Ziua Internaţională pentru eradicarea sărăciei este marcată în fiecare an, în data de 17 octombrie, începând din 1993, când Adunarea Generală ONU a adoptat o rezoluţie în acest sens. Eradicarea sărăciei şi a discriminării, crearea unui cadru adecvat pentru exercitarea drepturilor omului sunt priorităţi ale Agendei 2030 a ONU pentru dezvoltare durabilă.
Sărăcia în lume…
• Aproape jumătate din locuitorii planetei, adică peste trei miliarde de oameni, trăiesc cu mai puţin de 2,5 dolari pe zi, iar 1,3 miliarde trăiesc în condiţii de sărăcie extremă (cu mai puţin de 1,25 de dolari pe zi).
• Un miliard de copii din întreaga lume trăiesc în sărăcie. Potrivit UNICEF, 22.000 de copii mor, zilnic, din cauza sărăciei.
• 805 milioane de oameni nu au suficientă mâncare pentru a se hrăni în mod corespunzător.
• Mai mult de 750 de milioane de oameni nu au acces la apă potabilă la parametri de calitate. Boala diareică provocată de apa de băut necorespunzătoare, lipsa de canalizare şi igiena precară a mâinilor ucid, anual, în lume, 842.000 de persoane.
• În anul 2011, s-au înregistrat 165 de milioane de cazuri de copii subnutriţi, cu vârste cuprinse între 1 şi 5 ani.
• Boli ce pot fi prevenite, cum sunt diareea şi pneumonia, iau, anual, viaţa a 2 milioane de copii, prea săraci pentru a-şi permite un tratament corespunzător.
• În anul 2013, la nivel mondial, 21,8 milioane de copii sub vârsta de 1 an nu au primit cele trei doze recomandate de vaccin împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive.
• O pătrime din populaţia globului trăieşte fără lumină electrică.
• Potrivit Oxfam (organizaţie internaţională formată din 14 companii care militează pentru soluţii durabile la injustiţie socială şi sărăcie), pentru a pune capăt sărăciei extreme la nivel mondial, ar fi nevoie de 60 de miliarde de dolari, anual, ceea ce înseamnă mai puţin de o pătrime din veniturile primilor 100 de miliardari de pe glob.
• 70% dintre cei mai săraci oameni din lume trăiesc în zone rurale şi depind de agricultură şi activităţi conexe acesteia.
• „Cei săraci sunt flămânzi, iar foamea îi ţine în capcanele sărăciei", se arată în Programul Alimentar Mondial. Foamea este cauza nr. 1 a deceselor în lume, mai ucigaşă decât HIV/SIDA, malaria şi tuberculoza la un loc.
...şi în România
Din datele furnizate de Eurostat (Comisia de Statistică a Uniunii Europene), rezultă că în anul 2015 aproape 5 milioane de români (24,6% din populaţia ţării) trăiau în sărăcie severă, fapt ce situa România pe locul al doilea în „topul" european al sărăciei, locul fruntaş fiind ocupat de Bulgaria. (În terminologia folosită de Eurostat, cetăţenii aflaţi în stare de sărăcie severă sunt cei care nu reuşesc, de pildă, să-şi asigure încălzirea locuinţei sau să-şi permită un concediul măcar o săptămână pe an.)
Potrivit Raportului de Ţară al României pe 2016, întocmit de Comisia Europeană, rata ocupării forţei de muncă se situează încă sub media UE, deşi condiţiile de pe piaţa muncii au fost prielnice. Documentul scoate în evidenţă aspecte privind cauzele şi gestionarea sărăciei la noi în ţară, pe care le redăm, sintetic:
• Grupurile vulnerabile au acces limitat la piaţa forţei de muncă, procentul de tineri neîncadraţi profesional şi care nu urmează niciun program educaţional se situează peste media UE, reprezentând peste 17% din populaţie (media UE - 12%).
• Rata de părăsire timpurie a şcolii este ridicată (18,1% în 2014), mai ales în cazul romilor şi al populaţiei rurale, iar programele de prevenire şi formare profesională sunt limitate.
• Unul din trei copii din zonele rurale părăseşte şcoala înainte de clasa a noua, printre factorii care contribuie la acest fenomen numărându-se sărăcia, munca sezonieră prestată de copii, nivelul limitat de instruire al părinţilor, accesul limitat la sistemul de educaţie, infrastructura necorespunzătoare.
