Azi, 13 octombrie, ZIUA INTERNAȚIONALĂ PENTRU REDUCEREA DEZASTRELOR NATURALE

Distribuie pe:

Adunarea Generală a ONU a decis marcarea, la 13 octombrie, a Zilei internaționale pentru reducerea dezastrelor naturale, în scopul creșterii gradului de conștientizare a modului în care oamenii, prin măsurile, adoptate, pot reduce riscurile producerii dezastrelor.

Se știe că aproape 90% din toate calamitățile naturale sunt legate de vreme, climă și apă. Statistica din ultimul deceniu arată că numărul total de calamități naturale, inclusiv cele hidrometeorologice, au tendință de creștere atât după intensitate cât și după frecvența lor. Aceasta duce la creșterea pagubelor materiale și a numărului de jertfe umane. Schimbările climei la scară globală și regională contribuie la accentuarea intensității și creșterea frecvenței fenomenelor și proceselor periculoase, ca secetele, aversele de ploaie, inundațiile, înghețurile etc.

Dezastrele pot lovi oriunde și în orice moment!

- În fiecare an, la nivel mondial, peste 25,8 milioane de oameni sunt afectați de un dezastru natural.

- O avalanșă se deplasează cu o viteză de 320 de kilometri pe oră.

În 1962, în Peru, câteva tone de gheață și zăpadă au alunecat de pe Vârful Huascaran din Munții Anzi și au omorât peste 4.000 de oameni.

- Țara cu cel mai mare risc de tsunami este Hawaii.

- La 26 decembrie 2004, un tsunami declanșat de un cutremur a fost cel mai devastator din istorie, cauzând moartea a peste 226.000 de oameni în Indonezia, Sri Lanka, India, Thailanda și Insulele Maldive.

- Furtuna de nisip cunoscută sub numele de „Dust Bowl" din 1934 a provocat o perioadă de foamete și secetă în Statele Unite, în zona Great Plains, când mari suprafețe de teren ce fuseseră cândva fertile au fost acoperite cu nori imenși de praf, stârniți de vânturi puternice.

- Perioada 1959-1961 a fost una de foamete extremă în China, din cauza compromiterii culturilor agricole. Pe lângă boli, foametea a dus la apariția fenomenului de canibalism. Datele privind dezastrul au fost dezvăluite de către guvernul chinez abia în 1981.

- Inundațiile ocupă locul I în topul dezastrelor mortale în Statele Unite, reprezentând peste 46% din decesele provocate de catastrofele naturale.

- În 1815, în Indonezia, vulcanul Tambora a erupt, provocând moartea a peste 92.000 de oameni.

- Ciclonul, uraganul și taifunul sunt unul și același lucru, denumirile fiind diferite în diferite zone ale lumii. În zona Oceanului Atlantic se numesc „uragane", la tropice li se spune „cicloane", iar în zona Oceanului Pacific poartă numele de „taifunuri".

- Cel mai devastator uragan din istorie, în emisfera vestică, s-a înregistrat în 1780, în Barbados (Indiile de Vest), ucigând aproape 22.000 de oameni și distrugând teritorii vaste din Barbados, Martinica și Sf. Eustatius.

- Până la 10.000 de oamenilor, anual, ca urmare a unui cutremur.

- Aproape 90% din numărul total al vulcanilor se află în „Cercul de Foc", un grup de vulcani care înconjoară Oceanul Pacific.

- În timpul unui uragan vântul poate atinge viteze de până la 120 de kilometri pe oră.

- Între 2000 și 2012, catastrofele naturale au produs pagube de 1,7 trilioane de dolari și au afectat 2,9 miliarde de oameni.

- La nivel moondial, în 2011, s-au înregistrat 154 de inundații, 16 cazuri de secetă și 15 cazuri de temperaturi extreme.

- Peste jumătate dintre victimele uraganelor Katrina și Sandy au fost persoane cu vârsta de peste 65 de ani.

- Râul Huang He din China, cunoscut și sub numele de Râul Galben, a produs unele dintre cele mai devastatoare inundații din istoria omenirii. Cea mai puternică a fost în 1931; numărul deceselor a fost estimat între 1,5 și 4 milioane de cazuri.

- În anul 1906, San Francisco a trecut prin cel mai greu moment din întreaga sa istorie, atunci când, în urma unui cutremur, s-a declanșat un incendiu ce a cuprins tot orașul și n-a putut fi stins decât după trei zile.

- În California de Sud se produc, anual, peste 10.000 de cutremure. Cele mai multe au o intensitatea prea mică pentru a fi simțite.

- În zona lacului Nyos din Camerun, o erupție limnică (o degajare de gaz de dioxid de carbon) a ucis în jur de 1700 de săteni în 1986. Gazul, inodor și incolor, mai greu decât aerul, a plutit deasupra localității, oamenii murind asfixiați în timp ce dormeau. (surse - dosomething.org, disasterium.com, isujvn.ro)

Cea mai recentă catastrofă naturală : Florida și Carolina de Sud s-au confruntat, săptămâna trecută, cu cel mai puternic uragan care amenință direct Statele Unite în peste un deceniu.

Cu rafale de vânt de circa 215 kilometri pe oră, furtuna care a provocat decesul a cel puțin 339 de persoane în Haiti și a lovit nord-vestul Bahamas în trecerea sa prin Caraibe, este catalogată la categoria 4 (pe o scară de la 1 la 5), potrivit Centrului național american pentru uragane (NHC), informează Reuters.

Lasă un comentariu