Ceşcuţa de ceai

Distribuie pe:

Aceasta este o pildă fabuloasă a Părintelui Arsenie Boca despre rostul suferinţelor, în care este descris foarte plastic tot parcursul dureros al curăţirii omului, al înnoirii şi desăvârşirii sale pentru a ajunge la chipul dorit de Dumnezeu, ca Ziditor al său. Iată pilda:

„O familie a plecat într-o excursie în Anglia pentru a cumpăra ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversări de la căsătorie. Şi soţiei, şi soţului le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, obiecte ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţionalăşi au întrebat: «Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!»

În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească:

- Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: «Nu face asta! Nu-mi place! Lasă-mă în pace!» Dar El a zâmbit doar, şi a spus cu blândeţe: «Încă nu!» Apoi, ah!

Am fost aşezată pe o roată, şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. «Opreşte! Ameţesc! O să-mi fie rău!», am strigat. Dar stăpânul doar a dat din cap, şi a spus liniştit: «Încă nu.»

M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat, pânăce a obţinut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură! Am strigat, am bătut şi am izbit uşa… «Ajutor! Scoate-mă de aici!» Puteam să-L văd prin deschizătură, şi puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: «Încă nu.»

Când mă gândeam că nu voi mai rezista încăun minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afarăşi m-a pus pe raft. Am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! «Ei, aşa este mult mai bine», m-am gândit.

Dar dupăce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. «O, te rog, încetează, încetează!», am strigat. El doar a dat din cap, şi a spus: «Încă nu!»

Apoi, deodată, m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte, şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plâns… eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis, şi El m-a scos afară. Şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit, şi am aşteptat şi am aşteptat, întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?"

O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă, şi a spus: «Acum uită-te la tine!»Şi m-am uitat. «Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu… Este frumoasă. Sunt frumoasă!»

El mi-a vorbit blând: «Vreau săţii minte. Ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, trântită. Dar dacăte-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald şi neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine.»"

Din această frumoasă povestioară putem extrage o bogăţie de învăţături. Morala pildei ne-o spune însă cel mai bine tot Părintele Arsenie: „Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. El este Olarul, iar noi suntem argila Lui. El ne va modela, ne va face şi ne expune la presiunile necesare, pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta şi sfânta Sa voie.

Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când lumea îţi pare că se învârteşte necontrolat; când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă. Aşază-te şi gândeşte-te la cele citite aici, şi apoi discută puţin cu Olarul."

Încercările de tot felul sunt binecuvântate de Dumnezeu şi trimise oamenilor cu rostul ca din prilejul lor să ne întâlnim cu El. Căci de la El primim puterea neobişnuită care întoarce necazul în bucurie.

Din volumul „UN SUSPIN, O RUGĂCIUNE", Editura „VATRA VECHE" - Târgu-Mureş

Lasă un comentariu