Copiii români vor călători mai uşor în străinătate

Distribuie pe:

Din 7 octombrie 2016, copiii cu cetăţenie română vor circula mai uşor în străinătate, Legea nr. 169/2016 permiţând ca declaraţia de acord a părintelui care nu însoţeşte copilul (sau cea a ambilor părinţi) să fie valabilă pentru mai multe călătorii, iar atunci când minorul este însoţit de o altă persoană majoră în afară de părinţi nu vor mai trebui declarate scopul şi traseul călătoriilor.

Până acum, declaraţia de acord a celuilalt părinte era obligatorie pentru fiecare ieşire din ţară a minorilor.

Copiii români care locuiesc în străinătate şi călătoresc însoţiţi către ţara în care îşi au domiciliul nu mai trebuie să prezinte acordul legat de călătorie din partea părinţilor.

Principala modificare este stabilirea faptului că, în cazul minorilor, cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, care se deplasează însoţiţi în statul în care îşi au domiciliul (reşedinţa), nu mai este necesară prezentarea declaraţiei părinţilor (tutorilor) la ieşirea din România. Dovada domiciliului sau a reşedinţei în străinătate se face cu documente oficiale care atestă acest fapt.

În situaţia în care minorul respectiv călătoreşte în altă ţară decât în cea în care îşi are domiciliul sau reşedinţa, însoţit de către un părinte sau un alt însoţitor major, se păstrează obligaţia ca părintele să îşi dea acordul cu privire la călătoria minorului (declaraţie).

A doua modificare majoră este extinderea la trei ani a valabilităţii declaraţiei date de către părinte pentru ieşirea din România a unui cetăţean român minor.

Totodată, se elimină obligativitatea menţionării scopului deplasării şi a rutei din cuprinsul declaraţiei notariale privind acordul părintelui pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către minor, însoţit de o altă persoană.

Lasă un comentariu