Nu-mi explic, chiar deloc, de ce au fost atât de uimiți, atât de șocați, unii români, după acel gest grobian comis de Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei la București, după acea „donație" de 100 de euro pentru achiziționarea „Cumințeniei Pământului", lucrarea celebrului sculptor român, Constantin Brâncuși, dar, mai ales, după acel insultător, jignitor, de-a dreptul, videoclip. Acesta-i, nu de azi, nici de ieri, comportamentul mai-marilor Rusiei! La chitanța, cu „enorma sumă" de 100 de euro (de fapt, un penibil pretext!), ambasadorul Rusiei la București a anexat, după cum știți, și un videoclip referitor la relațiile, prin timp, dintre Rusia și România. Un fals grosolan! Era, de fapt, un mesaj pe Facebook, conținând grosolane falsuri istorice privind relațiile între cele două țări. Falsuri colportate de ambasada Rusiei în capitala României! O bășcălie rar întâlnită! O obrăznicie! O nesimțire rușinoasă! O mârlănie! După o trecere în revistă a unor realități istorice, ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, prin acel videoclip, spune: „România se reconstruiește, economic și social, cu ajutorul Uniunii Sovietice!". Cică, independența noastră, cât și a Europei, după acel videoclip, se datorează, după cel de-Al Doilea Război Mondial, marii Uniuni Sovietice! Care independență? Care Europă? Aiureli! Ce tâmpenii!
După 23 august 1944, când Armata Roșie a năvălit, pur și simplu, peste România, după ce, la Yalta, am fost trădați și vânduți sovieticilor, „tătucului popoarelor", „generalissimul" Stalin, de către Churchill și Roosevelt, deopotrivă, ni s-a pus nouă, românilor, acel jug greu de suportat, apăsător și jignitor, în toate privințele, al „fratelui de la răsărit". Sovieticii ne luau totul: grâu, porumb, cartofi, minereul de uraniu, petrolul cu produsele lui derivate! Sărăcită de război, URSS lua tot ce apuca! Adică, „despăgubiri de război", deși România a fost, după 23 august 1944, a patra țară care a luptat, până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, alături de aliații învingători, împotriva Germaniei naziste și a Ungariei horthyste. Iar după întoarcerea armelor, după 23 august 1944, aliații sovietici, practic, au refuzat să sprijine Armata a 4-a Română în crâncenele, sângeroasele, dramatice bătălii de la Oarba de Mureș, dorind zdrobirea ei, drept răzbunare pentru participarea ei pe frontul de răsărit. URSS a fost cea care s-a opus, categoric, ca România să fie considerată țară cobeligerantă, deoarece Armata Română a luptat, pe frontul de răsărit, la Odessa, în Stepa Calmucă, până la dezastrul de la Cotul Donului - Stalingrad. România, așadar, era obligată să plătească înrobitoare datorii, despăgubiri de război! Englezii lui Churchill și americanii lui Roosevelt au tăcut mâlc, ca peștele în apă. Iar românii, naivi, i-au așteptat, zadarnic, 45 de ani, ca ei să vină, să-i elibereze. Și am plătit și am dus înrobitoarele poveri pe care ni le-au pus în cârcă sovieticii, drept răzbunare! Soarta României au mai avut-o, și Cehoslovacia, Bulgaria, Ungaria, Țările Baltice, Polonia, Ucraina și Germania de răsărit (RDG)!
Ei, rușii, așa reiese din acel mizerabil videoclip, se laudă azi că „România s-a reconstruit economic și social cu ajutorul URSS!". Nu le este rușine?! Ei cred că românii, mai ales cei vârstnici, au uitat? Că n-au ținere de minte? Sovieticii au pus stăpânire pe toate bogățiile României: petrol, cereale, porturi, poduri, mijloace de transport, lemnul pădurilor, animale. Să nu mai vorbim despre agresivitatea, furturile, jafurile (vorba lui Constantin Tănase: „Davai ceas, davai palton!"), violurile. Iar asta se întâmpla tocmai în vremea în care Moldova era pârjolită (în 1946-1947) de cumplita secetă și foamete, iar românii, din acea parte de țară, mureau de foame, deoarece sovieticii le luau pâinea de la gură! Un întreg popor era jignit, desconsiderat, umilit. Motiv să-l mai întrebăm, încă o dată, pe Kuzmin: chiar așa, a fost „reconstruită România cu ajutorul URSS"?
Apoi, deschizând paginile cărții de istorie, i-am mai adresa câteva întrebări incomode, reîmprospătându-i domnului ambasador memoria despre „binefacerile" URSS, dar și ale Imperiului țarist, în privința României. Cine a răpit, la 1812, Basarabia, pământ românesc? Cine a semnat, cu Hitler, la 23 august 1939, Pactul „Ribbentrop-Molotov", cu anexele lui secrete, prin care, la 28 iunie 1940, de URSS ne erau, din nou, răpite Basarabia, nordul Bucovinei, Ținutul Herței? Nu Moscova „tătucului" Stalin făcea acea parșivă înțelegere secretă cu Hitler, între un sistem comunist și altul nazist? Cine i-a dus, începând cu anul 1940 luați din case, în puterea nopții, pe frații basarabeni și bucovineni, până în fundul Siberiei, pe acel drum, fără întoarcere, în tragicul „Pahod na Sibir", până prin Vorkuta, Kolâma, Magadan, chiar dincolo de Cercul Polar? Nu Stalin, Beria și sovieticii lor? Acolo le-au rămas oasele fraților noștri români - basarabeni și bucovineni! Nu NKVD-ul Uniunii Sovietice a făcut-o? Nu în urma prigoanei sovietice au avut loc arestările și ducerea ofițerilor români, luptători pe frontul de răsărit, să dea seamă la Moscova, aruncați în lagărele sovietice, unde mulți, din cauza condițiilor inumane, au pierit? Sub regimul stalinist, 20 de generali ai Oștirii Române au fost exterminați de „marele frate de la răsărit". Dar prizonierii de război ce soartă au avut după august 1944?
