Cârcâială supărătoare din zori până în noapte, fulgi negri şi pene peste tot, excremente cu carul, căzături de păsări moarte pe unde nici nu crezi, epidemie de enterită virală severă şi - Doamne fereşte! - decese cu zile din cauze neaşteptate. Cam astea sunt darurile „naturii zburătoare", adică a ciorilor şi porumbeilor fără stăpâni, care s-au localizat şi prosperă în special în zona rezidenţială de nord a municipiului.
Cum şi din ce cauză s-a întâmplat această „întemeiere" ar trebui s-o spună ornitologii şi ONG-urile care protejează cu zel aceste neprietene ale cetăţenilor şi ar trebui să găsească şi soluţii, pentru că într-un an sau doi ne putem trezi cu musafiri nepoftiţi în locuinţe (deocamdată stau în poduri, pe acoperişuri, dar iarna poate să ni le bage în spaţii comune şi chiar în locuinţe).
Nu ştiu ce au studiat ecologiştii şi ornitologii, dar văd că de procese împotriva Primăriei au resurse. În schimb, despre soluţii acceptabile pentru oameni încă nu am auzit. Animalele fără stăpâni sunt în „grădina" serviciului public de ecarisaj (după lege) dar măsuri concrete nu se prevăd de după gard.
Ceea ce ştim până acum este modul cum au ajuns şi s-au înmulţit aceste „frumuseţi" în oraş.
Până în anul 2001 au trăit pe malul Mureşului şi pe insula „Apelor Române" în coabitare paşnică împreună cu alte vieţuitoare şi chiar cu omul.
„Reforma Lupu" a transformat zona în loc de distracţii şi după 2001 a început viaţa tare, cu cârciumi, cu festivale, cu distracţie polivalentă, cu lumini şi sunete diurne şi nocturne, cu o circulaţie aproape neîntreruptă de autovehicule (cu sau fără muzică asurzitoare în bar) şi cu alte acţiuni „prietene" cu natura şi cu măria sa, banul! Omul suportă greu câteodată vacarmul de sunet şi lumini care îmbracă această zonă protejată, de altfel, de lege.
Şi uita aşa, dacă omul a venit peste ele cu fiţele sale, domniile lor, ciorile, au venit către casa omului unde este mai linişte, sunt arbori înalţi cât încape şi hrană lângă pubele din belşug. Ceea ce le poate deranja este greu de suportat şi de om, astfel nu au nicio oprelişte să-şi stabilească domiciliul între casele comune, în scorburi şi chiar pe clădiri. Acum că şi-au făcut cuiburi durabile şi mai au şi „buletin de oraş" din partea ornitologilor, îşi trăiesc viaţa şi prosperă pe prostia, pe neglijenţa şi pe mizeria locatarilor, a căutătorilor în pubele, a boschetarilor şi a bădăranilor care nu cunosc ce înseamnă igienă sau sănătate şi le lipseşte cea mai elementară trăsături civică.
Ce o fi de acum încolo? Că situaţia este la limita răbdării şi deja mult sub normele igienico-sanitare obligatorii pentru administraţiile din cartiere. Cine va curăţa după ele şi cum vom scăpa de compania lor supărătoare, încă nu pot să scriu. Pentru că drumul de la gând la faptă s-a lungit mult în ultima vreme şi suntem dispuşi mai degrabă la comentarii, la bârfe, la reclamaţii, la grădina vecinului decât la acţiune aducătoare de valori durabile şi la implementarea unor norme reale de ordine civică.
Eu m-am înarmat cu o praştie, am un săculeţ cu ghindă şi castane şi fac tot posibilul să nu-şi găsească pacea în jurul locuinţei în care stau de peste 35 de ani. Cândva am mobilizat nişte tineri inimoşi şi cu simţul ruşinii faţă de mizerie, dar copiii lor din generaţia „y", tabloizi şi iubitori de fiţe ar râde de mine la primul cuvânt.
Aşa că la treabă, Primărie! La treabă cei cu ordinea şi igiena publică! Faceţi voi ce nu mai reuşeşte omul de rând care plăteşte taxe, pentru că cu ONG-urile ne-am cam lămurit.
