Respect eroilor sărmășeni

Nu doresc să plictisesc, ci doar să mai ne amintim de cei care s-ar răsuci în morminte dacă ar vedea România de astăzi și mai ales pe noi, indiferent unde suntem, ce-am făcut și ce facem pentru idealurile lor și pentru care unii s-au și sacrificat.

Câmpia Transilvaniei ar mai putea fi denumită și leagăn al Revoluției de la 1848/1849 din Transilvania. La Târgu-Mureș, important centru urban, nu numai cultural, politic și economic, ci și administrativ și juridic, își desfășura activitatea Tribunalul suprem al Transilvaniei, cunoscut sub denumirea de Tabla Regească, unde își desfășurau studenții în Drept practica avocațială. În principal, ei erau din Cluj, dar și din alte universități, indiferent de originea lor etnică. Numărul practicanților români de aici se ridica la aproape 40 în anii din ajunul revoluției. Între ei se aflau Avram Iancu, Alexandru Papiu Ilarian, I. Bologa, Ilie Măcelariu, Iosif Sterca Suluțiu, I. Buteanu, I. Oros și alții. Aici, ei erau la curent cu tot ce se întâmpla în centrul și apusul Europei, în primăvara libertății popoarelor. De aici se arunca o privire veridică asupra întregii vieți sociale a oamenilor Câmpiei.

Nu o dată, istoria românilor ardeleni își menționează personalitățile în legătură doar cu jertfa lor supremă, în lupta pentru emanciparea socială și națională a neamului lor.

Este și cazul lui Vasile Simonis, căpetenie militară în Revoluția de la 1848, tribun în cadrul prefecturii Câmpiei Transilvane, condusă de Alexandru Bătrâneanu.

Se născuse la Sărmașu în anul 1823, ca fiu al preotului unit Dănilă Simonis, din localitate. De la o vârstă fragedă, în august 1836 rămâne orfan de tată, destin care îl așază între cei care față de soartă au o atitudine mai vindicativă. Îl va crește unchiul său, Iacob Simonis din Cistelec (azi Vișinel). Vasile Simonis este desemnat în comenduirea acestei zone militar-administrative. I se încredințează un tribunat format din zece comune (dintre cele 120 ale Prefecturii), cu sediul la Vișinelu, apoi la Bărăi.

Tribunatul IV avea în frunte un tânăr energic, de 25 de ani, cu studii la liceul din Blaj, urmând anul I la drept și anul II la filosofie. I-au stat alături, printre colegi, Aron Pumnul și Iacob Bologa. Este reprezentantul aripei intransigente a Revoluției Române. Avea în aria comenduirii sale comunele Sâmboleni, Legiu, Petea, Pălatca, Bărăi, Vișa, Gădălin, Vaida- Cămăraș, Marochaza (azi Tăușeni) și Ghirișu Român. Între cei doisprezece tribuni, Simonis avea o prestanță deosebită, jucând un rol de viceprefect al lui Bătrâneanu. El mobilizează întregul ținut să lucreze pentru revoluție, inclusiv pe fierari, pentru confecționarea armelor de luptă. Participă la adunările populare pe tribunate, unde se depune jurământul sub steagul național și praporii bisericii.

Alexandru Bătrâneanu, fiu ilustru al Sărmașului. Născut în satul Balda, din fosta comună Sărmașu, Alexandru Chioreanu (1819-1848) a început școala în satul natal, continuată la Sărmașu, iar studiile liceale le-a urmat la Liceul Piariștilor din Cluj. Aici i-a fost maghiarizat numele în „Baternai", care ulterior i-a fost românizat în „Bătrâneanu", în timpul primei adunări de la Blaj, din Duminica Tomii - 30 aprilie 1848 (inițiată și organizată de Aron Pumnul. A fost primul prefect al Câmpiei Transilvaniei, în timpul Revoluției de la 1848, participant la Marea Adunare Națională din 3/15 mai 1848, când a fost desemnat ca membru al Comitetului Permanent al Revoluției, compus din 25 de persoane. La cea de-a treia Adunare de la Blaj, din 3/15 septembrie 1848, este învestit ca prefect al Câmpiei, cu reședința la Luduș. Pentru activitatea sa revoluționară, este arestat de trupele maghiare, supus unei judecăți sumare, fiind condamnat la moarte prin spânzurare. A fost executat la 13 octombrie 1848, la marginea dinspre Someșeni a Clujului de atunci, împreună cu încă trei revoluționari (viceprefectul Vasile Simonis, Ioan Dan și preotul Vasile Turcu). ...Interesant cum se răzbună uneori istoria! La 18 octombrie 1849, deci la un an și câteva zile de la această crimă, cei doi ofițeri maghiari care i-au executat pe revoluționarii români (al căror nume se cunoaște, dar eu nu doresc să-i pomenesc, din dispreț pentru faptele lor odioase) au fost la rândul lor vânduți austriecilor chiar de conaționalii lor, tocmai fiindcă se făcuseră vinovați de crime de război (aceștia mai uciseseră, în mod bestial, 17 țărani români din satul Palos). În 1896 (așadar în timpul Dualismului austro-ungar), Primăria Clujului a ridicat pe locul execuției celor patru români martiri și a călăilor acestora un monument, desigur, în amintirea celor doi honvezi. După Unirea Transilvaniei cu România, pe monument s-a pus inscripția „Monumentul eroilor", care există și astăzi, eroi fiind considerați, așadar, nu doar victimele, ci și călăii acestora!

 

Lasă un comentariu