Din păcate, tot mai mulți iubitori ai animalelor se plâng ziarelor și televiziunilor, în ultima vreme, de comportamentul barbar al unor semeni, care numai oameni nu mai sunt, care îi chinuiesc și îi ucid pe prietenii noștri fără grai. Aproape că nu-i seară lăsată de Dumnezeu, ca o televiziune să nu prezinte astfel de cazuri revoltătoare, cruzimi uneori greu de imaginat ale unor inși fără suflet față de cei din lumea celor care nu cuvântă. O femeie (cu suflet negru!) dă unei cățelușe, care n-a făcut nimănui vreun rău, bucăți de carne cu ace! Un medic veterinar, care, văzând cruzimea femeii, a hotărât să adopte cățelușa, a operat-o și i-a scos o parte din ace. Acum mai urmează încă o intervenție chirurgicală, ca să scoată acele care au mai rămas, să o salveze. Un alt cățel, de toată frumusețea, n-a mai avut șansa să fie salvat, după ce un ins cu suflet de tăciune, cu inimă de piatră, l-a lovit cu toporul. Securea lui, a nesimțitului cu apucături de sălbatic, a mușcat din carne vie, ucigând animăluțul care nu i-a făcut niciun rău. Ce cruzimi! Ce inși cu suflet negru! Ce barbarie! Ce o fi în capul unor astfel de indivizi? Văzând toate acestea, oare nu ești îndreptățit să-ți aduci aminte de acele spuse ale unui învățat: „Cine nu iubește animalele nu iubește nici oamenii!". Sau: „Când am cunoscut bine oamenii, am început să iubesc câinii!".
