Tăcerea suspectă a autorităţilor române

Distribuie pe:

Despre organizaţia extremistă HIVM s- a scris şi se va mai scrie un timp, pentru că este greu de crezut că va putea fi scoasă în afara legii atâta timp cât este finanţată de un partid aflat la guvernare în Ungaria, este vorba de Jobbik, şi este centrată pe interese de putere, aflate în spatele unor organizaţii mai mult sau mai puţin legale, dar care fac jocurile unor puteri, precum Rusia. În cele ce urmează dăm cuvântul celor în măsură să aducă unele clarificări. „RISE Project a investigat o parte din activităţile acestei organizaţii fantome şi a aflat că în spatele ei stă un lanţ de interese care trece prin Budapesta şi se opreşte la Moscova. Organizaţia nu a fost înfiinţată oficial în România, dar fondatorii săi, Zagyva Gyorgy Gyula şi Toroczkai Laszlo, o dirijează din exterior. Ambii sunt declaraţi indezirabili în România, Serbia şi Slovacia, iar doi dintre oamenii lor sunt judecaţi pentru terorism după ce au plănuit atentate cu bombă în Transilvania. SRI a semnalat constant că HVIM, care a fost înfiinţată în 2001 la Budapesta, funcţionează după principii paramilitare şi că membrii ei se antrenează în tabere clandestine.

Reporteri ai RISE Project au mers într-o astfel de tabără şi au stat de vorbă cu liderii grupării, apoi au studiat sursele de finanţare ale organizaţiei şi implicarea lor în alte mişcări separatiste din regiune. De unde vin banii, HVIM este finanţată atât din România, cât şi din Ungaria şi pe filieră rusească. Micii afacerişti din România, activiştii şi simpatizanţii HVIM din România sunt fie mici afacerişti, fie politicieni mărunţi la nivel local, dezvăluie RISE Project. Cel mai activ nucleu HVIM se află în Târgu Secuiesc. De-acolo, Beke Istvan Attila şi fraţii Szocs Zoltan şi Szocs Csongor, toţi trei cetăţeni români de etnie maghiară, coordonează activitatea „organizaţiei fantomă."

Nici pe departe nu se cunosc toate acţiunile antistatale şi antinaţionale ale sus-numitei organizaţii dar încercăm să descifrăm mesajele care ajung şi la vârfurile statului român, care din nefericire încă nu ia nici o măsură radicală, având în vedere faptul că se pregătesc alte şi alte acte contrare Constituţiei. Ar fi păcat să se aştepte un eveniment nefericit ale cărui consecinţe ar fi dezastruoase. Cei de la RISE Project trag doar un semnal de alarmă, nu dau şi soluţii. Autorităţile române sunt îndrituite să ia aminte. Oare?!

 

Lasă un comentariu