Continui să citesc traducerile din presa maghiară din România, efectuate cu mult profesionalism de colegii de la „Condeiul Ardelean" din Sfântu Gheorghe, și nu pot să nu mă mir de obrăznicia și impertinența ziariștilor de la câteva publicații locale, care de ani de zile, practic din decembrie 1989 și până în prezent, nu contenesc să reverse veninul și să împroaște cu dejecțiile lor hungariste peste tot ce-i românesc în jurul lor, inoculând ideea în rândul conaționalilor lor că pământul de sub picioarele lor, cel puțin de pe raza a trei județe (Covasna Harghita și Mureș), le-ar aparține în exclusivitate. În consecință, românii nu sunt decât niște ocupanți cinici care le-ar strica rânduielile și sufoca libertatea de manifestare, ceea ce le-ar motiva dreptul legitim la acțiuni separatiste prin autonomie și chiar autodeterminare. De aceea, în jargonul lor ei nu vorbesc decât de Pământul Sfânt Secuiesc, ca o încercare de decupare și de extragere a acestuia din ansamblul teritorial românesc, cu care, în opinia lor, nu are nimic comun, din momentul în care ei sunt stăpâni acolo.
Revenind la libertatea de exprimare, ne miră faptul că autoritățile române permit acestor iredentiști cu condeiul în mână care se manifestă în voie, pe pământ românesc, să desfășoare o asemenea propagandă de sorginte budapestană, să ne bălăcărească în tot felul, creând astfel o imagine mincinoasă și total distorsionată asupra unor realități existențiale, bine conturate și determinate, dar și o psihoză bolnăvicioasă în rândul populației locale, pe care o îndoctrinează cu falsuri și neadevăruri grosolane, incitând-o practic împotriva ordinii constituționale a României. Desele manifestări locale, cazul de terorism al lui Beke Istvan de la Târgu Secuiesc, cât și marșurile secuilor la Târgu-Mureș și alte manifestări antiromânești sunt în bună parte urmarea acestor îndoctrinări. Constatăm astfel că nu Harghita și Miercurea Ciuc, cu o densitate a populației maghiare mai mare, ci municipiul Sfântu Gheorghe este fieful, centrul de propagandă al iredentismului budapestan în România, iar ziarele purtătoare de cuvânt cele mai înfocate sunt cu osebire cotidianele „Haromszek" și „Szekely hirmondo", unde neastâmpăratul avocat târgumureșean de tristă amintire, Kincses Elod, este în mare vogă.
Citind conținutul articolelor acestor mesianici ai hungarismului care n-au opreliști în a se exprima cât mai înjositor, mai dur și mai agresiv la adresa României și a poporului român, a prefectului și a celorlalte oficialități române, locale și centrale, ne gândim de ce acestea se lasă umilite și nu scot din instrumentarul lor „acul"potrivit pentru cojocul acestora, în vreme ce ziariștii noștri transilvăneni din secolele trecute au plătit cu viața și ani grei de detenție pentru orice cuvânt scris îndreptat împotriva ordinii de drept maghiare, cu toate că aici vorbim de două lucruri cu totul diferite.
Autoritățile române greșesc fundamental că nu iau în calcul pericolul acestui gen de propagandă care mobilizează la acțiuni necontrolate, iar pe plan extern produce prozeliți, cum este recentul caz al ambasadorului Statelor Unite ale Americii, care din politețe sau din ignoranță, nu știm exact, se pozează, cu steagul secuiesc cu prilejul vizitei la Sfântu Gheorghe, alături de cei doi „corifei" ai răului iredentist: primarul Antal Arpad și președintele Consiliului Județean Tamas Sandor. De asemenea, nu înțelegem cum autoritățile române au permis elaborarea și introducerea în spațiul de învățământ a așa-zisei „Istorii a secuilor", o lucrare tendențioasă și total neștiințifică, care prin prezentarea eronată a faptelor dă legitimitate unui astfel de mod de a gândi.
