Cinste şi preţuire eroilor neamului

Joi, 13 octombrie, locuitorii comunei Daneş au primit vizita Grupării de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand" Târgu-Mureş, avându-l emisar pe locotenent colonelul Roman, însoţit de câţiva reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor" - Filiala Mureş, fiind de faţă Nicolae Mosora - primarul comunei Daneş, Dorin Burnete - viceprimar, preot paroh Vichente Dăngulea, alături de elevi din cadrul Şcolii Gimnaziale „Cornel Regman". S-a trecut la depunerea unei singure şi anemice coroane de flori la Monumentul Eroilor, aflat aproape de centrul acestei comune, nu înainte de alocuţiunile şi parastasul de pomenire, oficiat cu această ocazie, de către părintele paroh Vichente.

Desigur, acest gest de aducere aminte, plin de nobleţe, evocator, aşa cum s-a exprimat primarul Nicolae Mosora, s-ar fi putut bucura de o participare mai numeroasă, dacă se ştia dinainte despre această acţiune trecută pe răbojul activităţilor celor de la judeţ, fără o prealabilă înştiinţare, care putea fi făcută, în noua biserică, la slujba oficiată în duminica anterioară.

În ciuda grabei cu care s-a procedat, este de consemnat până la urmă o astfel de acţiune ştiind, în domeniul tradiţiilor militare, ce rol îl reprezintă cultul eroilor şi martirilor Neamului Românesc. Ţinând cont de acest fapt, Gruparea de Jandarmi Mobilă, în colaborare cu celelalte structuri din cadrul Sistemului Naţional de Ordine, Siguranţă Publică şi Apărare Naţională, printr-un amplu şi susţinut program, au luat drumul fiecărei localităţi, bătând la porţile tot mai puţinilor veterani de război, cinstindu-i şi elogiindu-le faptele de vitejie pe câmpurile de luptă ale atâtor fronturi ale celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, pe teritoriul judeţului Mureş, în perioada 15 septembrie - 13 octombrie 2016, s-au planificat 11 acţiuni comemorative menite să cinstească memoria eroilor căzuţi pe teritoriul judeţului Mureş. Acţiunea este inclusă într-un amplu proiect iniţiat şi coordonat de Garnizoana Târgu-Mureş, sub denumirea „Onor, eroilor mureşeni" În acest an, acţiunile comemorative s-au desfăşurat în localităţile: Cheţani, Sânpaul, Chirileu, Aluniş, Dumbrava, Livezeni, Veţca, Beica de Jos, Chiheru de Jos, Albeşti şi recent la Daneş. Potrivit reprezentantului Jandarmeriei, aceste deplasări cu rol comemorativ completează numărul celor 72 de localităţi în care au fost desfăşurate acţiuni de pomenire a eroilor, începând din 2014, respectiv în 2015. Proiectul omagierii eroilor beneficiază de sprijinul, de implicarea activă a reprezentanţilor administraţiei publice: Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean Mureş şi primăriile la nivelul local. Activităţile Garnizoanei Târgu-Mureş urmăresc cinstirea memoriei eroilor neamului, prin iniţierea unor acţiuni comemorative, cât şi exprimarea recunoştinţei faţă de veteranii de război, care mai sunt în viaţă, prin efectuarea de vizite la domiciliul celor care au împlinit sau depăşit vârsta de 95 de ani.

În 2015, în judeţul Mureş, mai trăiau 414 veterani de război, la sfârşitul aceluiaşi an au rămas în viaţă doar 285. Cel mai în vârstă veteran de război din judeţul nostru, a împlinit de curând vârsta de 105 ani, urmat de alţi doi veterani de război, de peste 100 de ani. Potrivit reprezentantului Asociaţiei „Cultul Eroilor Regina Maria" - filiala judeţului Mureş, la nivelul comunei Daneş, compusă de satele Criş, Seleuş, Stejăreni şi Daneş, pe fronturile celor două conflagraţii mondiale, au căzut un număr de 92 de ostaşi localnici. Pe întregul judeţ sunt cei mai mulţi soldaţi români jertfiţi pe câmpurile de luptă, ce-şi duc somnul de veci în cele peste 60 de cimitire, culminând cu cimitirul cel mai mare din România, cel de la Oarba de Mureş, cu cei peste 11.000 de eroi.

 

Lasă un comentariu