„TOAMNA LUDUȘEANĂ", 2016

Distribuie pe:

Domnul primar Cristian Moldovan și consilierii locali, în parteneriat cu Asociația Culturală „TRADIȚIONAL DE TRANSILVANIA", din Cluj Napoca și cu Parcul de distracții Hollywood Târgu Mureș, vă invită să participați la tradiționalul festival Toamna Ludușeană, care va avea loc în spațiul Pieței săptămânale, după un program alcătuit de MUSIC TDR SHOW Cluj Napoca și prezentat de doamna Elisa Cantemir.

Vineri, 14 octombrie 2016, între orele 17:00 și 23:00, vor evolua ansamblurile folclorice „Ardealul" , din Luduș, „Tradiții Uiorene", din Ocna Mureș, „Rugyek", din comuna Mihai Viteazul, „Fiii Moților", din comuna Mihai Viteazul, soliștii vocali Irina Someșan, Nicoleta Hădărean, Hideg Lorena, Uțiu Daniel, Crucița Cistelecan și Alexandru Făgădar.

Sâmbătă, 15 octombrie 2016, între orele 10:00 și 22:45, program pentru copii, concurs gastronomic „Ceaunul Fermecat", desemnarea câștigătorilor și decernarea premiilor concursurilor „Ceaunul de aur 2016", „Zacusca anului 2016", „Morcovul anului 2016", recitalurile susținute de tinerele talente din Luduș, Formația Paradox (Hip-Hop), Syntia, Ioana Moldovan, formația „Atmosfera", Pact by Leo Iorga & Adi Ordean.

Duminică, 16 octombrie, între orele 17:30 și 22:00, recital tinere talente, Ansamblurile folclorice „Ardealul", „Transilvania" și „Hajdina", din Luduș, „Șezătoarea Clujului", „Mugurelul", din Câmpia Turzii, recitalurile susținute de Delia Molnar, Adrian Socaciu, alături de Florin Rupa.

Vă dorim tuturor distracție plăcută!

Lasă un comentariu