TENDINŢELE SUICIDARE, DEPISTATE PRIN ANALIZE DE SÂNGE

Distribuie pe:

Cercetătorii americani de la Universitatea din Washington, citaţi de descopera.ro, susţin că au depistat un ferment care are o legătură strânsă cu tendinţa suicidară şi cu procesele inflamatorii ce se produc la nivelul creierului uman.

„Aceste descoperiri vor ajuta la crearea unui medicament împotriva suicidului şi tratatea acestor tendinţe la persoanele de diferite vârste, care fac parte din diferite pături sociale.

După cum am constatat în urma studiilor, fermentul numit ACMSD este prezent în cantităţi variabile la oameni, în funcţie de moştenirea genetică a fiecărei persoane. O anumită componentă a acestui ferment este capabilă să contribuie la acumularea a doi acizi care stimulează tendinţele şi comportamentul suicidare.

Dorim să creăm o metodă prin intermediul căreia analizele de sânge să arate nivelul de predispoziţie a individului la sinucidere şi să ne continuăm activitatea pentru a descoperi un inhibitor pentru fermentul ACMSD, capabil să prevină tendinţa suicidară.

Un rol deosebit de important în crearea comportamentului suicidar îl are sistemul imunitar, care poate reacţiona la stres, generând un proces inflamator.

La majoritatea bolnavilor, la care se remarcă tendinţa suicidară, s-au descoperit procese inflamatorii în sânge şi la nivelul măduvii spinale.

La pacienţii care fac parte din grupul de risc cu tendinţe suicidare, s-a depistat o creştere a doi acizi organici: acidul nicotinic (acid piridin-3-carboxilic) şi acidul chinolinic.

Studiile noastre au demonstrat că persoanele care au tendinţa de a se sinucide conţin în organism o variantă specifică fermentului ACMSD, iar acest ferment este vinovat şi de nivelul anormal de crescut al celor doi acizi amintiţi", explică oamenii de ştiinţă americani. 

Lasă un comentariu