România a ratat dramatic calificarea la Campionatul European din 2017

Distribuie pe:

Echipa naţională de volei feminin a României a ratat, duminică, în deplasare, calificarea la turneul final al Campionatului European din 2017, după ce a fost învinsă de reprezentativa Ungariei, cu scorul de 3-1 şi „set de aur", în manşa retur din turul trei al competiţiei. Scorul pe seturi a fost 25-14, 22-25, 25-27, 19-25, după 127 de minute de joc, iar apoi s-a jucat „setul de aur", pentru că tricolorele câştigaseră în tur, cu 3-0 (25-17, 25-18, 25-15). În setul decisiv, tricolorele nu au reuşit să opună rezistenţa necesară, fiind învinse cu scorul de 15-13, astfel încât Ungaria a obţinut calificarea la turneul final al CE din 2017, găzduit de Azerbaidjan şi Georgia. Tricolorele s-au calificat în turul trei preliminar dupăce s-au clasat pe locul 2 în grupa E din turul secund, cu un bilanţ de trei victorii şi trei înfrângeri în faţa echipelor Muntenegru, Elveţia şi Bulgaria. Cele două gazde ale turneului final CE 2017 sunt calificate direct, alături de Rusia, Olanda, Serbia, Turcia şi Germania, echipe cu cea mai bună clasare la Campionatul European din 2015. După turul doi preliminar s-au mai calificat Italia, Belgia, Polonia, Croaţia, Bulgaria, Belarus, iar din celelalte două partide din turul trei s-au calificat Cehia şi Ucraina. La ultima ediţie a CE, în 2015, România s-a clasat pe locul 15, penultimul.

 

Lasă un comentariu