Dascăli mureșeni - MARIUS NICA

Distribuie pe:

S-a născut la 3 ianuarie 1981, în Ploiești, județul Prahova. Părinții: Marin Nica, maistru la SC Foraj Sonde Târgu-Mureș, pensionar, și Ana Nica, casnică. Este necăsătorit. A studiat la Liceul ,,Bolyai Farkas" din Târgu-Mureș, la profil de informatică, între anii 1995-2000. A continuat să studieze filosofia la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității ,,Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, între anii 2000-2004. A început apoi cariera didactică, dar a urmat și masteratul la Universitatea ,,Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, la Facultatea de Litere de această dată, între anii 2008-2009 la specializarea Istoria Imaginilor - Istoria Ideilor, considerând că o abordare multidisciplinară asupra problematicii ideologice l-ar face un dascăl mai bun, ajutându-l să prezinte elevilor mult mai sintetic și complet contextul manifestării ideologiilor.

Și-a început activitatea la Grupul Școlar Agricol Dumbrăvioara (actualul Liceul Tehnologic Dumbrăvioara), în anul 2005, unde și-a continuat activitatea până în anul 2014. A activat, de asemenea, la Grupul Școlar Sanitar ,,Gheorghe Marinescu" (actualul Liceu Teoretic ,,Gheorghe Marinescu"), între anii 2009-2010, Grupul Școlar ,,Emil Dandea", între anii 2010-2011, Colegiul Economic ,,Transilvania", între anii 2011-2014, Liceul Vocațional de Arte, între anii 2012-2015, respectiv Colegiul Național ,,Alexandru Papiu Ilarian", între anii 2014-2015.

S-a titularizat în anul 2005, la Grupul Școlar Agricol Dumbrăvioara, a obținut definitivatul, în anul 2007, și gradul II, în anul 2014. De asemenea, a participat la multe cursuri de pregătire și perfecționare profesională, fiind mereu preocupat de noutățile apărute în domeniul său de activitate.

Elevii pregătiți de domnul profesor Marius Nica au participat la olimpiada de științe socio-umane, disciplina logică, atât la faza județeană, cât și la faza națională, obținând locul II pe județ (Solomon Adrian - 2012), locul III pe județ (Țîntar Adriana - 2013), locul I pe județ (Costantea Theodor - 2014).

Lasă un comentariu