NUŢ VIOREL (Omul pădurii de pe Valea Duşii)

Nuţ Viorel s-a născut în anul 1947, în satul Ciobotani -Mnimneşeşti, Valea Duşii, dintr-o familie modestă, cu părinţi agricultori, ţărani harnici, cu frică de Dumnezeu, care a crescut cu greu cinci copii: mama Valeria, o femeie şi o mamă iubitoare, nu numai de familie, ci cu oricine îi călca pragul. Modul cum te primea şi faţa luminoasă îţi arăta o iubire necondiţionată. Erai servit în capul mesei cu toate bunătăţile pe care le avea. Tata Petru, om aspru, bolnav după lucru, făcea cu greu faţă greutăţilor familiei. Lucra la pădure, câştiga bani, vorba cântecului, din ţapină şi secure. Viorel, penultimul copil, micuţ la statură, ager în mişcări, ochi albaştri, se deplasa rapid dintr-un loc în altul. Nu-l putea prinde nimeni, era iute de picior. Greu îl prindea tata Petru, când nu era ascultător. Era luat cu binişorul, iar după ce servea masa, îşi lua porţia de la tata Petru, după cum spunea chiar el, „m-a prins la mămăligă." După terminarea celor patru clase primare, Viorel şi-a luat în serios munca de ţăran. Se ocupa cu creşterea animalelor, cu cositul fânului, aflat la o distanţă de 10 km de casă. Drumul era parcurs pe jos, până sus la munte, în locul numit „Preluca". Drumul era vizitat de animale sălbatice, în special de urşi. Locul nostru era vecin cu locul lui Viorel. La cositul fânului şi la strânsul lui mergeam împreună şi stăteam câte două săptămâni la munte, până ce terminam de cosit şi de strâns fânul în căpiţe. Viorel era un băiat curajos, nu avea frică de animalele sălbatice. Într-o vară, aproape de locul unde se afla iarba de cosit, într-un brad înalt, de vreo 30 metri, erau doi ursuleţi, foarte jucăuşi. Viorel s-a urcat repede în brad să prindă ursuleţii. Nu a realizat pericolul de care eram pândiţi. Fiind rapid, a ajuns repede în vârful bradului, a strigat să mă urc şi eu. Ajungând pe la mijlocul bradului, Viorel a venit cu un ursuleţ în braţe şi mi l-a dat mie, să cobor, iar el a urcat după celălalt. Viorel, fiind rapid, a urcat după celălalt ursuleţ, şi m-a depăşit venind jos. Nu a durat mult după ce am coborât şi ursoaica se apropia de brad, unde erau ursuleţii. Viorel a strigat să las jos ursuleţul şi să fug, iar el a luat securea de lângă brad, iar coada a introdus-o în gura ursoaicei, pe care, cu o forţă nemaiîntâlnită, o împingea către o prăpastie. Minunea s-a întâmplat, puii de urs au luat-o către prăpastie şi ursoaica după ei. Viorel m-a ajuns din urmă, întrebându-mă: „Ţi-a fost frică?". Nu am mai putut vorbi până seara. Cu toate acestea Viorel avea o inimă caldă, semăna cu mama lui, Valeria, era darnic, ajuta pe oricine, ţinea mult la o prietenie sinceră. Cânta frumos de sărbători, îşi iubea locul unde s-a născut, era prietenos, avea o inteligenţă înnăscută, om fără studii înalte, dar te făcea să te simţi bine în preajma lui, aveai o stare de bine când erai lângă el. Îmi face plăcere şi azi să-mi aduc aminte de acest copil isteţ şi prieten adevărat, Viorel.

Viorel locuieşte în cătunul Vâgani, lângă Topliţa-Română, are o gospodărie frumoasă, are două fete căsătorite şi stau lângă casa lui. Îi doresc multă sănătate, fiindcă are nevoie de ea.

Lasă un comentariu