5 Octombrie - Ziua Mondială a Educației

Distribuie pe:

În 1994, UNESCO a inaugurat prima Zi Mondială a Educației, pentru a comemora semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO și Organizația Mondială a Muncii privind condițiile de muncă ale personalului didactic. Aceasta se sărbătorește în data de 5 octombrie în peste 200 de țări.

Este recunoscut, astfel, meritul dascălilor în formarea culturii, valorilor și moralei unei societăți. De altfel, educația ar trebui să stea, indiscutabil, la baza evoluției pozitive a unui stat, însă chiar ei, unii dintre dascălii care ar trebui să creadă că statul poate fi salvat prin educație, nu mai cred cu tărie că se poate realiza acest lucru. Motivele sunt multe, iar cei care ar trebui să contribuie la atingerea acestui obiectiv sunt tot mai dezinteresați.

Ziua de 5 Octombrie 2016, Ziua Mondială a Educației, ne găsește ca și anii trecuți în ceața și bâlbâielile deciziilor privind educația, cu efecte majore pentru sistem.

Încercăm zadarnic să aducem Legea Educației pe făgașul calității și desprinderii de politic, dar reușita noastră e minimă pentru că propunerile de modificare a unei legi strâmbe se lovesc de neputințe și ezitări.

Totuși, Ziua Mondială a Educației găsește colectivele didactice închegate, unite, cu manageri bine pregătiți, care vor dovedi competențe reale în cadrul examenului din această lună, cu dorința unanimă de a lupta alături de noi pentru un statut moral și social superior personalului din învățământ, găsește speranța într-o Lege a salarizării în care nu vechimea primează, ci calitatea prestației profesionale.

Sindicatul din învățământ „Spiru Haret" Mureș, compus tocmai din aceste colective dornice de afirmare, va lupta pentru ca viitorul buget al educației să cuprindă acel 6 % din PIB, iar condițiile de muncă ale tuturor lucrătorilor din învățământ să fie la nivelul importanței muncii lor.

Profităm de acest eveniment pentru a vă dori tuturor multă sănătate, putere de muncă și succes, solidaritate și unitate în toate acțiunile noastre comune.

Uniți suntem mai puternici!

Lasă un comentariu