e) Victoria
Armata a II-a s-a întins spre dreapta cât a putut de mult, pentru a închide golul lăsat de ruși și a ocupat inclusivă Măgura Cașinului. Rarefierea aceasta a impus aruncarea în luptă a Diviziei I care era rezerva generală a armatei, fiind încadrată între diviziile 3 și 6. Frontul armatei a II-a, la sfârșitul luptelor, avea forma unui arc de cerc, cu concavitatea la circa 7-8 km la sud de Soveja. Toate soluțiile încercate de inamic au fost sortite eșecului.
Rezultatul general al acestor lupte a fost: 1) eliberarea unui teritoriu de aproape 20 km în adâncime pe aproape 40 km de front; 2) peste 4000 de prizonieri; 3) capturarea a peste 50 de tunuri de câmp, grele și de tranșee; peste 80 mitraliere și mult material. Numai muniția din depozite se ridica la peste 50 de vagoane.
Arătam anterior că la un moment dat, în prima fază a luptelor noastre ofensive și victorioase care ne-au dat Mărăștii ca un diamant al succeselor militare românești, în paralel au apărut în rândul aliaților ruși influențe pacifiste care au condus la apriția primei disoluții - toate forțele rusești din Galiția și Bucovina au început retragerea care s-a transformat în fuga dezordonată, foarte rar motivată, și astfel s-a ajuns curând la frontiera Moldovei. În mai puțin de două săptămâni întregul succes al ofensivelor lui Brusillov în 1916 și al lui Kornilov în 1917 este pierdut.
În noua și extrem de îngrijorătoarea situație, ca măsuri de îndreptare au fost retragerea unor forțe rusești mai sigure de pe frontul românesc și îndreptarea lor spre Bucovina. Între acestea, trupele pe care se putea conta întrucâtva pentru asemenea operațiuni erau cele ale armatei a IV-a rusă.
Armata I română, retrasă pe frontul de la Nămoloasa, după oprirea ofensivei a primit ordinul să se îndrepte spre Tecuci, să treacă Siretul pe malul drept și să înlocuiască aici, în lungul râului Putna, o parte din forțele rusești ale armatei a IV-a destinate a fi trimise spre Bucovina. Înlocuirea urma să fie încheiată la sfârșitul lunii iunie.
Germanii, pentru a face față ofensivei noastre despre care aflaseră prin numeroșii lor spioni, au luat măsuri de strângere de forțe, pregătindu-se ei înșiși a trece la ofensivă așa cum se întâmplase în Bucovina. Restul țării românești prinsă dinspre nord din Bucovina și dinspre sud Focșani, și lovită și la centru dinspre Târgu-Ocna urma să se prăbușească în fața inamicului care estima că în 20 de zile avea să cucerească Moldova - singura parte încă necucerită -, adică până la 15 august, dată la care se împlinea un an de război. Această operațiune ofensivă avea să fie ordonată și condusă de cel supranumit „spărgătorul de fronturi", mareșalul Machensen. Pentru reușita operațiunii, acesta a adunat în regiunea Focșani cele mai bune și mai sigure trupe germane (10 divizii) și austro-ungare (4 divizii). Artileria era formată din câteva sute de guri de foc de toate calibrele, cele mai mari fiind de 305. Astfel pregătiți, atacul urma să fie dat asupra aripei stângi a armatei a IV-a rusă care ținea frontul cu stânga pe Siret și cu dreapta spre Răcoasa. În calculele lor au nesocotit existența armatei române. Luptele defensive ale românilor din perioada 26 iulie - 15 septembrie au însemnat strălucitele victorii ale ostașilor noștri la Mărășești, Oituz, Târgu-Ocna, Cireșoaia, Porcul, Răchitașul, Cocoșila etc.; ele se pot împărți în două faze: a) ofensiva inamicului asupra armatei IV rusă și apoi asupra armatei I română care a înlocuit progresiv armata a IV-a rusă. Această ofensivă a început în noaptea de 23/24 iulie și a durat până la finele lunii august și început de septembrie; b)ofensiva inamicului îndreptată împotriva armatei a II-a română care a început la 26 iulie și a durat până la jumătatea lunii septembrie. Din a doua jumătate a lunii august, armata a IV-a rusă fiind complet retrasă dintre cele două armate române, iar pe frontul de luptă, de la Siret până dincolo de Târgu-Ocna - Cireșoaia era ocupat numai de trupele române, și acesta a fost frontul unei singure bătălii defensive de peste 120 km lungime. Desigur, aceste lupte defensive trebuie însă înțelese nu în sensul cel mai pur, deoarece au alternat și cu atacuri împotriva inamicului care amenința prea periculos pozițiile pe care oștirea noastră trebuia să le păstreze. În unele situații, inamicul a fost obligat să se retragă în adâncime și câte 7-8 km.
Spre 23 iulie situația generală pe frontul răsăritean și în special pe cel românesc, în general, era următoarea: ofesiva germano-austro-ungară în Bucovina contra rușilor ajunsese până la frontiera de vest a țării noastre și în anumite locuri, cum era în colțul de nord-vest a județului Suceava, a fost spartă și avansa spre Broșteni, apropiindu-se de Fălticeni. Rușii din această parte nu mai puteau fi considerați ca o armată de nădejde. Frontul românesc de la Dorna până la Marea Neagră era în mare pericol, mai cu seamă dacă ofensiva inamicului ar fi progresat.
În situația îngrijorătoare, generată de ruși, comandamentul suprem al frontului român a fost nevoit să ia măsuri urgente pentru a stăvili înaintarea inamicului. În acest scop au fost luate următoarele dispozițiuni: a) armata I română retrasă de pe frontul Nămoloasa și care se afla în regiunea din sudul Tecuciului, pe malul stâng al Siretului, să treacă pe la Tecuci, Siretul pe malul drept, să coboare apoi înspre spatele armatei a IV-a ruse și să îi ia locul; b) toate unitățile armatelor a IV-a a VI-a și a IX-a ruse au fost retrase de pe front și îndreptate urgent spre sudul Bucovinei unde urmau să se organizeze în 8-10 divizii care să contraatace de la sud spre nord și în flanc orice înaintare inamică spre est. Înspre ele trebuiau trimise și câteva din forțele românești, mai ales din cele de cavalerie. Executarea trebuia să înceapă imediat.
În acest timp armata a II-a română a ocupat pe Putna superioară frontul câștigat cu prilejul ofensivei din 11-18 iulie. Ea a fost reîntregită prin înapoierea diviziilor 7 și 12 ce fuseseră date armatei I în vederea ofensivei de la Nămoloasa. Reîntregită, armata a II-a a fost nevoită să-și extindă frontul, trecând la nord de șoseaua Oituzului, până la pârâul Doftana, în dreptul orașului Târgu-Ocna, pentru a înlocui trupele corpului 40 rus care refuzau să mai lupte și se îndreptau spre țara lor. În rândul acestor trupe rusești erau arestați ofițeri superiori și chiar generali, uneori chiar și asasinați. Întrunirile politice printre trupe erau tot mai frecvente, deseori comandamentele lor erau dizolvate, soldații plecau cu miile spre casă fără ordin și comisari ai guvernului și ai poporului înlocuiau autoritatea fără a purta vreo răspundere.; totul devenise un haos.
(va urma)
