EVENIMENTELE INTERNAŢIONALE CARE AU CONDUS LA DECLANŞAREA PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL ŞI PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA CONFLAGRAŢIE (XXXVII)

La 27 august trupele noastre au purces la un atac mare asupra dealului Cireşoaia, pentru a-l cuceri. Cum reţelele de sârmă nu au fost măturate suficient de artileria română, lupta s-a dat în apropierea acestora, duşmanul împiedicând trecerea peste ele. Pe când aceste lupte se dădeau pe frontul Corpului 4 de armată, inamicul şi-a îndreptat alte atacuri pe frontul Corpului 2 armată, respectiv pe frontul diviziilor 12 şi 3. Luptele acestor unităţi la Răchitaşu, Cocoşila, Fabrica Carpaţi şi la Porcul au fost dintre cele mai cumplite.

În ziua de 8 august trupele române au dat un mare atac pentru a reocupa înălţimile dealului Răchitaşu - cotele 891 şi 895. Pregătirea de artilerie şi avântul au făcut stăpâne trupele pe aceste înălţimi, însă peste puţină vreme a venit o replică din partea artileriei inamice concomitent cu înaintarea infanteriei. Atunci a ieşit la iveală infanteria română. Încleştarea între cele două forţe a constat în lupta la baionetă, tunurile ambelor părţi au încetat să mai bată de teama de a nu-şi lovi şi propriile trupe. Seara, trupele române stăpâneau cota 891, iar la 30-40 de metri stăpâneau trupele germane. La 9 august s-a renunţat la ideea de a mai păstra cota 891, deoarece forţe inamice mult superioare i se opuneau. Între 10 şi 13 august inamicul a mai încercat în două rânduri să cucerească înălţimea recucerită între timp, şi deţinută acum de trupele noastre, dar a fost respins cu pierderi mari. Atacurile nereuşite ale inamicului l-au făcut să-şi îndrepte privirea spre piscul Cocoşila. Acţiunile inamice pentru dobândirea acestei înălţimi şi a văii Dumicuşului au început în ziua de 13. Bombardamentul artileriei inamice care a durat trei ore a distrus toate lucrările genistice ale trupelor române, iar la ora 11 infanteria a pornit la atac în fugă crezând că locul este lipsit de apărători, dar au fost întâmpinaţi de focul mitralierelor şi puştilor-mitralieră ale românilor care au ieşit dintre dărâmături. În această situaţie, ianmicul şi-a reînceput bombardamentul pe la orele 13, succedat de atacul infanteriei sale, reuşind de data aceasta să ocupe o parte din coama dealului, în ciuda sforţărilor trupelor române. În ziua următoare trupele române s-au apropiat la doar câţiva metri de duşman şi la ora 6 a dimineţii şi-au dezlănţuit atacul prin surprindere necruţându-se muniţia de nici o parte; în ciuda celor câtorva contraatacuri inamice, românii au ocupat după 13 ore de luptă fără oprire obiectivul propus. Vitejii luptători români aparţineau Diviziei 12.

În legătură cu atacurile date de inamic asupra stângii Armatei I şi asupra dreptei Armatei a II-a, duşmanii au pornit şi atacul asupra frontului Diviziei 3 în zilele de 16-21 august. Dealul Porcului care domină toate înălţimile vecine şi care are vedere deschisă asupra întregii văi a Suşiţei, constituia pentru ei un obiectiv de mare valoare. Pentru ocuparea lui ei au pus la început în acţiune două regimente germane din cele mai reputate, iar artileria menită să sprijine acţiunile infanteriei era numeroasă şi de toate calibrele. Această acţiune ofensivă a inamicului coincidea cu plecarea trupelor ruseşti de pe poziţie. Aceste trupe care trebuiau să facă legătura între stânga Armatei a II-a (Divizia 3) şi dreapta Armatei I au părăsit poziţia în faţa primei salve duşmane de artilerie, căutând să-i atragă la dezertare şi pe ostaşii români. Câteva mici unităţi, formate din soldaţi români basarabeni din Divizia 14 rusească s-au constituit sub ordinele comandamentului Brigăzii 6 române alături de care au continuat să lupte. Tot aşa a procedat şi o parte din artileria rusească basarabeană.

Pregătirea inamicului cu artilerie, în data de 16 august a început în jurul orei 10 şi a durat timp de două ceasuri. A fost urmată, desigur, de atacul infanteriei care viza dealul Ireştilor. În faţa forţei acestui inamic, trupele române au fost silite să cedeze, cel puţin deocamdată. În ziua de 17 august, inamicul a atacat pe tot frontul Diviziei 3, mai înverşunat în sectorul Brigăzii 6 infanterie, venind din direcţiile: dealul Voloscani, pârâul Rupturei, Budui Dolei, dealurile Obârşia şi Porcului. Atacuri peste atacuri, valuri peste valuri, se aruncă asupra oştenilor români, dar în cele din urmă duşmanii au fost înfrânţi, ei abandonând muniţii şi tot ce-i mai putea împiedica să se salveze prin fugă. În zilele de 128, 19 şi 20 august, duşmanul a atacat dimineaţa, la prânz, seara şi noaptea pentru a cuceri dealul Porcului. În cea de-a treia zi duşmanul a reuşit să pună piciorul pe deal, începând cu iuţeală să-şi sape tranşeele plănuite. Curând însă aceste tranşee aveau să le servească drept mormânt. Inamicul a mai încercat 12 atacuri, soldate însă cu eşec, poziţia rămânând în mâinile trupelor bravelor regimente româneşti - 2 vânători, 22 şi 30 infanterie şi unităţi din 28 şi din 45/60.

Marea bătălie începută de germani la 23-24 iulie pe malul drept al Siretului, cu direcţia Adjud, şi apoi la 25/26 iulie pe văile Doftana şi Slănic, cu direcţia Târgu-Ocna s-a terminat, după o lună şi jumătate de lupte încrâncenate duse aproape neîntrerupt.

Bătălia începută la Siret s-a întins zi de zi spre vest; acţiunea dinspre Tg.-Ocna s-a întins spre est. Aceste două acţiuni - una spre est, alta spre vest - au terminat prin a se lega una cu alta, astfel că pe la 15-18 august era un singur front de bătălie, de la Siret până la Doftana cu o întindere de 120 km. Acest front era ţinut acum în întregime numai de trupele româneşti, în timp ce resturile trupelor ruseşti erau trimise înapoia frontului, spre interiorul ţării.

De fapt, se poate spune că pe întregul front Siret - Slănic a fost o singură mare bătălie dată de trupele româneşti, cu ajutorul, la început, al câtorva trupe ruseşti şi în care germanii şi austro-ungarii deşi au atacat cu forţe mult superioare nouă şi în condiţii mult mai prielnice, totuşi au fost înfrânţi aşa cum numai pe frontul apusean au mai fost.

Aceasta a fost şi cea mai mare victorie pe întregul front oriental, în afară de ofensiva lui Brusilov din vara anului 1916.Victoria de la Mărăşti a probat vitejia neîntrecută a românilor în lupta ofensivă. Bătălia de la Mărăşeşti - Oituz ne-a pus în rândul popoarelor eroice cu suflete mari şi gânduri înalte, demne de trecutul nostru, dar şi de faptele recente care au oferit dovezi noi.

Mareşalul Mackensen pentru prima dată de la începutul acestui mare război a fost înfrânt, iar faima lui de „spărgător de fronturi" şi de perpetuu victorios a căzut în faţa trupelor româneşti - încă un mit a fost spulberat.

(Sfârşit)

Lasă un comentariu