Să nu se uite!

Din păcate, tot mai mult, cu o tot mai regretabilă puțină ținere de minte, unii români au uitat, cu totul, de acea dușmănoasă, antiromânească, sfidătoare, rușinoasă „Declarație de la Budapesta". Este regretabil că, din 1990 încoace, mulți dintre puternicii clipei, din anumite motive, au ținut să treacă sub tăcere un act potrivnic României, o clară vânzare de țară, din partea românească a acelor semnatari ai rușinosului act. O conspirație, însoțită mult timp, în perioada postdecembristă, de un zid al tăcerii. Iar mass-media noastră a trecut, atunci și după aceea, mai mult sub tăcere acest act al conspirației antiromânești, prin caracterul lui nociv.

Revenim, după 27 de ani, asupra acestui act de trădare, în numele adevărului, plecând din convingerea că tocmai adevărul trebuie aflat despre această „Declarație" înscrisă

într-un lung șir de provocări, premergătoare evenimentelor din decembrie 1989, concepute și dirijate de autoritățile statului ungar, în fața cărora autoritățile românești, de atunci, au rămas, ca de obicei, paralizate. Emigrația maghiară, impulsionată de serviciile secrete ungare, a jucat rolul deschizătorului de drum, prin acea atitudine clar revizionistă. Începând cu vara anului 1989, se intensifică și acțiunile Occidentului, dar și ale molohului cu picioare de lut, ale URSS, avându-l în frunte pe Mihail Gorbaciov.

După cum se știe, la 16 iunie 1989, ziua în care apărea „Declarația de la Budapesta", în Ungaria era organizat ceremonialul reînhumării lui Nagy Imre și ai altor partici-panți la evenimentele din Ungaria toamnei anului 1956.

Prilej cu care, ținând să dovedească faptul că nimic nu este întâmplător, mai mulți unguri din exil iau inițiativa de a formula un „Apel internațional", referitor la Transilvania. Ei reușesc să convingă șase români din diaspora să-și pună semnătura pe un document revizionist unguresc, cunoscut sub numele „Declarația de la Budapesta".

Printr-o înțelegere, la 16 iunie 1989, inițiatori din partea românească, semnatari erau Stelian Bălănescu (locuitor în R.F. G. atunci), Mihnea Berindei (aflat la Paris), Ion Vianu (cu domiciliul în Elveția), Mihai Korne, Ariadna Combes (fiica Doinei Cornea), Dinu Zamfirescu (reprezentând PNL). Din partea maghiară, ca lideri ai Frontului Democrat Maghiar, și-au pus semnătura Antal G. László, Balogh Iulia, Biro Gaspar, Für Lajos, Keszthely Gyula, Molnar Gustav, Ilyes Maria, Jeszensky Geza (ministru de Externe al Ungariei, după 1990), ulterior semnând, din partea ungară, și Rockenbauer Zoltan, Vagvolgyi Andras, Kiss Bela (reprezentând Federația Tineretului Democrat, Partidul Liber Democrat, Asociația Maghiarilor din Transilvania, Revista „2.000"), Béla Kalman, Bojtor Endre.

„Declarația de la Budapesta", sub forma unui apel către românii din țară, transmisă BBC și „Europei libere", presei din Ungaria, a mai fost semnată de niște nume mult timp ținute ascunse: Paul Goma, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Neagu Djuvara, Vladimir Tismăneanu, Ileana Vrancea, Doru Braia, Bujor Nedelcovici, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dumitrescu, Eugen Ionescu, Marie-France Ionesco, Adrian Niculescu, Alain Paruit, Alex Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, George Barbul, Dina Brătianu-Missirliu, Al. Missirliu, Ileana Verzea.

Iar în spatele grupului de mai sus, se afla fostul rege al României, Mihai I, care, la 4 iulie 1989, a primit, la reședința sa de lângă Geneva, acea delegație a semnatarilor români formată din Ariadna Combes, Ion Vianu și Dinu Zamfirescu, care i-au înmânat „Declarația de la Budapesta", Mihai I aprobând, întru totul, textul acela antiromânesc! Un adevăr care trebuie cunoscut de români!

Ce conține „Declarația de la Budapesta"? O idee revizionistă, secesionistă, autonomistă, foarte periculoasă, bazată, de fapt, pe un fals istoric. Cică „românii și maghiarii s-au format, ca popoare, în același spațiu geografic". Așa că „Transilvania ar fi «un spațiu de complementaritate», și ei îi trebuie granița «autonomiei»". Fals! Penibil! O adevărată conspirație antiromânească, spre sfârșit de secol 20, acceptată de niște „intelectuali români" și de regele Mihai I. Așadar, semnatarii „Declarației de la Budapesta" și regele Mihai „sunt de acord" și aprobă „autonomia Transilvaniei", din moment ce ei acceptă acel „spațiu de complementaritate pentru Ardeal", deoarece, zic ei, românii și maghiarii sunt „formați în același spațiu geografic".

Acesta-i tristul adevăr în legătură cu „Declarația de la Budapesta" și cu cei care și-au pus semnătura pe ea. Neplăcut, trist, dar adevărat. Ei erau de acord cu autonomia Transilvaniei! Și nu poți să nu te întrebi: cu ce, oare, erau (și sunt) ei mai breji decât Satana în sutană, nomina odiosa - Tökés László -, care îl implora pe premierul ungar - Viktor Orban - ca „Ungaria să ia Transilvania sub protectoratul ei!".

