EVENIMENTELE INTERNAȚIONALE CARE AU CONDUS LA DECLANȘAREA PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL ȘI PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA CONFLAGRAȚIE (XXVII)

Distribuie pe:

e) Victoria

Revoluția rusească face însă să se amâne începerea acestei ofensive, dar, la sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai, franco-englezii au început o puternică ofensivă pe un front de peste 200 km contra germanilor, care au pierdut mult teren, material și peste 50.000 de soldați au căzut prizonieri. Această ofensivă a fost întreprinsă mai mult pentru a ajuta revoluția rusească să se termine cu bine, ca germanii, angajați puternic într-o mare bătălie și având toată atenția concentrată spre Franța, să-i țină la distanță de ruși. Pe la jumătatea lunii iunie, brusc, rușii pornesc o ofensivă pe frontul lor din sudul Galiției, front comandat de generalul Kornilof, și izbutind ca, în numai câteva zile, să pătrundă în adâncime cu peste 40 km, cu vreo 50-60 km de front, și să ia austro-germanilor peste 40.000 de prizonieri. Armata revoluției rusești lupta tot atât de bine ca și armata imperială rusească, dând mari speranțe tuturor aliaților și românilor în special. Așa stând situația, s-a luat hotărârea ca, la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie, trupele Armatei I Române, care erau gata pentru luptă, să fie transportate cu trenul, din zonele lor de refacere și reorganizare, spre Siretul de jos, direcția generală Hanul Conachi - Ivești. Pe această porțiune de front, trupele noastre au trecut în locul unei părți a trupelor rusești, între Armatele 6 la stânga și 4 la dreapta, care și-au retras în rezervă o parte a forțelor de pe front. pentru a face loc unităților care alcătuiau Armata I Română. Astfel, trupele românești, pe tot frontul Moldovei, la jumătatea lunii iunie, formau două grupe: Armata a II-a, de la Oituz exclusiv până aproape de Varnița; Armata I, nou venită pe front din fața Iveștiului, până în dreptul satului Tudor Vladimirescu de pe Siret. Între aceste două armate se găsea Armata a IV-a rusă, iar la dreapta Armatei a II-a Române se găsea Armata a IX-a rusă, în timp ce la stânga Armatei I Române se găsea Armata a VI-a rusă.

La sfârșitul lunii iunie, concentrarea trupelor române era complet terminată și se începea instalarea artileriei grele, care trebuia să facă pregătirea de foc înaintea începerii atacului. Tot atunci, au fost făcute depozite mari de muniții de tot felul și de provizii pentru trupe. S-au construit mai multe poduri de vase pe Siret, în regiunea cuprinsă între Nănești și Tudor Vladimirescu, pentru a înlesni aprovizionarea, aducerea rezervelor și evacuările.

Ofensiva trebuia să înceapă deodată, pe întreg frontul românesc, de la Galați și până la nord de Târgu-Ocna, și tot în același timp și pe cel al armatelor rusești, pe care însă nu se mai prea putea conta din cauza ideilor pacifiste care erau promovate în rândurile lor, și a apariției stărilor de anarhie în rândurile lor.

După modul în care au decurs operațiunile, planul general se deduce a fi fost următorul: 1) un bombardament puternic pe întregul front moldovenesc, bombardament care trebuia să atingă violența cea mai mare pe frontul celor două armate române; 2) Armata a II-a Română să înceapă ofensiva în direcția Mărăști, și să înainteze până la linia râului Putna, în legătură cu aripa dreaptă a Armatei a IV-a ruse, care trebuia să atace Măgura Odobeștilor (cota 1001); 3) la un interval de 1-3 zile de la începerea acestui atac, să înceapă Armata I Română atacul, să treacă Siretul, și, rupând frontul inamicului, să cadă în spatele trupelor inamice care luptau pe Siret și pe Putna, și fixate aici de atacurile Armatei a II-a Române și ale Armatei a IV-a rusă. Aripa stângă a Armatei a IV-a rusă trebuia să sprijine pe front acest atac, tot așa ca și Armata a VI-a rusă, situată, în stânga Armatei I Române.

Reușita acestui plan trebuia să dea cele mai mari rezultate, deoarece: 1) prin atacul Armatei a II-a asupra văii Putnei, se rupea legătura trupelor inamice din România cu acelea din Transilvania, din valea Cicului; 2) atacul Armatei I arunca inamicul în regiunea muntoasă, lăsându-l astfel fără nicio comunicație sau linie de retragere care ar fi fost în prealabil tăiate de Armata a II-a Română.

Luptele date de către armatele române în vara anului 1917 pot fi împărțite în două perioade distincte: ofensive și defensive. Ofensive - între 11-18 iulie și defensive - între 25 iulie - 1 septembrie. Primele au dat naștere victoriei de la Mărăști; ultimele ne-au dat Mărășești, Oituz, Porcul, Răchitașul, Cocoșila, Cireșoaia etc. Cele dintâi au demonstrat vitejia ostașului român în ofensivă și rezistența necrezut de mare în defensivă.

Armata I, pe frontul Nămoloasa, avea, prin planul general de operații, rolul principal de a rupe frontul inamicului și, apoi, înaintând în direcția generală nord de Râmnicu-Sărat, aproximativ în intervalul dintre Râmnicu-Sărat și Focșani, să cadă în spatele forțelor inamice aflate pe frontul Focșani - Cașin; Armata a II-a avea mai mult rolul de a fixa inamicul din fața sa, pentru a înlesni acțiunea Armatei I. În acest scop, au fost luate două divizii de la Armata a II-a și trecute în subordinea Armatei I. Tot Armatei I i-au fost date și majoritatea trupelor din refacere: Corpul 3 armată întreg, o parte din Corpul 5 armată, brigada de grăniceri și diviziile de roșiori. Astfel s-a format, pe frontul Nămoloasa, o forță de nestăvilit, dar posibila acțiune a fost împiedicată de vecinii și „tovarășii" ruși, care au fost implicați.

(va urma)

Lasă un comentariu