O adevărată sărbătoare la UAT: turneul Companiei Replika, Despre foamea noastră cea de toate zilele... de afecțiune!

Distribuie pe:

După bucuria deschiderii foarte reușite a noului an la Universitatea de Arte, chiar în seara următoare s-a umplut din nou foaierul de tineri, dar și de lumea bună a teatrului care a ales scena de la Studio, la concurență cu premiera de dincolo, și se pare că cei care au creat această alternativă au fost foarte inspirați, alegerea noastră fiind cea mai bună.

Am avut bucuria de a o revedea pe eleganta și diplomata decană de la secția română, pe însăși doamna Mihaela Rădescu, în ipostază de organizator de această dată, care a însoțit echipa de excepție a Companiei, răspunzând inclusiv la telefoanele pentru rezervări de locuri! Acestea au fost foarte puține de această dată, doar 40, fiindcă spectacolul se desfașoară pe scenă, în spatele cortinei. Adresez mulțumiri pentru ospitalitatea care mi-a amintit de atmosfera de sărbătoare de la întâlnirile Școlilor și Academiilor de Teatru Europene de acum 25 de ani, create de distinsul domn profesor Vlad Rădescu. De la soția dumnealui am primit rezervarea locului la o adevărată... cină, chiar dacă mâncarea a fost mai mult improvizată, dar totuși, nimeni nu se aștepta la bere, suc pe post de whiskey, ciorbiță de legume excelentă și se pare că au gătit-o chiar actrițele, iar felul doi și felul trei, chiar și de la fast-food, au fost surprize neașteptate pentru cine vine la teatru, nu la McDonalds. Faptul că am fost serviți e interesant și nu mi s-a întâmplat niciodată în timpul unui spectacol de teatru. Publicul a primit șorțulețe la intrarea în scenă la spectacolul creat de Radu Apostol.

Ana Mărgineanu, Peca Ștefan au evocat personalitatea unui mare binefăcător, deși inițial era vorba de o comemorare, cina s-a transformat într-o sărbătoare a rememorărilor, în care actorii de excepție Sabrina Iașchevici de la Odeon, foarte decorativă, dar și extrem de talentată, a fost revelația serii pentru mine. Sebastian Marina, Katia Pascariu, Viorel Cojanu au întreținut un permanent dialog cu invitații, le-au pus întrebări despre viața lor și le-au dat ocazia să fie ei actorii principali ai evenimentului! Interesant e că pentru prima dată în viață mi s-a dat ocazia să vorbesc pe acea scenă, practic am jucat... deși am dat multe admiteri pentru a face un an de actorie la București chiar cu distinsul profesor despre care am scris deja de două ori că se ocupă cu familia, una de artiști adevărați și de acest proiect, Compania Replika. Fondul muzical de vioară care a acompaniat spectacolul a fost deosebit.

Spectacolul a evocat personalitatea lui Septimiu Bazilescu Ariston. Din materialul scris reținem: născut în 7.09.1922, decedat în 4.09.1995. Provenind dintr-o mare familie de boieri din zona Focșani, tatăl lui era patron de fabrică de textile și producător de vin, fiul având o pasiune pentru chimie alimentară încă din anii liceului. Războiul i-a întrerupt studiile, iar la naționalizare familia lui a pierdut totul. Tatăl lui a fost trimis la Canal, unde a murit la scurt timp, mama lui a ajuns țesătoare la Uzinele textile. Bazilescu a fost reținut la garda de frontieră, arestat și ajuns în pușcăriile Balta Brăilei, Canal, Poarta Albă, după închisoare ajungând la Institutul de Cercetare nutrițională. În 1962 a primit o bursă Rockefeller și a ajuns în America. NASA l-a angajat în cercetări nutriționale pentru astronauți, în cadrul programului Apollo. Legenda spune că Bazilescu a dezvoltat o formulă nutrițională, sintetizată într-o pastilă, care sătura organismul uman timp de două săptămâni. În circumstanțe neclare, Bazilescu a fost expulzat în 1970 de statul american și a revenit în România. Urma lui s-a pierdut. Unele mărturii afirmă că Bazilescu a continuat să lucreze împreună cu alți nutriționiști, rezultatele acestor cercetări stând la baza raționalizării aplicate de Ceaușescu în anii '80. Alte mărturii vorbesc despre o posibilă plecare a lui Bazilescu în străinătate, unde s-a implicat în dezvoltarea de politici sociale bazate pe ridicarea nivelului de trai prin educație și întrajutorarea comunitară. Altele l-au localizat pe Bazilescu retras în satul natal, unde a ajutat o serie de oameni năpăstuiți de-a lungul deceniului satanic, citez fidel broșura primită, anii '80. Unii sunt convinși că Bazilescu ar fi primit o sumă exorbitantă de bani de la americani, alții că și-ar fi vândut toată cercetarea în Franța, că tatăl său i-ar fi lăsat foarte mulți bani într-o bancă din Elveția, înainte să fie închis. Din puținele însemnări care i se atribuie, reiese că în 1990, Bazilescu, dezgustat de ce li se întâmpla țărăniștilor lui Corneliu Coposu, a intenționat să aplice, în Berceni, unde a locuit foarte mult timp și a cunoscut cea mai cruntă sărăcie și foame, programul său social Foamea noastră cea de toate zilele, care își propune să eradicheze ideea de foame la nivelul micro-comunităților. Contagiune socială, un fel de Caritas inversat, prin care oamenii își educă spiritul critic, evită manipulările politice ale sărăciei și își creează prosperitate prin întrajutorare permanentă. Precum în satele basarabene, când cineva își pierdea casa, întreg satul se strângea și construiau împreună o casă într-o zi. Foamea la nivel global se poate înlătura dacă privim fiecare comunitate ca și cum ar fi un sat basarabean. Bazilescu descria acest proces printr-o suită de cine cu familia, prieteni, colegi, vecini, în care mesenii povestesc despre ce au nevoie și găsesc împreună soluții despre cum se pot ajuta între ei. Această cină ar trebui replicată de fiecare participant. Din textul lui Peca Ștefan reprodus fără nicio modificare, mai reținem consensul că Bazilescu a murit la Spitalul 10 în 1995, suferind de cancer panceratic, la câteva luni după ce a fost găsit în aeroportul Otopeni, cu 120.000 dolari la el și un caiet de însemnări cu fragmentele despre planul care dă titlul spectacolului.

Acesta a fost deci dedicat unui filantrop considerat excentric, Septimiu Bazilescu Ariston, care și-a propus la începutul anilor '90 să vindece foamea și sărăcia din România, fiind un om de știință genial. La fel se poate spune că este și ideea acestui spectacol minunat, de teatru experimental, o premieră absolută, nu doar pentru mine, ci pentru orașul nostru. Așteptăm cu nerăbdare viitoarele turnee ale Companiei Replika, despre care scriu a treia oară la superlativ. Foarte reușite sunt și cărțile pe care publicul le-a primit tot gratuit, ca și cele trei intrări, una fiind ea însăși piesa de teatru pe care am văzut-o montată pe scenă, la care am fost și noi... actori. Acest proiect unic merită toate felicitările ca și Universitatea gazdă. Mulțumim mult tuturor!

 

Lasă un comentariu