BLOCUL DIN STRADA CISNĂDIE VA FI REABILITAT CU BANI DIN BUGETUL LOCAL!

Distribuie pe:

În ședința de joi, 29 septembrie 2016, consilierii municipali târgumureșeni au aprobat inițierea și elaborarea documentației de avizare a lucrărilor de reparații și consolidare la blocul din strada Cisnădie nr. 13 - 15, precum și elaborarea documentației tehnico-economice pentru lucrările de mansardare a blocului, cu condiția concesionării terasei către Primăria Târgu-Mureș, în vederea construirii de către autoritatea locală, în contrapartidă, a unor mansarde destinate închirierii.

Finanțarea lucrărilor prevăzute se va realiza din rezerva bugetară a municipiului Târgu-Mureș pe anul 2016.

În expunerea de motive, se precizează că blocul de locuințe din strada Cisnădie nr. 13 - 15 este un imobil cu regimul de înălțime P + 4 E, format din 40 apartamente și garsoniere: „În data de 13 decembrie 2014, din cauza unei defecțiuni la instalația de gaze naturale din apartamentul nr. 25, s-au produs scăpări necontrolate de gaze, care au produs o explozie ce a afectat toate apartamentele și spațiile comune de la etajul IV, un apartament de la etajul III și casa scării. Au fost distruse bunurile din apartamente și structura de rezistență a unor apartamente și casa scării.

Ulterior producerii acestui eveniment, asociația de proprietari și proprietarii apartamentelor avariate au făcut repetate solicitări către Primăria Târgu-Mureș și către consilierii locali pentru a fi ajutați financiar, întrucât costurile lucrărilor de reparare depășesc posibilitățile lor.

Menționăm că proprietarilor apartamentelor afectate li s-a acordat un ajutor de urgență în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, în cuantum total de 10.000 lei.

Față de această situație, având în vedere că a trecut peste un an și jumătate de la producerea exploziei, iar blocul este în aceeași situație, respectiv 5 apartamente și 2 garsoniere sunt în continuare nelocuibile, s-a propus ca posibilă soluție legală finanțarea acestor lucrări din bugetul local, în contrapartidă cu acordul proprietarilor de apartamente de a concesiona terasa imobilului, către autoritatea locală pentru construirea de mansarde în vederea închirierii. Astfel, suma avansată pentru lucrările de reparații (consolidare) ar urma să fie recuperată din închirierea apartamentelor ce ar urma să fie construite prin mansardarea imobilului.

Propunem, de asemenea, și reabilitarea termică a imobilului, după efectuarea lucrărilor de reparare/consolidare și mansardare". 

Lasă un comentariu