Azi, 4 octombrie, ZIUA MONDIALĂ A ANIMALELOR

Distribuie pe:

Ideea instituirii Zilei Mondiale a Animalelor îi aparține scriitorului și publicistului german Heinrich Zimmermann (1887-1942), editor al revistei Mensch und Hund (Omul și câinele). Luptător neobosit pentru prevenirea cruzimii față de animale, el a reușit, în cele din urmă, să-și realizeze proiectul, încât data de 4 octombrie a devenit, începând din 1929, Ziua Mondială a Animalelor.

Ziua a fost aleasă nu întâmplător, fiind legată de numele Sfântului Francisc de Assisi (1182-1226), fondator al Ordinului Catolic Franciscan, canonizat la 4 octombrie 1228.

Iubitor și protector al necuvântătoarelor, legenda îi atribuie Sfântului Francisc de Assisi capacitatea de a vorbi cu acestea, motiv pentru care, în multe picturi, el apare în compania unor animale. Se spune chiar că ar fi domesticit un lup. În octombrie 1978, la sediul UNESCO din Paris, a fost adoptată, în mod solemn, Declarația Universală a Drepturilor Animalelor.

În România, sediul materiei îl constituie Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, ale cărei prevederi sunt adesea ignorate sau încălcate, organizațiile neguvernamentale de profil raportând cel puțin 2-3 cazuri pe zi de maltratare, schingiuire și mutilare a animalelor.

Nici pe plan mondial, lucrurile nu stau mult mai bine: mii de delfini sunt omorâți în apele daneze, într-un ritual barbar care marchează trecerea de la adolescență la maturitate a tinerilor din această țară. De asemenea, vânătoarea de foci a redus substanțial numărul exemplarelor în viață. Cât despre animalele de la circ, au și ele partea lor de cruzime: sunt biciuite, bătute, apoi obligate să presteze în fața publicului, cu rănile acoperite de pelerine strălucitoare. Hamsterii și șoarecii sunt victime ale industriei cosmetice, supuși unor teste cu substanțe toxice, adesea fatale. În SUA, 1,13 milioane de animale sunt folosite în testări și cercetare, în fiecare an. Potrivit oamenilor de știință, peste 100 de specii de animale dispar în fiecare zi.

De la meduzele „nemuritoare" și tardigradele (urșii de apă) care pot supraviețui în orice condiții (chiar și în spațiul cosmic), până la pinguinii care „fac curte" alesei inimii lor, cele peste un milion de specii de animale cunoscute sunt pline de mistere și de ciudățenii care nu încetează să ne uimească:

- Caracatița are trei inimi.

- Fluturii pot gusta hrana cu picioarele.

- Pisicile și caii sunt extrem de sensibili la veninul păianjenului ucigaș „Văduva neagră". Oile și iepurii sunt, însă, imuni.

- Rechinii ucid mai puțin de 10 oameni pe an. Oamenii ucid, anual, aproximativ 10 milioane de rechini.

- Delfinii sălbatici se cheamă unul pe altul pe nume.

- Tardigradele (urșii de apă) sunt animale microscopice extrem de rezistente, care pot supraviețui în orice condiții, atât la plus 149, cât și la minus 279 de grade Celsius, și fără să se hrănească timp de mai bine de un deceniu.

- Caii comunică între ei prin expresii ale feței.

- Caprele tinere „ridică vocea" una la alta, fiind extrem de „certărețe".

- Există un loc pe Pământ, unde pescărușii atacă balenele.

- Huhurezul mic (Strix aluco) este bufnița cu cea mai performantă vedere dintre toate vietățile vertebrate, estimându-se că văzul său, în condiții de luminozitate scăzută, este de până la 100 de ori mai performant decât cel uman.

- Câinii au simțul mirosului de 100.000 de ori mai dezvoltat decât oamenii, dar au numai o șesime din papilele gustative ale acestora.

- Pinguinii Adelie curtează femelele, oferindu-le, în semn de iubire, o pietricică.

- Urșii polari au pielea neagră.

- Ochii renilor devin albaștri în timpul iernii, pentru a-i ajuta să vadă la intensități de lumină mai reduse.

- Albinele bat din aripi de 200 de ori pe secundă.

- Ghearele unui crevete Mantis pot prinde viteză la fel de repede ca un glonț de calibru 22.

- Un fir de mătase de păianjen este mai subțire decât un fir de păr uman, dar de cinci ori mai puternic decât un fir de oțel de aceeași lățime.

- O specie de viespe recent descoperită își căptușește cuibul cu furnici moarte.

- Prin consumul de insecte dăunătoare, liliecii „economisesc" aproximativ trei miliarde de dolari din agricultura SUA. (surse - MNM.com, Wim Dekok, World Animal Net, roportal.ro).

Lasă un comentariu