Interesele subterane ale „Declarației" și ale semnatarilor ei pot fi ușor descifrate încă de la o poștă! Dar autoritățile române ce au făcut? Au avut ele atunci vreo reacție publică în fața unui act clar antiromânesc? La 8 iulie 1989, la București avea loc reuniunea la nivel înalt a țărilor Tratatului de la Varșovia. Cum să-i deranjeze mai-marii români pe tovarășii unguri? Cu acest prilej a avut loc, totuși, o„întâlnire tensionată între Nicolae Ceaușescu și delegația Ungariei, formată din Nyers Rezsõ, Miklós Németh și Gyula Horn, pe tema Transilvaniei, la care oficialii unguri, nici nu se putea altfel, au reluat și ideile „Declarației la Budapesta".

Emigrația română a fost cea care a reacționat prompt, ferm, prin personalități care, spre cinstea lor, s-au ridicat să apere „dreptul românilor asupra Transilvaniei". „Vasta majoritate a poporului român nu poate să adopte o astfel de poziție și să-și nege originea. Și e absolut sigur că românul ardelean, fără excepție, o respinge (…) E prima dată când un grup de români a recunoscut, implicit, că Transilvania nu e pământ românesc , că ne-am format acolo împreună cu ungurii" (Ion Rațiu); „Protestez, cu toată energia, împotriva «Declarației de la Budapesta», din 16 iunie 1989 (…), semnată de un grup româno-maghiar, partea românească fiind reprezentată prin Stelian Bălănescu, Mihnea Berindei, Ariadna Combes, Mihai Korne, Ion Vianu și Dinu Zamfirescu (…) «Declarația de la Budapesta», este un act politic deosebit de dăunător românilor din Ardeal și din statul român. Transilvania nu este un spațiu de complementaritate, ci un spațiu de naștere și dezvoltare pentru poporul român, oprimat, veacuri de-a rândul, de maghiarii care au ajuns în acest spațiu, ca popor năvălitor și agresor" (Liciniu Faina, fost avocat de Blaj, fost deputat de Târnava Mare, aflat în exil); „Am fost consternat de imprudența unor confrați de exil, în formularea «Declarației», pe care au semnat-o, împreună cu mai mulți unguri (…) Au folosit cuvinte necorespunzătoare. De exemplu, că «ne-am format în același spațiu geografic». Pe urmă se vorbește despre o autonomie politică și culturală a minorității maghiare, în Transilvania, de parcă ungurii n-ar fi avut destule drepturi în România Mare (…) Noroc că acești șase semnatari nu reprezintă poporul român, sub nicio formă, decât pe ei înșiși" (Alexandru Micle, Germania); „Declarația a scandalizat, în egală măsură, pe compatrioții noștri din Transilvania și din diaspora, pentru că reia tezele secesioniste ale actualului regim de la Budapesta" (Ion Varlam - Franța); „…două națiuni care s-au format în același spațiu geografic? Asta ar însemna că și românii sunt un popor migrator, pripășit pe meleagurile carpatine, la fel ca ungurii, care au dat năvală din Asia Centrală și s-au așezat în Câmpia Panonică (…) Autonomia Transilvaniei înseamnă a fărâmița și mai mult țara și poporul român, iar eliminarea lui din istorie va fi, și mai sigură, și mai rapidă. Transilvania ne aparține, ca teritoriu legitim, pentru că este vatra de naștere și suferință a poporului român din Transilvania. Acest drept legitim a fost recunoscut și confirmat prin pacea semnată la Trianon (…) Transilvania trebuie apărată și nu scoasă la mezat (dr. Coriolan Brad, Germania).

Sunt acestea pozițiile ferme ale unor români din exil, revoltați și consternați de acest act al trădării. Din păcate, în aceste jenante manipulări, concepute în Ungaria, țara care urmărea și urmărește „luarea în posesie a Transilvaniei", iredentismul, separatismul, neorevizionismul și extremismul unguresc și-au găsit acele „cozi de topor", dispuse să semneze un revoltător act de trădare!

Și în zilele noastre, noi, românii transilvăneni, asistăm la o atitudine pasivă a guvernanților, din 1990 încoace, adoptând o politică capitulardă în relațiile cu Ungaria și cu minoritatea maghiară. O propagandă ostilă României, dovedită pe timpul evenimentelor din decembrie 1989 și a sângerosului „martie negru", de la Târgu-Mureș, și, mai ales, prin acele imagini de notorietate, șocante, despre așa-zisele masacre, pogromuri și atrocități de la Târgu-Mureș (1990). Totul, plecând din ambiția și dorința unora a reușitei (eșuată), în decembrie 1989, a unei intervenții militare în România!

Am revenit asupra acestui act mizerabil, din 16 iunie 1989, semnat cu doar câteva luni înainte de evenimentele din decembrie, act potrivnic, antiromânesc, neorevizionist, extremist, secesionist, considerând că așa ceva nu trebuie să se uite! Pentru că noi, românii, nu am fost și nu suntem veniți de pe undeva, n-am fost vreodată popor migrator, ca ungurii, aduși de vânturile întâmplărilor de prin pustietățile unor stepe. Noi, românii, aici suntem, dintotdeauna, din neguri de vremi, deodată cu timpul, aici este leagănul și vatra nașterii noastre, neam cu rădăcini adânci în acest pământ, acest spațiu transilvan!

Surse: Matei Teodosiu, „Națiunea".15 septembrie 1990; „Vitralii: lumini și umbre" nr. 10, 2012; cartea de publicistică „În numele adevărului", autor Lazăr Lădariu, Editura „Nico", 2013.

Lasă un comentariu