Părintele cărturar Ilie Bucur Sărmăşanul - între slujire, misiune şi propovăduirea cuvântului dumnezeiesc

Adevărul e în Ortodoxie, Biserica cea rămasă neschimbată de la Hristos şi de la Apostoli, până astăzi. Numai cei care au apelat la religie au putut dezlega sensul vieţii. Cei care n-au putut face saltul de la raţiune la credinţă, au rămas condamnaţi la „amărăciune", cum mărturiseşte un mare scriitor şi filosof modern, Emil Cioran, care şi-a trăit amărăciunea la Paris. Un alt filozof contemporan, tot atât de elevat şi tranşant în gândire, de altfel prieten cu Cioran, Petre Ţuţea, mărturisea că fără revelaţie nu se poate ajunge la nici un sens. Înaintea lui o spusese de altfel chiar Mântuitorul: „Fără Mine nu puteţi face nimic" (Ioan XV,5).

Părintele Ilie Bucur Sărmăşanul este sfinţitor al vieţii şi învăţător al credinţei. Toată viaţa sfinţiei sale este o Liturghie. Cineva a găsit pentru aceasta o formulă foarte potrivită: viaţa şi propovăduirea preotului este „o Liturghie după Liturghie". Aşa cum biserica e un loc sacru în mijlocul satului, sau într-un cartier de oraş, tot aşa şi preotul este un sacerdot, un om sfinţit şi sfinţitor, oriunde s-ar afla. Sfinţii Părinţi tratează preoţia cu mare respect, cu temere şi cu sfială.

Părintele Ilie Bucur Sărmăşanul este un om al rugăciunii, al meditaţiei, o fereastră către Dumnezeu. Sfinţia sa este milostiv, bun, iertător, încurajează şi îmbărbătează pe toţi cei din jurul său, într-un cuvânt, este un Părinte al tuturor care privesc la dânsul ca la o icoană. Părintele Ilie Bucur Sărmăşanul e mai ales educator. Viaţa lui e lecţie. Predica lui e lecţie. Spovedania e lecţie. În toate e multă pedagogie. A fi educator e adevărată artă. Dar s-a mai zis că e şi ştiinţă. Arta îi dă preotului mobilitatea, metoda, adaptarea la psihologia şi caracterul preopinentului, supleţea şi omenia, dar ştiinţa, prin care înţeleg cultura preotului, îi dă soluţiile. Fără cea dintâi nu se poate, fără cea de a doua, cea dintâi rămâne fără sens şi conţinut.

Părintele Ilie Bucur Sărmăşanul e un preot dăruit cu har, cu o intuiţie care sintetizează cultura, când aceasta e suplinită prin iubire. Sfinţia sa este puternic nu prin autoritate ca orice autoritate, ci prin autoritatea iubirii, a iertării, a îndrumării pe calea cea bună. El e depozitul de suflete al comunităţii, al parohiei. Ştie mai multe despre fiecare, decât oricine altul. Este un bun administrator de suflete. Pe fiecare credincios îl îndrumă după adevărata învăţătură, pe măsura capacităţii fiecăruia de înţelegere şi pe măsura capacităţii fiecăruia de a pune în practică ceea ce înţelege. Părintele Ilie nu e al său. E al altora. E al parohiei şi al parohienilor. E Părintele lor. Părintele Ilie Bucur Sărmăşanul e în parohia sa ca un Iisus. Îl cunoaşte bine şi Îl imită pe Iisus în toate cele posibile. Dar nu cu o imitaţie actoricească. Imitaţia din iubire adevărată e cu totul altceva. Modelul devine întruchipat în gândurile şi în sentimentele, şi în lucrarea celui care Îl imită. Ortodoxia, în general, nici nu şi-a însuşit calificativul de imitator - Imitatio Christi - tocmai pentru a evita căderea în imitaţia exterioară. Dacă aceasta e interioară, ea devine biblică: „Urmaţi deci pilda lui Dumnezeu, ca nişte copii iubiţi" (Efes. 5,1). Ortodoxia a preferat termenul introdus de Nicolae Cabasilas: „Viaţa în Hristos", mai exactă în articulaţiile trăsăturilor pe care trebuie să şi le însuşească preotul. Preotul este şi Samarineanul milostiv al parohiei.

