiectului dacă undele de şoc ale unor asemenea demersuri, atitudini şi poziţii belicoase nu s-ar propaga şi în spaţiul românesc. Datorită acestor îndemnuri la luptă sau la hărţuială, viaţa locuitorilor din zonele cu populaţie maghiară devine tot mai dificilă. Luând numai cazul municipiului Târgu-Mureş sunt nenumărate proiectele de anvergură ale Primăriei care n-au putut fi demarate din cauza opoziţiei consilierilor UDMR, cum este cazul drumului de legătură dintre cartierul Tudor şi Spitalul Clinic, implementarea depozitării subterane a gunoiului menajer, generalizat în alte judeţe, şi la comune, dar şi construirea de parcări subterane sau supraterane etc., obiective de interes general neînfăptuite care ar fi schimbat mult în bine calitatea vieţii târgumureşenilor. Marea dramă însă se petrece în zona secuiască, acolo unde propaganda lui Orban se transmite pe filiera Tokes - Izsak Balas- Toro Tibor şi alţi corifei ai separatismului şi iredentismului de o manieră de-a dreptul înfricoşător de ameninţătoare, susţinută de o presă, centrată pe autonomie şi separatism, extrem de acidă, agresivă şi denigratoare la adresa instituţiilor statului român, cum este cotidianul de Covasna „Haromszek", dar nu numai. De altfel, pentru a ne da seama de puterea de influenţare a acestei politici „victoriene" de la Budapesta, este suficient să asculţi, în afară de aberaţiile lui Tökés László, peroraţiile celor doi lideri de la Sfântu Gheorghe: primarul Antal Arpad şi preşedintele Consiliului judeţean, Tamas Şandor, acţiuni antiromâneşti susţinute puternic de a doilea om în statul ungar, Kover László, preşedintele Parlamentului, care îşi petrece mai mult timpul prin secuime, decât la Budapesta.

Lipsa de atitudine a statului român faţă de aceste ameninţări care iau o amploare din ce în ce mai mare este total de neînţeles. Pe când un discurs gen Viktor Orban, şi din partea premierului nostru sau a preşedintelui, pentru că România are foarte multe teritorii legitime în afara graniţelor noastre, dar şi o diasporă de peste 10 milioane de români care o duc foarte prost din punct de vedere al drepturilor şi libertăţilor, inclusiv în Ungaria? Dacă ai noştri nu sunt capabili de aşa ceva, măcar de măsuri de contracarare a acestui val de iredentism care ne bate în poartă de atâta vreme fără ca noi să-l luăm în seamă. Aceasta, în vreme ce propaganda hungaristă de la Budapesta îşi face efectul pe pământ românesc, spre disperarea românilor din zonă care se simt străini şi marginalizaţi în propria ţară. Mai mult decât atât, nu putem să nu condamnăm atitudinea PSD, a liderului acesteia, Liviu Dragnea, care la alegerile locale din această vară, prin înţelegerile oneroase cu cei de la UDMR, a dat conducerea Ardealului pe mâna iredentiştilor maghiari, ca, de altfel, Ion Iliescu lui Kiraly Karoly, în anii de început ai deceniului 90, aducând grave prejudicii solidităţii statului român. Să sperăm că la alegerile din toamnă românii păcăliţi de aceste mârşăvii electorale vor şti să sancţioneze asemenea grave abateri de la conduita luptei pentru putere, care duc la trădarea interesului naţional.

Aducem cu acest prilej mulţumiri publicaţiei regionale, bilunare „Condeiul Ardelean" din Covasna - Sfântu Gheorghe, care în fiecare număr de apariţie pune la dispoziţia cititorului traduceri valoroase de texte din otrăvita presă locală maghiară.

Lasă un comentariu