Potrivit statisticilor, în anul 2015 peste 30.000 de studenți români studiau în afara țării. Și existau alte câteva mii care și-au terminat studiile. Cineva se și întreba: ce posibilități ar fi dacă numai 10% dintre aceștia s-ar întoarce hotărâți să transforme România?, adăugând: „dacă 100 de tineri au reușit - și gândește în ce condiții la 1848? - ei de ce n-ar face-o?" Chiar, de ce?
Aflăm, pe de altă parte, că tinerii studenți români, organizați în Asociația Studenților din România, care studiază în străinătate se autointitulează „noii pașoptiști."
Sigur, nu toți cei care studiază în străinătate se vor întoarce acasă. Nu toți vor pleca din luxul Occidentului, din generoasele universități pentru a se întoarce într-o Românie care este, încă, la mare distanță de restul Europei. Nu toți au vocația de martir și ar fi nedrept să le cerem să-și sacrifice viața pentru un ideal pe care poate nu-l înțelegem. Nu toți tresar la cuvântul România. Câțiva, însă, poate, o vor face, iar în aceia trebuie să ne punem speranțele. Dacă au reușit pașoptiștii, fără internet, fără televiziuni, fără cele mai mici condiții, de ce n-ar reuși și ei?!
Căci nu de alta, dar de la „belferii" de azi, de la politicienii cu burtă, gușă și conturi grase în bănci - unși cu toate alifiile - speranțele de a redresa, economic, România sunt aproape zero. Căci, dacă ar fi făcut-o, ceva, ceva ar fi simțit (și) populația, după 26 de ani de… democrație!