Încercarea maghiară, internă sau externă de a „ciupi" ceva din teritoriul transilvan, după 1918, a fost foarte clar tranșată de către cei care au hotărât soarta Europei, atât după Primul Război Mondial, cât și după cel de-al doilea, prin Conferințele de pace de la Paris. Și în primul caz, și în al doilea, verdictul internațional a fost clar: întreaga Transilvanie trece la români. Iată cum sună un document desecretizat din arhiva URSS, publicat în cartea „Problema Transilvană..." a prof. univ. dr. Onufrie Vințeler, datat 5 iunie 1944, elaborat de ministrul de externe Molotov și prezentat la Conferința de pace de la Paris din 1947: „Împărțirea provinciei (este vorba de Transilvania) de-a lungul granițelor este complet exclusă, deoarece populația din această zonă este amestecată, iar populația maghiară se găsește în toate zonele în număr mult mai mic decât populația românească. Este adevărat că secuii-maghiari locuiesc într-un grup compact de aproximativ un milion de oameni, dar zona respectivă este situată la marginea părții de est a Transilvaniei și se află la mare distanță de Ungaria, în apropierea Câmpiei, iar la nord și la vest de acest ținut locuiesc români" (p.279). În fața acestor argumente ale sovieticilor, atât englezii cât și americanii, care au avut multă bunăvoință în a da Ungariei „măcar o părticică din Transilvania" s-au dat bătuți.
Concluzia care se desprinde este că Ținutul secuiesc, care în forma lărgită a celor care-l visează cuprinde trei județe, iar în cea restrânsă două (Harghita și Covasna), nu întrunește sub nicio formă condițiile unui proiect de separatism, iar situația lui unică nu seamănă cu niciunul din ținuturile adesea invocate (Tirolul de sud sau Catalania), și cu atât mai puțin Kosovo, oricât ar întoarce ei subiectul pe față sau pe dos. Cu toate acestea și într-un mod aberant se bate, zi de zi, ceas de ceas, minut de minut, monedă pe această temă a autonomiei teritoriale, pentru a crea o stare de incertitudine și de confuzie permanentă, sperându-se că în acest mod cineva, dintre cei puternici (alde Putin, Merkel etc.) îi va auzi, se va sătura de insistențele lor, care după cum se vede n-au limită, și într-un moment de lehamite și suprasaturație, vor încerca să le astupe gura, pentru că, nu-i așa, nu dau de la ei. De altfel, iredentiștii aceștia care nu cunosc oboseala în a cere și a pretinde mizează în stăruința lor chiar pe clasa politică românească, în speranța că, într-o vreme, vor reuși să o obosească, să o șantajeze, să o păcălească, să o mituiască, să o aducă în stare de lehamite, așa cum au făcut-o de nenumărate ori până în prezent, cedând în ultima instanță doleanțelor lor, pentru că, nu-i așa, pe lângă atâtea drepturi și facilități acordate, ce mai contează o autonomie, fie ea teritorială și pe criterii etnice.
Cu toate că suntem pe val în această dispută (față de perioada de preaderare, când eram șantajați de liderii UDMR cu tot felul de amenințări cu neprimirea în UE), în sensul că la toate demersurile și insistențele lor la toate curțile și instituțiile Europei, cât și la ONU au primit ca răspuns un NU categoric, statul român nu folosește acest avantaj pentru a tranșa problema bărbătește, interzicându-le orice demers și propagandă autonomiste. În acest sens ar putea lua exemplu chiar de la premierul Viktor Orban, care, vedeți cum se luptă cu imigranții, pentru a menține puritatea nației sale, ajungând, de teama lor, să-și închidă țara ca într-un țarc, cu gard cu sârmă ghimpată. Cum nici ardelenii, muntenii, oltenii, bănățenii sau moldovenii nu pot dispune de teritoriul pe care locuiesc în sensul de a-și face fiecare patria lui, tot așa nici cei din secuime nu pot pretinde decuparea teritoriului în care muncesc și trăiesc de cel al întregii țări. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât ei se află așezați tocmai în inima țării. În consecință, România este indivizibilă teritorial și orice pretenție în adjudecarea unei câtimi a acestuia constituie nu numai o flagrantă încălcare a Constituției, ci și un atentat la existența acesteia ca stat național, unitar și indivizibil. O obrăznicie, la urma urmei, din moment ce acest lucru îl știu și Tokes Laszlo, Kelemen Hunor, Marko Bela, Izsak Balasz, Frunda Gyorgy, Borbely Laszlo, Kinkses Elod, și ceilalți iredentiști care, cu toate acestea, continuă cu nonșalanță propaganda lor antiromânească, pe care din păcate politicienii, acum de la PSD, în frunte cu Liviu Dragnea, la centru, și Vasile Gliga, la județ, nu o văd. Aceasta, din moment ce, după alegerile locale din vară, le-a dat Ardealul spre gestionare celor ale căror gânduri se opresc tocmai la subtilizarea lui ca pe o bucată de zahăr, la distrugerea uneia dintre cele mai frumoase și mai puternice țări din Europa, dar prost condusă și gospodărită, și din cauza lor.
