EVENIMENTELE INTERNAȚIONALE CARE AU CONDUS LA DECLANȘAREA PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL ȘI PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA CONFLAGRAȚIE (XXXIV)

Situația Armatei I, între 3-6 august, a fost următoarea: începând de la stânga sa unde se unea cu dreapta Armatei VI rusă, din dreptul satului Suraia și până la Cosmeștii din deal, pe malul stâng al Siretului, se afla corpul de cavalerie care avea în rezervă câteva unități de infanterie din regimentele 41, 71, 57 și 58. De la Cosmeștii din deal și până la satul Mânăstioara erau diviziile 14, 9, 13 și 10 române; de aici și până la Voloscani, unde se făcea legătura cu stânga Armatei a II-a română, era Corpul 8 armată rus. În spate era ca rezervă divizia 15, neintrată încă în foc, Divizia 5 în refacere și alte unități din Corpul 1 armată care se apropiau de câmpul de luptă, între care Divizia 11.

Între 3 și 6 august, sforțările dușmanului au scăzut în intensitate. Mackensen a strâns tot ce se putea pentru a avea o superioritate numerică mare. Într-adevăr, după acalmia din zilele de 3-5 august, în dimineața zilei de 6 inamicul a pornit dezlănțuit atacul pe întregul front al diviziilor 14, 9, 13 și 10 române, adică pe tot frontul Armatei I, în afară de acela al cavaleriei. În fața celor 4 divizii române se găseau grupate următoarele forțe inamice: diviziile germane 216, 76, 115, 79, Corpul alpin, Divizia 12 bavareză, diviziile austriece 301, 13 Suhütz, apoi o brigadă mixtă de bulgari în satul Suraia și încă câteva unități din Divizia 212 germană. Așadar, în fața trupelor române erau adunate 10 divizii dușmane, din care 8 sunt germane. În fața ultimelor unități rusești rămase pe front, de la Armata a IV-a rusă, între armatele I și II române se găseau diviziile germane 62 și 217. Aceste unități așteptau momentul prielnic de a-i lovi pe ruși, de care sunt siguri, atunci când românii aveau să fie atacați puternic de front și împiedicați de a putea sări cu ușurință în ajutorul rușilor.

În dimineața zilei de 6 august, pe la ora 6, inamicul a început bombardamentul cu peste 700 de guri de foc, de toate calibrele asupra pozițiilor române de la podul Cosmești și până la Mânăstioara. Mărășeștii ard. Aici sunt resturile Diviziei 9 române, care de la 26 iulie luptă fără răgaz. Pădurea Răzoare este răscolită și aprinsă de miile de proiectile dușmane, dar Divizia 13 română stă neclintită; dealurile de sub Mânăstioara sunt și ele în aceeași situație, dar aici stă dârză pe poziție Divizia 10 română. Aviația noastră își face datoria, ne apără de atacurile aeriene ale inamicului. Bombardamentul acesta infernal a durat neîntrerupt până la ora 9:30 când infanteria inamică și-a început atacul cu Divizia 9 care era și cea mai obosită. Atacul a fost pornit pe direcția satului Mărășești și fabrica de parchete. Artileria română trăgea cu maxim de iuțeală pentru realizarea barajului de foc, dar inamicul s-a putut strecura prin anumite locuri reușind să întoarcă stânga regimentului 9 vânători și dreapta regimentului 40 infanterie, cărora le-a ocupat tranșeele. Trupele noastre s-au retras pe marginea sudică a satului Mărășești, continuând să lupte cu toată înverșunarea. În această situație, comandamentul român a ordonat ca și Divizia 9, cu ultimele sale rezerve, să contraatace, să facă o întoarcere ofensivă și să-și reocupe pozițiile avute dimineața. În jurul orei 17:30, în urma unei violente pregătiri de artilerie, trupele noastre, în special regimentele 35, 34 și 40 și parte din 9 vânători s-au năpustit asupra numeroșilor dușmani care au fost dați peste cap. S-au înregistrat desigur pierderi enorme de ambele părți, dar dușmanii veneau încontinuu ca un puhoi. În cele din urmă, spre seară, au fost obligați să se retragă tot spre satul Mărășești, ocupându-l și de unde nu mai puteau fi scoși.

Pe frontul Diviziei 13 română, bombardamentul a continuat fără întrerupere, iar pe la 9:30 infanteria inamică a apărut în rânduri dese, în 6 valuri. Pe frontul acestei divizii române sunt două divizii germane: 12 bavareză și 115 germană; profitând de lanurile de porumb ei s-au putut strecura până la circa 300 de metri de trupele noastre, dar prin focul artileriei, al mitralierelor și al puștilor, au fost țintuiți locului. Din spatele celor opriți soseau noi și noi întăriri, împingându-i de la spate să înainteze. Majoritatea lor se îndreptau spre pădurea „La Răzoare", ușor spre dreapta diviziei. Inamicul a reușit să se infiltreze între regimentele 47 și 51 de infanterie, ocupând colțul de sud-est al pădurii și întorcând stânga regimentului 47 și dreapta regimentului 51 căzând în spatele batalioanelor de la flancurile acestor regimente pe care le-au decimat extrem de repede. Gândul lor la victorie a fost însă rapid spulberat de rezervele diviziei 13 care s-au repezit viguros. Unități din regimentele 47, 48 și 50, în total 4-5 batalioane, au pornit la contraatac aruncând dușmanul în spate circa 2 km de liniile pe care le avusese, ajungând chiar la Sușița. La finalul acestei confruntări trupele române glorioase s-au retras spre vechile lor linii aducând cu ele peste 300 de prizonieri, 20 de mitraliere și cantități impresionante de muniție, arme, provizii etc.

(va urma)

Lasă un comentariu