• O treime din şcolile din mediul rural nu îndeplinesc cerinţele sanitare, aproape jumătate nu beneficiază de alimentare corespunzătoare cu apă şi o cincime dintre acestea nu sunt conectate la canalizare, cu riscurile aferente pentru sănătate. Mai mult de jumătate nu sunt încălzite suficient.
• Mulţi copii sunt lăsaţi în ţară de către părinţii care lucrează în străinătate, însă furnizarea de servicii de îngrijire a acestor copii este destul de limitată.
• Copiii instituţionalizaţi sunt expuşi unui risc mai ridicat de sărăcie. În iunie 2015, existau aproximativ 58.000 de copii în sistemul de protecţie a copilului, dintre care o treime se aflau în instituţii de profil; peste 5.000 de copii intră în sistem în fiecare an, sărăcia fiind principalul motiv al separării de părinţi.
• Aproape o treime (32 %) din copiii din România trăiesc în condiţii de lipsuri materiale grave şi unul din doi copii este expus riscului de sărăcie sau de excluziune socială. Prestarea de servicii sociale este ineficientă şi insuficientă, iar aproximativ 80% din beneficiarii asistenţei sociale trăiesc în zonele rurale.
• Eficacitatea sistemului de protecţie socială şi a sistemului de sănătate este limitată, nivelul sărăciei şi al excluziunii sociale este printre cele mai ridicate în UE, mai ales în rândul copiilor şi al romilor.
• Nu s-a reuşit încă egalizarea vârstei de pensionare pentru bărbaţi şi femei.
• Rezultatele în materie de sănătate rămân nesatisfăcătoare, ca urmare a accesului limitat la serviciile de asistenţă medicală, a utilizării ineficiente a resurselor publice şi a corupţiei larg răspândite.
• Zonele rurale se confruntă cu provocări specifice, cum ar fi utilizarea foarte deficitară a capitalului uman şi existenţa unor „insule" de sărăcie şi de excluziune socială adânc înrădăcinate.
• Agricultura, care este ocupaţia tipică în zonele rurale, reprezintă 29% din totalul locurilor de muncă din România, însă numai 5% din PIB. O mare parte din forţa de muncă rurală lucrează în agricultura de subzistenţă sau de semisubzistenţă, asociată cu munca familială neremunerată, cu o productivitate scăzută, şi cu sărăcia. Zonele rurale se confruntă cu o multitudine de dificultăţi legate de educaţie, sănătate, emigraţie şi îmbătrânirea populaţiei.
• Ponderea persoanelor expuse la sărăcie reprezintă 40,2% din totalul populaţiei, mult peste media UE.
• Rata şomajului de lungă durată este de 2,8%, aproximativ jumătate din media UE.
• Zonele rurale tind să aibă o cotă mai mică din populaţia aptă de muncă, iar îmbătrânirea populaţiei tinde să fie mai pronunţată. Aproape 60% dintre beneficiarii plăţilor directe (care deţin 25% din totalul terenurilor arabile) au peste 60 de ani.
• În 2014, 27% din populaţia rurală era conectată la sistemul public de alimentare cu apă (92,7% în zonele urbane) şi doar 5,3% era conectată la sistemul de canalizare (82,8% în zonele urbane). Doar 34% din gospodăriile din mediul rural aveau o toaletă în interiorul locuinţei.
• Numai jumătate din comunele din România au acces direct la reţeaua naţională de drumuri. Conform Institutului Naţional de Statistică, drumurile rurale reprezintă 38% din drumurile publice. Cu toate acestea, calitatea drumurilor este mult mai scăzută în zonele rurale: aproximativ 72% sunt acoperite cu pietre şi pământ.
• Zonele rurale nu sunt omogene, existând diferenţe importante între satele aflate în apropierea polilor urbani de creştere şi satele îndepărtate, între comunele aflate departe de drumurile europene şi cele din apropierea acestora şi între comunele situate în centrul judeţelor şi cele de la periferia acestora.
În medie, în 2012, veniturile autogenerate reprezentau 22% din bugetele locale în zonele rurale, faţă de 42% în zonele urbane. Numai 135 de comune (dintre care 109 nu sunt nici mici, nici izolate) aveau venituri locale care reprezentau mai mult de 50% din buget. (surse - dosomething.org, who.int, ec.europa.eu)
