„Niciunul din noi nu trăiește pentru sine"

Un doctor veterinar a fost să consulte un ciobănesc irlandez în vârstă de zece ani, numit Belker. Stăpânii câinelui, Ron, soția sa Lisa și fiul lor Shane, erau foarte atașați de Belker și sperau într-un miracol. După ce l-a consultat, doctorul le-a spus că nu se poate face nimic pentru Belker și le-a propus procedura de eutanasiere. În timp ce stabileau următorii pași, Ron și Lisa i-au spus doctorului că, după părerea lor, ar fi bine ca fiul lor de 6 ani, Shane, să urmărească procedura, deoarece ei credeau că astfel el ar putea să învețe ceva din această experiență. A doua zi, în timp ce doctorul pregătea eutanasierea, familia s-a adunat în jurul lui Belker. Shane părea atât de calm, mângâia bătrânul câine pentru ultima dată, încât doctorul se întreba dacă înțelegea ce se petrece. În decursul a câteva minute bătrânul Belker s-a stins în liniște. Au mai rămas cu toții pentru o vreme comentând cu glas tare tristul fapt că viețile animalelor sunt mai scurte decât cele ale oamenilor. Shane, care ascultase în liniște, a spus cu glasul lui subțire: „Eu știu de ce". Speriați, s-au întors cu toții spre el. Cuvintele pe care le-a rostit în următorul moment i-au uimit. El a spus: „Oamenii se nasc pentru a învăța cum să trăiască o viață bună, cum e să iubești pe toată lumea mereu și să fii bun, nu-i așa?" Apoi a continuat: „Ei bine, câinii știu deja cum să facă toate lucrurile astea, deci nu trebuie să trăiască la fel de mult".

Lasă un comentariu