Un şef de birou de la DGASPC Mureş a fost reţinut de DNA

Distribuie pe:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu-Mureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 18 octombrie 2016, a inculpatului Vasile Liţiu, şef al Biroului Tehnic şi Administrarea Patrimoniului din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş (DGASPC) Mureş, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, în formă continuată, fals intelectual, uz de fals şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cursul anului 2015, „Liţiu Vasile a favorizat o societate comercială cu ocazia iniţierii şi organizării a două proceduri de achiziţie având ca obiect furnizarea de autovehicule în beneficiul D.G.A.S.P.C. Mureş.

Concret, inculpatul Liţiu Vasile, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu şi ca urmare a înţelegerilor avute cu un reprezentant al societăţii respective, a introdus în caietele de sarcini (aferente celor două proceduri de achiziţie privind cumpărarea a 12 autovehicule) o serie de specificaţii tehnice caracteristice doar autovehiculelor comercializate de această societate comercială, având ca scop eliminarea concurenţei şi avantajarea societăţii, în vederea câştigării contractelor.

Ca urmare a activităţii infracţionale desfăşurate de inculpatul Liţiu Vasile, D.G.A.S.P.C. Mureş a încheiat şase contracte de furnizare autovehicule cu societatea respectivă în valoare totală de peste 600.000 lei fără TVA.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

La data de 18 octombrie 2016, inculpatul Liţiu Vasile a fost prezentat Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", precizează DNA, într-un comunicat de presă. 

Lasă un comentariu