Părintele Ilie Bucur Sărmăşanul e om luminat, înţelept, virtuos, evlavios, în pas cu evlavia poporului nostru, păstrător al bunelor obiceiuri. Este în pas cu cultura şi cu civilizaţia vremii, dar şi cel care ţine trează atenţia spre ceea ce e bun şi plăcut lui Dumnezeu, spre ceea ce are valoare veşnică. În misiunea sa, este demn, iar convingerile şi învăţăturile sale sunt limpezi şi servesc drept exemple credincioşilor săi şi nu numai. Părintele Ilie Bucur Sărmăşanul e omul prin care vorbeşte Dumnezeu, iubeşte Dumnezeu, iartă Dumnezeu. Este omul lui Dumnezeu, cum învaţă Sfântul Apostol Pavel. Sfinţia sa e sacerdot, cuvânt care vine de la sacru. El sfinţeşte viaţa, sfinţeşte natura, sfinţeşte roadele, sfinţeşte evenimentele vieţii oamenilor, sfinţeşte istoria, sfinţeşte trecerea dincolo.

Sfinţia sa, în preocupările sale cărturăreşti, se apleacă cu meditaţie asupra unor concepte mari ale înţelepciunii umane şi dumnezeieşti, precum şi asupra modului în care acestea relaţionează între ele. Religia şi ştiinţa relaţionează între ele, se influenţează şi creează meditaţii extrem de profunde.

Părintele Ilie Bucur Sărmăşanul e „sarea pământului " şi „lumina lumii ". Întru slujirea preoţească e chemat să dea sens, să explice, să facă lucrurile coerente, să sistematizeze, să definească, să completeze, să lumineze. Este lumina care luminează în sufletele păstoriţilor săi şi ale tuturor care se adapă din înţelepciunea fără de margini a sfinţiei sale.

Părintele Ilie Bucur Sărmăşanul e rostitor, propovăduitor şi împlinitor al Logosului divin. Preoţia sa e frumoasă, e sublimă, e darul lui Dumnezeu. Sfinţia sa dezleagă destinele oamenilor, descoperă sensul destinelor lor, părintele Ilie dă mărturie despre înviere, dă speranţă şi elan. Este educator de generozitate. Sfinţia sa linişteşte vieţi de oameni, schimbă cursul unor vieţi, însănătoşeşte, recrează, luminează, naşte din nou. Conduce destine pe cărările uneori întortocheate ale vieţii. Îl ia pe om în braţele sale de la botez, de la intrarea în lume, apoi încheagă familii, şi în cele din urmă tot el încheie destine, ducând pe om la groapă, cu nădejdea învierii şi a vieţii celei veşnice, şi cu aceeaşi nădejde îi mângâie pe toţi.

Aducem cuvânt de felicitare şi profundă apreciere Părintelui Ilie Bucur Sărmăşanul, frate întru mărturisirea cea adevărată în Hristos Domnul, pentru memorabila pastoraţie a sfinţiei sale în ogorul Evangheliei lui Hristos, precum şi pentru întreaga activitate desfăşurată de-a lungul timpului. Îl rugăm pe Bunul, Atotputernicul şi Milostivul Dumnezeu să-l înzestreze cu puteri sporite, să-i dăruiască din preaplinul iubirii Sale har peste har, să facă permanent din viaţa sa o Liturghie după Liturghie, ca să poată sluji şi pe mai departe, cu acelaşi sârg, dăruire, evlavie şi dragoste, atât Biserica strămoşească, cât şi sfântul nostru neam românesc.

Lasă un comentariu