EPISCOPUL NICOLAE IVAN - Rugăciunea ctitoriilor 80 de ani de la plecarea sa la Domnul

Avea vocația zidirilor, a zidirilor în tăria pietrei și tăria sufletului, întru ceea ce numea, la sfințirea Catedralei Ortodoxe din Cluj, din ziua de 5 noiembrie 1933, rugăciunea continuă. Atunci, în sublimul intonării Imnului Învierii, „Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime/, Preasfințitul Episcop trecea fiorul prezenței divine în cuvintele-testament: „Sub bolta acestei sfinte catedrale ortodoxe, urmașii din veac în veac, în deplină dragoste frățească și unire sufletească, să-și înalțe gândul neprihănit spre rugăciune continuă". Catedrala întregea impunător drumul înnoirii spirituale a Transilvaniei după Marea Unire pe care îl avea de parcurs și Episcopul Nicolae, prin rugăciunea continuă a ctitoriilor așezate sub semnul înțelept:„Luminează-te - și vei fi, voiește - și vei putea!"

Treaz la fire, înnoindu-și mereu gândul de zidire, și-a sădit numele în obârșia catedralelor din Turda, Bistrița, Huedin, Târgu-Mureș sau în temelia bisericilor din Luduș, Sovata, Borsec, Năsăud, a Academiei Teologice din Cluj, Muzeului Episcopal, publicației Renașterea. După cum, Școala din Brad, Orfelinatul din Sibiu, Asociația învățătorilor români din Transilvania, Liga anirevizionistă, Monumentul celor 46 de țărani de la Beliș uciși din ordinul baronului Urmanczy, demersurile pentru canonizarea lui Constantin Brâncoveanu și a fiilor săi, preocupările pentru soarta preoților emigrați în America, plănuirea unei statui a lui Avam Iancu la Cluj, Biblioteca Eparhială, publicistica cuprinsă în volumul „O pagină din lupta pentru existența noastră", la fel actele filantropice îi cuprind truda și izbânda. Dascăl la Săliște, duhovnic la Institutul de corecție de la Aiud, proptopop la Alba Iulia și la Orăștie, consilier al Arhiepiscopiei Sibiului, redactor la Telegraful Român, profesor de religie la Sibiu, avându-i ca elevi pe Octavian Goga și Ioan Lupaș, apoi ca episcop, înaltul ierarh a urmat gândirea și strălucitele înfăptuiri ale Sfântului Andrei Șaguna; nu fără dificultăți, în vremea în care Legea Appanyi, „pasărea de pradă", punea în Transilvania cătușe Limbii române, dorind nimicirea școlilor confesionale românești, pe care episcopul le susținea cu toată tăria ființei sale.

Era dintre cei care știau să meargă până la capătul drumului. „Trebuie să mă duc până la capăt (...) Vreau să știi că n-am lăsat nimic neîncercat" - îi spune Avram Iancu, personaj în piesa cu același nume a lui Lucian Blaga, tatălui; continuând: „Cum se strânge sfânta luni la sfânta marți, să se strângă os la os, și gând la gând, și carne la carne, și sânge la sânge, să fim iar un cuget întreg!" A fost, ca om și ierarh, purtând torța devotamentului evanghelic, cuget întreg, „lucrător cu fața curată" înaintea lui Dumnezeu, conștientizând că i s-a dat în lume o înaltă misiune, că e „împuternicit" al poporului său să-i dezvăluie acestuia sufletul cum se dezvelește jarul pământului prin gura vulcanilor. Imaginea aceasta, așezată de Al. Vlahuță în incipitul monografiei dedicate lui Nicolae Grigorescu, devine motto al monografiei „Episcopul Nicolae Ivan (1855-1936). Ctitorul reînviatei Eparhii a Vadului, Feleacului și Clujului " de pr. prof. Nicolae Vasiu și pr. prof. Ioan Bunea, ediția a II-a, Editura „Renașterea", 2015, tipărită cu binecuvântarea Î.P.S. Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la împlinirea a 80 de ani de la plecarea Episcopului la Domnul. Monografia își pornește itinerarul de la cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu, priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința!" (Evrei 13,7). Ne înscriem demersul eseistic sub același îndemn, căci dacă nu vom fi „mulțumitori" („Să fim mulțumitori!" e îndemnul literei apostolice) și vom tăcea, „pietrele vor striga " (Luca 19,40) Integru, cu tărie de caracter, cu tact, Episcopul Nicolae a înțeles, cu omenia și demnitatea pe care i-au dat-o părinții țărani sibieni din Aciliu, cuvintele Mântuitorului: „Nimeni care pune mâna pe plug nu se uită îndărăt." (Luca 9,62).

Era mult de construit acolo unde veacuri de-a rândul „mâinile au fost legate", cum scria Nicolae Iorga. Când alții își isprăveau lăcașurile, noi abia le începeam. „Piatra muntelui se cere așezată, sublinia Iorga, și Episcopul Nicolae al Clujului face ctitorie." Istoricul se referea la reîntemeierea Episcopiei Vadului și Feleacului, al cărei început îi aparține lui Ștefan cel Mare, voievodul ridicând la Vad o biserică de piatră și o așezare episcopală aparținând de Mitropolia Sucevei, unindu-i spiritual pe românii transilvăneni și moldoveni. Vremurile au zădărnicit vrerea voivodului, nu și ideea de reînviere a Episcopiei, arzând în mintea lui Șaguna și apoi a episcopului Nicolae Ivan, reîntemeietorul Episcopiei.

Invocând, din nou, pagina de dramaturgie blagiană avându-l ca personaj pe Avram Iancu, de data aceasta în dialog cu tribunii, „Timp de veselie nu avem, nici de veselie, nici de somn! Trezi trebuie să fim, trezi și limpezi, ca pe drumul Judecății din urmă", îl vedem pe Preasfințitul Nicolae ca neavând timp de veselie și somn, rămânând în anii vieții și ierarhia bisericească, în întreprinderile misionare și culturale, treaz și limpede „ca pe drumul Judecății din urmă."

Lasă un comentariu