Divizia 5 română, pentru a nu fi întoarsă și tăiată, a ordonat trupelor sale de la aripa dreaptă a ei să se retragă pe eșaloane și să ocupe marginea de sud a pădurii Călini, formând astfel un front oblic față de cel precedent.
Până în seara zilei de 25 și apoi în tot cursul nopții de 25/26 iulie, inamicul a bătut cu sute de tunuri frontul românesc folosind și numeroase obuze cu gaze asfixiante. Timp de două zile, neînchizând niciun ochi, nelepădându-și măștile de pe figură, cu arma și lopata în mâini, au rezistat pe poziții. În cursul nopții de 25/26, comandamentul român a ordonat părăsirea satului Doaga și ocuparea marginii de sud a pădurii Prisaca, de la liziera de nord a satului Doaga, în scopul de a sustrage trupele măcelului dezlănțuit asupra lor.
Pentru a închide golul lăsat de divizia 71 rusă, la dreapta diviziei 5 române, i s-a ordonat diviziei 9 română să iuțească marșul și să ocupe neîntârziat acest front; trupe din divizia 14 română au primit ordin să se așeze ca rezervă în spatele diviziei 5 română.
În noaptea de 26/27 iulie, o brigadă din divizia 9 a mărșăluit fără oprire și a ajuns la timp pentru a ocupa golul lăsat de divizia 71 rusă, înainte ca răul să nu mai poată fi îndreptat. Germanii s-au înșelat încă odată în așteptările lor.
Divizia 9 română, abia așezată pe pozițiile sale, și chiar înainte de a fi fost făcută recunoașterea împrejurimilor, a fost întâmpinată de focul distrugător al dușmanului și de atacurile violente ale acestuia. Focul dezlănțuit de inamic s-a produs în ziua de 27 pe la ora 17, a fost scurt ca durată, dar de o violență extremă. Pe la ora 18:30 au putut fi zărite valurile infanteriei germane pornind, iar artileria lor lungind tirul artileriei. Rușii, poziționați în dreapta, au încercat să fugă, însă, unități de infanterie și o companie de mitraliere din regimentul 34 român s-au repezit și asupra rușilor și asupra germanilor (erau în fața diviziei 9 română, două divizii germane, a 76-a rezervă și a 89-a). Avântul trupelor românești i-au târât și pe ruși, și împreună s-au repezit asupra dușmanului pe care l-au pus pe fugă. În acest iureș companiile române au pătruns dincolo de pozițiile inamicului și au făcut prizonieri mai mulți decât aveau românii ca efective.
În același timp un alt atac soldat cu un succes similar a fost dat de către un batalion din regimentul 36 împotriva unei puternice coloane inamice care reușise să se infiltreze între două subsectoare ale acestui regiment. Forțe mari inamice însă contraatacă, obligând forțele române să se retragă. În această luptă au fost aruncate și rezervele trupelor noastre. La finalul zilei, din regimentul 34 infanterie abia mai rămăseseră efective de valoarea unui batalion.
Pentru ziua de 28 iulie s-a pregătit un mare atac al trupelor românești și urma a fi executat de diviziile 5 și 9, câteva unități din divizia 14 și cu ce mai rămăsese din divizia 71 rusă fugită de pe front. Trupele diviziei 9 erau poziționate la dreapta și, în legătură cu cele ale diviziei 5 la stânga, urmau să plece la atac la ora 7 a zilei următoare, dar în timpul nopții de 27/28, pe la ora 1, inamicul a pornit el un atac. După o pregătire de foc executată de inamic, care a durat două ceasuri, a pornit la atac, dar s-a izbit de contraatacurile trupelor române care au continuat cu o acțiune ofensivă. Divizia 5 și-a îndreptat atacurile asupra satului Doaga, iar a 9-a spre Bisighești și Moara Albă. Trupele noastre au înconjurat satul Doaga din trei părți. Artileria grea a trupelor noastre, de pe malul stâng al Siretului, din dreptul satelor Satul Nou și sud de Furceni, a tras neîntrerupt ceasuri în șir, bătând în flanc și în adâncime coloanele dușmane, însă în locul celor căzuți veneau noi și noi trupe inamice. Sensibilitatea trupelor noastre era creată la dreapta de ruși, situație de care trebuia ținut seama permanent: când trupele noastre se apropiau de succes, trupele rusești lăsau totul baltă și găseau de cuviință să o rupă la fugă lăsându-ne cu flancurile descoperite. Efectul acestei lipse de camaraderie din partea rușilor a dus la decimarea regimentelor din diviziilor 9 și 5. Regimentul 9 Vânători cu unități și resturi din regimentele 36 și 34 Infanterie au atacat cu disperare o pădurice plină de mitraliere (cota 59), dar mulțimea dușmanilor i-a copleșit. Asemenea soartă a avut-o și atacul asupra satului Doaga, fiind oprit la 100-200 de metri de sat și țintuit. Regimentele 3 Vânători și 8 Buzău s-au bătut ca leii, dar în zadar. Ambele tabere au suferit mari pierderi și erau epuizate. În seara zilei de 29, românii au pornit un nou atac, spre același obiectiv. Inamicul își împrospăta continuu forțele, aducând efective noi cu trenul, cu automobilele și pe jos, ceea ce i-a permis să dezlănțuie atacuri asupra trupelor rusești din dreapta diviziei 9 române, acolo fiind vulnerabilitatea crescută și punându-i pe fugă. Dreapta diviziei 9 este iarăși descoperită și frontul străpuns. Înaintarea dușmanului amenința să ocupe Mărășeștii.
(va urma)
