Cântăreţul Bob Dylan a primit Premiul Nobel pentru Literatură pe 2016, pentru crearea unor noi maniere de expresie poetică în cadrul marii tradiţii a muzicii americane, informează site-ul oficial al acestor prestigioase distincţii.
***
Literatura română aşteaptă de o viaţă Premiul Nobel pentru literatură.
Laurenţiu Ulici, în a sa lucrare „Nobel contra Nobel" (Editura cartea Românească, 1988) pune faţă în faţă pe cei care au fost distinşi cu acest premiu cu cei care nu au primit acest premiu, „nu pentru a dovedi superioritatea celor din urmă, ci pentru a proba compatibilitatea lor axiologică, altfel zis, existenţa în literatura universală a acestui veac a unui număr de scriitori excepţionali, mult mai mare decât cel ce a întrunit sufragiile prestigiosului juriu Nobel".
După cum se ştie, premiile Nobel au fost create de savantul şi omul de afaceri suedez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei (1867), care, în testamentul său, a întemeiat o fundaţie cu scopul ca veniturile imensei sale averi să fie oferite în fiecare an „sub formă de premii celor care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii umanităţii".
Primul laureat Nobel este francezul Sully Prudhomme, distins în 1901. Nume grele ale literaturii universale au fost distinse cu acest premiu, de la Frederic Mistral la Rudyard Kipling, de la Romain Rolland la Thomas Mann, de la Andre Gide la T.S. Eliot, dar nume nu mai puţin importante nu au primit acest premiu, şi e suficient să înşiruim doar câteva nume, invocate şi de Laurenţiu Ulici: Tolstoi, Ibsen, Mark Twain, Cehov, Jules Verne, Jack London, Guillaume Apolinaire, Marcel Proust, Rainer Maria Rilke, Franz Kafka, James Joyce, Carl Sandburg, Serghei Esenin, Constantin Kavafis, Mihail Bulgakov, Ezra Pound, Paul Valery, Cezare Pavese... De fapt, poţi avea, pe bună dreptate, impresia, că, de fapt, laureaţii Nobel sunt cu adevărat tocmai cei ce nu au primit acest premiu.
Dintre scriitorii români, dacă-i avem în vedere doar pe acei care erau în viaţă după instituirea premiului Nobel, lista celor care ar fi binemeritat acest premiu este lungă: I. L. Caragiale, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, George Bacovia, Camil Petrescu, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Matei Vişniec... acestea fiind opţiunile mele, dar, cu siguranţă, pot fi adăugate şi altele, mult vehiculate, mai ales în ultima perioadă: Nicolae Breban, Paul Goma, Mircea Ivănescu, Mircea Cărtărescu...
Aşteptările noastre sunt mari, multe şi de foarte mult timp. De ce nu i s-a acordat literaturii române un astfel de premiu? N-au fost, nu sunt autorii români suficient de bine cunoscuţi în străinătate, nu sunt suficient (de bine!) traduşi, nu ne-am înscris niciodată în vadul opţiunilor Academiei suedeze?
Mă îndoiesc că bună parte dintre cei premiaţi sunt foarte cunoscuţi în Suedia, că onor Comitetul care judecă an de an şi decide acordarea premiului este chiar atât de cuprinzător informat încât evaluările să fie incontestabile. Oricum, nu e uşor să alegi dintre înălţimile literaturii piscurile. Adesea ne scapă şi criteriile, nu o dată opţiunile fiind pe lângă cele axiologice şi de gen. Numai aşa putem accepta printre laureaţi şi filosofi: Rudolf Christoph Eucken, Herin Bergson şi Bertrand Russell, un istoric - Theodor Mommsen, un şef de stat Winston Churchill, distins pentru discursurile sale politice.
S-au acordat de-a lungul anilor aproape opt sute de premii Nobel, de care au beneficiat peste şaizeci de ţări. Sunt ţări cu multe premii: S.U.A., Germania, Franţa, Suedia etc., dar şi cu câte un premiu - Bangladesh, Puerto Rico, Brazilia, Bulgaria etc. Noi nu ne putem revendica nici măcar pe George Emil Palade ori pe Herta Muler... cu mai mult sau mai puţin sânge românesc în ei.
Premiul Nobel nu e o competiţie pe naţiuni, ci o recunoaştere a valorii, dincolo de geografii şi de sisteme politice.
De ce n-au fost însă valorile româneşti recunoscute niciodată? Fireşte că avem şi frustrări şi revolte pentru această nefirească situaţie.
Am ratat încă o dată un premiu Nobel, care ar fi putut ajunge la un scriitor român, Mircea Cărtărescu care, se spune, a fost în cărţi în ultima vreme. Noi nu vom şti dacă a fost, fiindcă informaţii despre „lista scurtă" se vor da doar peste cincizeci de ani!
Ne mulţumim, cel puţin în lumea literară, cu premiile care se dau aici, acasă, aşa cum ştim că se dau. Dar dacă la noi se dau premiile nu o dată cu vehemente contestări, de ce să-i contestăm juriului Nobel nedreptăţile sale? Sunt şi ei oameni, ca şi noi, nu?
P.S. Cătrănit nevoie mare, Mircea Cărtărescu, eternul nostru aspirant la Premiul Nobel, dă cu bâta şi-n „Comitetul Nobel" („Ne-a făcut-o comitetul Nobel de data asta!") şi-n Bob Dylan («Nu cred că Dylan avea nevoie de premiul ăsta»), după ce, cu ceva ani în urmă, în prefaţa unei cărţi de traduceri din laureatul Nobel de anul acesta, scria, între altele, că „Bob Dylan, un poet uriaş". E de aşteptat să se decidă cum e cu Bob Dylan. Şi ce înseamnă să ştii să pierzi.
Nici Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, nu e mai blând cu Bob Dylan: „E o mizerie. Bob Dylan e un textier de mâna a doua".
Pe de altă parte, un alt aspirant la premiul Nobel, Salman Rushdie, îl apreciază la superlativ pe poetul-cântăreţ: „Trăim în timpurile unor liricişti şi scriitori de muzică excepţionali - Leonard Cohen, Paul Simon, Joni Mitchell, Tom Waits - dar Dylan îi întrece pe toţi".
Vai de bietul cititor, săracul!
Ce-o să înţeleagă el despre ce e valoare în literatură?!