Deschizând pagina istoriei, într-o necesară întoarcere în timp, avem prilejul să ne mai întrebăm o dată: unde a dispărut Tezaurul național al României, încredințat Rusiei, să nu cadă în mâna nemților, în Primul Război Mondial, atunci când din Regat a mai rămas, ca țară, abia 25% din teritoriul național? L-am încredințat rușilor, să fie în siguranță, nu să ni-l fure, pur și simplu, după ce, în revoluția din octombrie 1917, oamenii lui Lenin l-au ucis pe țarul Rusiei cu întreaga lui familie! Dar fosta, de tristă amintire, Regiune Autonomă Maghiară, în Ardeal, pe pământ românesc, cine a nășit-o în luna august, anul 1952, când Constituția țării era aprobată la Moscova? Iosif Vissarionovici Stalin și consilierii sovietici, aflați în România! Se preface că nu știe domnul Kuzmin, rus fiind, că, prin timp, Lenin, Stalin, Brejnev, Elțân, Gorbaciov, pentru a ne opri doar la câțiva conducători sub steaua rubinie a Kremlinului, au disprețuit tot ce era românesc?
Oare domnul Kuzmin nu le știe, n-a auzit încă de toate acestea? Ceea ce îl determina pe liderul Asociației Foștilor Deținuți Politici, Octav Bjoza, să exclame: „Sovieticii n-au plecat, niciodată, din România cu mâna goală!". Cu greu, România, plătindu-și datoriile, despăgubirile de război, a reușit, în anul 1958, prin Gheorghe Gheorghiu Dej, să scoată armata sovietică din țară!
Așadar, de ce, oare, domnul Kuzmin n-a introdus, în acel videoclip, jafurile, comportamentul inuman al „marelui frate de la răsărit"? De ce? Deoarece, toate fac parte din acele „repetate erori ale rușilor". „Ei ne-au adus lumina, cum se lăudau?" - se întreba, mai zilele trecute, acad. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității „Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca. „Ei ne-au ocupat România!". Asta au făcut sovieticii! Ocupația sovietică a fost o dramă pentru români. O tragedie! O insultă! Mai ales după semnarea armistițiului, la 12 septembrie 1944, urmată, ceva mai târziu, de arestarea generalilor, ofițerilor și a militarilor români, a marilor intelectuali români duși la Canal, de înrăutățirea stării prizonierilor aflați în URSS.
Așadar, acea idee a videoclipului, cât se poate de evidentă, cuprinde un clar mesaj, direct, al Moscovei: URSS „a reprezentat pentru România o binecuvântare". Ce fals! Ce minciună grosolană! Ce nerușinare! Tare ne amintesc toate acestea de o lozincă, adaptată, răcnită la demonstrația, anuală, de 7 noiembrie, sub chipurile îmbârligate ale lui Marx, Engels, Lenin, Stalin: „Stalin și poporul rus libertate ne-au adus!". Și ce mai „libertate"!
Senatorul Mircea Geoană consideră că-i vorba despre „un afront la adresa autorităților române". O umilire. Deci, România - fiind vorba despre achiziționarea lucrării lui Brâncuși, „Cumințenia Pământului", prin colectă publică, așa cum a fost și în cazul Ateneului - nu ar fi capabilă să-și apere valorile naționale. Acesta-i mesajul desprins din acel jignitor videoclip.
Cum răspunde Ministerul Afacerilor Externe, care ar fi trebuit să ia, imediat, atitudine fermă, în această luptă mediatică? Cam în doi peri, într-o poziție în genunchi. Dar parlamentarii, guvernanții, puternicii clipei, oare au luat ei poziție? Nu. În genunchi mereu, ei adoptă obișnuita poziție din 1990 încoace! Chiar societatea civilă a tăcut, ca peștele în apă. Or, era nevoie de un protest cu fruntea sus, nu cu privirea în pământ! Deoarece acea provocare, insultă, obrăznicie rusească, prin acel videoclip, nu-i, deloc, o surpriză! Pentru că nimic nu-i întâmplător în „diplomația rusească." Se poate, oare, ca, la acel anunțat protest, care ar fi trebuit să aibă loc în fața ambasadei Rusiei la București, să participe doar 10 persoane? Un rușinos eșec! Trebuia ca, printr-un mărunțiș, adunat într-o pungă, să fie restituită suta de euro! Unde au fost românii? Mai ales acum, când - o spunea și deputatul Eugen Tomac -, în totalul lui dispreț față de Republica Moldova și România, „Putin este tot mai agresiv". Or, videoclipul ambasadei Rusiei la București - o spunea și Bogdan Diaconu, președintele Partidului România Unită - „este un gest de propagandă, care omite atrocitățile comise de Rusia de-a lungul istoriei".
Normal și logic ar fi fost ca Guvernul României, prin Ministerul Culturii, să refuze donația, să le returneze rușilor suta de euro. N-a fost să fie, din păcate, așa. Nu există demnitate! Nu mai este acea necesară mândrie națională. Suportăm, din nou, cum o făceam și după 23 august 1944, sfidarea, jignirea, obrăznicia străinilor!
